Priveste cat de departe poti... daca poti!

Aflandu-ma la spital pentru controlul de rutina, am fost nevoit sa astept. Ca tot omul. Asa ca am pus citatul lui Debbie Millman in aplicare si anume faptul de a fi ocupat este o decizie, nu-ti gasesti timpul pentru a face lucruri dar ti-l faci tu si m-am pus sa citesc. ("Aventurile lui Miguel Littin, clandestin in Chile", Garcia Marquez, carte in care m-am bucurat sa aflu informatii noi despre poetul Pablo Neruda, al carui jurnal l-am citit)  Ceea ce s-a intamplat a fost ca un nene, care astepta si el lafel ca mine, ma tot privea. Banuiesc ca incerca sa intre in vorba cu mine insa se pare ca nu-si prea gasea cuvintele. Dupa ce mi-am facut norma cu cititul in timpul unui act de asteptare, mi-am deschis manunchiul de foi ca sa notez idei despre scenariu. Cand am inceput sa scriu, tipul deja nu ma mai slabea din priviri. M-am uitat doar o data in directia lui si el continua chiar si atunci sa ma priveasca. Sincer, imi era greu sa incep o conversatie cu el deoarece observasem ce fel de om era si din instinct am avut o reactie conservatoare. Abia mai tarziu, am aflat adevarul intreg cu privire la persoana de era. (...) Atunci... doamna doctor pe care o cunosc foarte bine si pe care o iubesc a trecut pe langa noi si a facut o referire (catre amandoi)  cu privire la lumina slaba de pe hol, referire care se pare ar fi avut mai multa legatura cu mine asa ca m-am grabit sa-i raspund ca este ok lumina si asa era. I-a raspuns si barbatul cu bunavointa. Abia acum, domnul, timid, se hotareste sa-mi vorbeasca...

"Banuiesc ca s-a referit la tine, ca tu scrii, ca eu... nu am asa multa nevoie" la care eu i-am raspuns, ca sa nu dau impresia de om cu arfe ca vai de mine, iaca, intradevar eu scriu si de mine, eu, cel care scrie, este vorba desi logic vorbind, intradevar, la mine s-a referit i-am spus ca de lumina buna are nevoie orice om, pentru ochi deoare, lumina poate face diferenta dintre o zi obositoare chiar daca ai zacut toata ziua sau una neobositoare, in care ai muncit suficient timp. Iar el m-a aprobat si, dupa cateva momente, usor sfios, ma intreba "student?" la care eu am vrut sa-i raspund taios cu "da" pentru ca vroiam sa ma lase in pace deoarece tocmai ma simteam plouat de un val nou de idei pentru scenariu dar n-am putut sa-l mint si i-am spus "ah, nu, filmaker independent" la care el a dat din cap si a zis "frumos, si... sa inteleg ca lucrezi la proiect, despre ce e vorba" si atat mi-a fost. Am inceput sa trancanesc ca daca incep... incep. Insa omul m-a ascultat cu buna vointa desi trancaneala mea imi parea si mie la un moment dat, mult prea incalcita si am inceput sa-mi pun eu probleme deca, aflat in fata comisiei de pitchuit, aceasta ar putea intelege despre ce e vorba cu adevarat in film. Salvarea barbatului a fost... ziua lui de nastere.

Doamna doctor a observat in fisa domnului ca azi a fost ziua lui de nastere si a iesit pe hol ca sa-i spuna la multi ani... si acela a fost semnul divin pentru mine cum ca ar fi cazul sa ma opresc. I-am spus si eu la multi ani, cu simpatie iar domnul mi-a multumit, l-am intrebat de varsta si am aflat ca e cu 10 ani mai mare ca mine, a fost cu zece ani mai mare ca mine pana azi. Acum e cu 11 ani mai mare. L-am intrebat daca e casatorit si daca are copii si mi-a zis ca da si i-am zis ca eu nu ma vad intr-o astfel de postura. De fapt, atat de departe vad de mine casatoria ca nici macar intr-o relatie nu reusesc sa ma vad ( nu i-am spus ca imi este extrem de greu sa pot dormi cu cineva in pat, adica, nu pot dormi deloc, ca ar fi fost cu adevarat ciudat) iar omul mi-a explicat cu bunavointa ca aceasta este viata, mersul lucrurilor, atunci, cand s-a casatorit el avea 21 de ani, ii era mult mai usor sa spuna da pentru insuratoare pentru ca "asa erau vremurile. Trebuia sa te insori. Dar stai linistit ca nici eu nu ma simteam pregatit. Asta e. Vroba aia, nevasta inseamna totul pentru tine la un moment dat. Unui prieten poti sa-i spui de o suferinta, de una alta, dar pana intr-un punct. La nevasta te duci si-i spui, ma doare asta, aici, ce zici, ce crezi ca pot sa iau, imi faci o frectie?... e altceva. Cateodata te mai apuca si-ti vine sa-ti dai palme ca te-ai insurat da', asta e. Sunt si lucruri bune si lucruri frumoase. Trecem prin ele, ca deh", imi zice zambind. Eu il aprob. Apoi el continua intr-un lung sir de intamplari si istorioare din viata lui pentru care m-am bucurat ca doamna doctor a iesit pe hol sa ne intrebe de lumina...

