Si cu toate astea, am reusit sa scriu un scenariu la care tin, aici in UK. Un scenariu de 192 de pagini, lipsit cu siguranta de trasaturile pe care le intalnim atat de des in filemele romanesti mult premiate in prezent dar cu siguranta... cu virtuti cel putin spirituale. Vreau sa fac clara urmatorea idee aici: la unele din ideile prezente in acest scenariu lucrez de foarte mult timp. Mult timp chiar inainte sa realizez ca sunt patriot si ca nu am sa parasesc niciodata Romania. Aceasta naivitate... cu care purtam dupa mine idea de a nu parasi niciodata Romania in masura in care, realizez acum, patriot poti sa fi si peste hotare, iubind, ajutand si zambind semenilor de pe alte meleaguri si cateodata, chiar aceste actiuni pot dovedi cu mai multa forta dragostea pentru tara natala. Altfel spus, am realizat cu repeziciune ca oamenii in general, nu numai artistii, au nevoie de a schimba mediul, atmosfera, peisajul cateodata... pesimismul cotidian.
Dar ce e cu scest scenariu ce are 192 de pagini pana la urma? Urmatoarea relatare se conecteaza destul de bine cu aceasta intrebare; am cautat sa umblu pe cat mai multe strazi ale melagurile natale bucurestene pentru a ma reconecta nu numai cu amintirile pure ale nasterii mele artistice dar si cu orasul, acest oras de care vroiam sa scap la un moment dat, dar nu-mi imaginam ca avea sa fie... chiar un sat din inima Marii Britanii. Mergand astfel pe aceste strazi, un vechi amic regizor m-a oprit din gandurile mele "Unde mergi asa repede, Alex?" Era Emilian. Vesnic zambitor. Si recunosc, poate ca asta imi place cel mai mult la el. Are festival de film deschis in orasul P. Am incercat amandoi sa recuperam cei 9 ani care ne despart de ultima noastra intalnire; Cineclubul Lumiere si prezent. Am aflat cu tristete ca amicul (comun) din adolescenele mele cinematografice, Co-fondator cu mine al Cineclubului Lumiere de atunci, a renuntat la a mai face filme. Nu mi-a venit sa cred defapt. Nu imi inchipuiam ca C. avea sa renunte vreodata la a mai face filme. Mi-am exprimat cu repeziciune regretul si am incercat sa nu exagerez in a-mi exprima acest regret, datorita merirarii de ma cuprinse, tocmai pentru a nu parea fals. Apoi, am discutat despre proiectele mele prezente care, intradevr dintr-o data par multe la numar. Poate ca daca as fi fost in locul lui Emilian, m-as fi uitat si eu putin crucis la baiatul din fata mea care nu a mai filmat nimic concret in ultimii 4 ani si intr-o data, insiruie acesta lista interminabila de proiecte. Dar era adevarul. Adevar pe care Emilian s-a hotarat sa-l lege de un alt amic de-al nostru (tot din perioada cineclubului) care, spune el "se lauda mai mult decat face" iar lui <nu-i prea plac astfel de oameni> intr-o subtilitate frumos invelita in zambetul lui sincer. Credeam ca imi va pune mai multe intrebari despre scenariul acesta cazut din cer al meu, care e Sci-Fi. Dar nu a facut asta. S-o fi intrebat macar -ce e cu acest scenariu de 192 de pagini?-
Poate ca intrebarea asta e doar pentru mine. Pentru ca intradevar, am un producator acum de ii calculeaza bugetul, un compozitor mai mult ca nerabdator sa inceapa lucrul la muzica si cativa actori pe care-i vad in rorurile principale. Si nu vreau sa ma opresc aici cu aceasta intrebare: am inscris scenariul intr-un program de scenaristica din Londra unde are sa fie criticat si in care am participat si cu scenariul "Decizie". Si pot spune despre prezenta mea in program ca am reusit sa le atrag atentia cu scenariul de scurtmetraj. Din 7 scenarisiti la masa, doar unul a adus critici mai puternice asupra micului scenariu, ceilalti putandu-se bucura de cursivitatea si naivitatea ploturile tesute cu ata solida. O poveste curata! Iar acum, ma vor gasi langa un scenariu Sci-Fi iar eu... nu is Kubrick.
Am citit:
Arthur C. Clarke - Sfarsitul Copilariei (recomandarea compozitorului care facut conexiune intre carte si scenariul "Moon's Testament")
Charles Darwin - Viata mea
Citesc:
Radu Beligan - Intre acte