Am aflat, printre multe altele, ca omul a fost si bodygoard de familie pentru care a facut cursuri, si-a luat atestate si tot tacamul. Iar una dintre familiile de care a trebuit sa aiba grija, ma rog, membrul pretios al unuei familii de care a trebuit sa aiba grija a fost chiar fiul unui "politician extrem de guraliv, de la noi din parlament, nu-ti dau nume ca banuiesc ca-ti dai seama despre cine e vorba, ca... e guraliv, nu e profesionist sa-i dau numele" si cum politica nu ma intereseaza, vroiam sa spun pas la a afla cine e persoana dar pentru ca tocmai vazusem un posibil subiect de cinema in acest a avea grija de fiul unui politician, l-am ascultat incercand sa gasesc o fereastra prin care sa intru sa pot afla despre cine e vorba. Tipul a continua sa-mi spuna despre fiu detalii semnificative; cum sarea pe geam de la ore, sa mearga cu baietii, in liceul Caragiale, pe unde fuma, ce cumpara... "iti dai seama ca nici sa tip la el nu putem dar nici sa-l gulu gulu, la urma urmei, imi era frica, tipul smecher rau, baiat de bani gata, putea sa aiba un microfon sau ceva si ma facea de nu mai stiam pe unde sa scot camasa. Eh, dar a fost si frumos. Adica, se putea discuta cu omul in anumite situatii si il faceam sa stea la ore cateodata." .M-am oferit sa vin cu un nume, random, in ideea ca poate as fi nimerit insa el a negat numele si a zis "nu vreau sa dau nume pentru ca, nu e profesionist... dar, guraliv, hai ca e usor..." iar eu m-am facut si mai nedumerit pentru ca vroiam sa aflu numele iar el a facut o pauza si cu greu si in soapta, rapid... a spus despre cine e vorba. Aici chiar nu pot sa scriu despre cine e vorba. Dar intradevar, s-au legat lucrurile si am zambit revelator si... intradevar, ai nevoie de atastat sa ai grija de un asemenea om.

Apoi a continuat sa-mi vorbeasca:  aflasem deja ca omul era tigan dar nu tigan, tigan cu provenienta nemteasca. Iaca, prestigiul, daca exista, se propaga chiar si in locurile ostile pentru ca am observat la acest om calitati pe care le gasesti cu greu la anumiti oameni si... iata ca m-am aflat in postura de a privi iar departe, spre orizont doar ca de data asta, mi-a fost greu; sunt in cautare de talente mereu. Fie ca e vorba de oameni care gasesc placere in a duce un fir de ici acolo pe platoul de filmare ori ca afla dragoste in a privi prin aparatul de inregistrat 24 de poze pe secunde, acesti oameni pot face diferenta dintre un film foarte bun sau... . Iar cand am aflat ca fiul lui canta la pian, unul din intrumentele mele favorite, nu m-am putut abtine sa nu aflu mai multe. E inscris la liceul de muzica (acolo unde mi-am facut veacul inceputurilor mele cinematografice, acum 9 ani), si ca absolut orice instrument, si nu numai, prinde pe maini, prin ele poate sa scoata cele mai frumoase sunete. Evident ca acestea erau vorbele unui tata despre fiul lui pentru mine si da, baiatul are doar 15 ani, si chiar daca este nevoit, impotriva vointei lui, sa cante manele din cand in cand la nu stiu ce eveniment petrecaret si in special pentru ca nu-i plac manelele (desi, este muzica pentru anumiti oameni, si poate sa ajunga, am credinta, si... fortandu-ma sa privesc obiectv, poate fi vorba si de muzica) pentru mine, faptul ca se fereste de manele este o calitate atunci cand vrei sa privesti spre luminita muzicala de la capatul intrumentului... m-am oferit sa-i dau o sansa baiatului si sa-l contactez pentru o posibila colaborare privind un posibil film cinematografic. Si daca o sa gasesc apa in desert atunci binecuvantarile lui Dumnezeu ajung intradevar in orice colt al lumii si-n orice colt de suflet aflat in cautare de frumos, dragoste fata de oameni si... de ce nu, talente!

Laureat al premiului Nobel pentru Literatura in 1971

MUG - titlu de lucru

Am terminat lucrul in aceasta seara la cel mai recent scenariu. Are titlu de lucru [working title] MUG si incepem lucrul la proiect... peste 11 ore. Da. Azi incepem lucrul :) Are sa fie o filmare test care, daca o sa functioneze, are sa fie introdusa in montajul final.

Scenariul trateaza un subiect pe cat de drag mie pe atat de important: sistemul pedagogic. 

Avem:

-actorul principal

-directorul de imagine nu e implicat in niciun proiect (hu)

Casele de productie vor fi abordate incepand cu ziua de luni. 

In seara asta ii trimit mail si lui Virgil (Bugnariu - compozitorul) si sper sa fie deacord cu inca o colaborare. :) 

Proiectul va avea buget 0, situatie pe care am evitat-o cu toata forta. Putem spera totusi la un miracol. 

Despre Decizie: in acest moment se afla pe biroul unui producator si... asteptam raspuns. Mai sunt 16 zile si scenariul implineste 4 anisori.

Domnul cu noi!

PS. Ca deobicei, lucruri divine mi se intampla: in incercarea de a avea o imagine reprezentaiva pentru ideea din scenariu si pagina de jurnal, am atasat imaginea pe care o vedeti deasupra. Tinerii care tin in maini Terra. Si am pus linkul pe facebook insa indiferent ce facem, imi aparea doar imaginea acestei femei, ca imagine reprezentativa pentru pagina de jurnal. TED. Am tot incercat si incercat. Asa ca am dat click pe link sa vedem ce are de spus aceasta femeie. Si intradevar... a avut de spus. Sunt acasa, asa cum spune si ea. Am fost acolo unde a fost si ea. Am citit cartea ei cat am fost internat in spital (in februarie), un moment foarte impotant mie fara de care... n-as mai fi ajuns ACASA.

Multumesc Doamne!
link: http://www.ted.com/talks/elizabeth_gilbert_success_failure_and_the_drive_to_keep_creating?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+TEDTalks_video+%28TEDTalks+Main+%28SD%29+-+Site%29#

Flori, tennis si spiritualitate

     Jurnalul ista incepe sa se indeparteze tot mai mult de ceea ce ar trebui sa insemne jurnalul unui filmaker - plin de proiecte de film si idei cinematografice. Acum zambesc in timp ce scriu asta. Si zambesc pentru ca stiu ca are sa vina momentul in care are sa se intample sa ma aflu in desfasurarea unui proiect, poate chiar lungmetraj, sa scriu despre cinema si teorie de cinema. Ca are sa fie viitorul apropiat sau indepartat... who knows. Pasiunea mea pentru cinema e aceasi. In fiecare zi lupt pentru idee, in fiecare zi lupt pentru scenariu la care lucrez, in fiecare zi iau decizii noi pentru scenariu la care lucrez. In fiecare zi lucrez. Ca abandonez o idee in favoarea alteia, ma fura peisajul si in interior mi se aprind mici beculete filosofice... totul face parte din progres. Poate ca daca nu se intampla ca in fiecare zi sa traiesc altceva, viitorul ar putea arata non-cinematografic. Sau poate ca indiferent ce fac... am sa ajung in acelasi loc.

Momentan sunt plin de recunostinta pentru oamenii pe care i-am cunoscut, locurile pe care le vad, viata pe care o simt si o traiesc. Am 26 de ani si vreau sa incerc cat de multe chestii noi pot. Asa ca incep:

     Cand ajungi in hipermarketuri cu un scop precis... poti sa uiti de scop. Iti dai seama ca ai atatea de cumparat ca in final, ajuns acasa, desfaci plasele si-ti dai seama ca fix ceea vroiai sa cumperi... nu ai cumparat. Eu am vrut sa cumpar o minge de tennis de camp deoarece am decoperit ca al meu coleg de apartament are rachete si e lafel de pasionat de joc ca si mine.  Mi-am cumparat multe alte chestii dar numai mingea nu am luat-o.
     Sunt bucuros ca am tinut totusi cont de o dorinta mai veche si anume... sa plantez flori si am achizitionat doua pliculete de seminte, una bucata ghiveci (buget mic :-s) si un saculet de pamant care are sa-mi permita sa mai plantez ceva seminte daca constat ca bugetul are sa-mi mai permita sa cumparar pliculete. Gata sa iasa in bataia razelor de soare Craite - minunate :) si coloratele Carciumarese. Pentru ca sunt novice intrale plantatului... am ceva emotii. Dar sunt foarte bucuros ca pe biroul de lucru, mici seminte dragalase au sa nasca minunate flori. Procesul nu-i asa dificil ce-i drept - avut grija cu lumina si udatul.Pentru ca biroul meu se afla pe balcon, nu-mi fac griji cu lumina.

Ghiveciul cu craite

Am trecut azi si pe la biblioteca. Acolo are loc un eveniment foarte drag mie. "Scoala altfel". Tot elevul prezent la evenimentele desfasurate cu aceasta ocazie, in tot Bucurestiul. Felicitari organizatorilor. :) La biblioteca, un american, cu ambitie pentru a invata limba romana, coordona un grup de elevi intru buna desfasurare a micilor jocuri de grup. Jocurile erau preluate din manualul de exercitii pentru actori dar perfecte pentru ideea de coordonare in echipa si comunicare.

Tipul cu floarea pe cap :) e liderul.

  
     In drum spre hipermarket, mi-am dat seama ca cea mai usoara cale de a ajunge acolo e sa iau un troleu. Ratb. Insa, imi uitasem cardul de calator acasa. Asa ca m-am uitat in stanga si-n dreapta si am obervat un tanar pe care il puteam aborda. L-am rugat sa ma ajute sa incarc o calatorie pe cardul sau sa-mi pot valida prezenta in Ratb. Tanarul insa s-a oferit politicos sa-mi achite o calatorie din contul sau. Foarte frumos. Pana a venit troleul am cautat sa nu-l plictisesc, recunoscator fiind. Daca primesti ceva, ofera inapoi inzecit. Si cred ca mi-a reusit deoarece la despartire, tanarul si-a pastrat zambetul incarcat de energie pozitiva... pana departe. S-a intampat ca al sau proiect scolar pentru biologie sa nu aiba calitatea ceruta de profesoara lui. Cand l-am intalnit eu, se indrepta spre casa pentru a incerca o varianta mult mai calitativa a referatului despre animalele pe cale de disparitie. Aruncand o privire pe proiect mi-am dat seama ca nu se pot gasi pe internet referate la o calitate atat de indoielnica deci nu-l luase de pe net. Pentru a-mi arata insa atitudinea respingatoare pentru astfel de actiuni, l-am intrebat printre ochelari, cu un ton usor asupru daca l-a copiat. Acesta a negat sincer. :) I-am vorbit despre faptul ca si-a ales un subiect foarte bun. Masina soseste si ne urcam. Ne asezam pe scaune, fata-n fata. Deja il captasem intru totul si cand taceam pentru cateva momente pentru a-mi aranja sirul de idei in cap, acesta venea cu o intrebare care sa ma faca sa aleg cu usurinta continuarea discursului. Printre picaturi am aflat ca este pasionat de desen si ca merge spre stil realist cu conceptul. A luat si cursuri. Atunci... mi-am dat seama cum il puteam ajuta si cum ma puteam achita eu. Referatul nu avea nicio imagine. Inainte de a-i vorbi despre modul in care isi putea imbunatatii lucrarea, i-am tinut un mic discurs; (asa cum obisnuiesc). "Faci ceea ce trebuie cand iubesti ceea ce faci si ajungi sa iubesti ceea ce faci atunci cand dai ce-i mai bun din interiorul tau. Ajungi sa dai ce-i mai bun cand reusesti sa te conectezi cu ceea ce-ti place, cand intelegi ceea ce-ti ofera placere. Tu ai o pasiune pentru desen. Foloseste-te de aceasta pasiune. Uite, aici, unde scrii despre tigrii bengalezi, lasi un spatiu, printezi si apoi desenezi tu, cu creionul, in stilul tau... un tigru bengalez." Entuziasmul baiatului ii se putea citi in licarul ochilor. Si-a cerut scuze pentru felul in care arata proiectul sau. Eram uimit. Nu ma asteptam la asta. Am vrut sa-i spun "nu e vina ta" dar m-am oprit si am cazut pe ganduri, indreptandu-mi privirea in alta directie, bajbaind ceva doar pentru mine deoarece nu stiam ce sa-i spun care sa merite cu adevarat spus. El ma privea recunoscator, zambind. Ca sa evit in a ma duce spre tot felul de teorii filosofice, asa cum adesea fac eu cand vorbesc despre dragoste si placerea de a lucra, idei ce l-ar fi putut face sa ma compare cu vreun profesor de-al lui deraiat si care mai rau, l-ar fi putut plictisi, si pentru ca nu stiam cat timp mai am sa-l mai invat ceva, am scos din ghiozdan cartea pe care o citesc acum. "Despre dragoste si alti demoni" - Gabriel Garcia Marquez (unul din autorii mei favoriti).  In timp ce scoteam cartea si cautam pagina monstra care, in viziunea mea, ar fi trebuit sa-l faca sa-si doreasca s-o citeasca, ii vorbeam despre carte si autor. Apoi a citit. I-a placut. Mi-a zis ca de curand si-a gasit placerea pentru lectura si ca, tot de curand, a inceput sa se uite si la filme. I l-am recomandat pe Inarritu deoarece, in opinia mea, realismul sau ii destul de magic.

Baiatul nu numai ca a dovedit umanitate de inalt grad, dar interiorul sau cu siguranta are legatura cu spiritualitatea. Astfel, intalirea nu putea fi mai magica.

     Inainte de toate, am trecut si pe acasa. Nepotica Iris invata cuvinte noi. Am observat ca-i place sa joace. Da. Nu sa se joace. Ci sa joace :)). La cei doar 2 ani si 2 luni. S-a lovit usor la genunchi incercad sa se urce in pat si, s-a aruncat cu fatuca in perna, cu mainile sub ea si se prefacea ca plange pentru a atrage atentie. Mama ei stia ce-i cu ea insa pe mine m-a prins in jocul ei imediat. I-am oferit atentia meritata si i-am dat nana patului :)). 

Iris mirosind prosopul parfumat

Ii place sa faca poze

Sunt plin de recunostinta fata de Dumnezeu pentru aceste momente!

Celalalt intreg

     Ne trezim adesea ca ne aflam intr-o relatie. Ca suntem langa cineva. Ca suntem cu cineva. Ca acel cineva ne considera jumatatea sa. Ne trezim adesea ca ne aflam in procesul de cautare a jumatatii. Nu stiam unde a inceput, de ce a inceput dar noi il cautam pe celalalt. Ne trezim indragostiti.
     Eram singur. Langa jumatatea mea eram singur. Si iubeam atat de puternic. Ea iubea lafel de singura. Pierdusem intregul in mintea noastra, pentru ca el nu existase inca de la inceput. Era un "intreg" ciuntit. Lipseau elemente. Celule.
     In timp am inteles ca dragostea prin jumatate, dragostea prin singuratate e necesara atat timp cat tu esti un suflet ce poate progresa astfel. Dar eu apartin singuratatii si dragostei. Sunt doar doua vicii ce-mi fac viata un drum pe care pot sa merg. Oricat de mult vreau sa cred ca acest drum imi este prieten, ajung sa cred ca este vorba de un dusman, unul pe care-l iubesc. Ajung chiar sa-l doresc.
     Si totusi n-am gasit nimic. N-am gasit pe nimeni. Si-mi dau seama ca ceea ce caut eu nu este jumatatea. Imi dau seama ca ceea ce caut eu este intregul. Pentru ca doi intregi fac mai mult decat doua jumatati. Doi intregi pot completa mai mult decat doua jumatati. In intregi se afla echilibrul.

M-am mutat de trei ori anul trecut. In final am ajuns la parinti, impartind camera cu sora mea scumpa pentru ca cineva trebuia sa ma supravegheze pana aveam sa ma fac mai bine ca acum... sa ma aflu iar cu chirie. Mai jos, cateva poze sper eu, suficient de descriptive. Sper sa raman cat pot de mult in acest apartament in care m-am mutat ieri.

Intre 2 ianuarie si 30 iunie am locuit in Berceni. La parter, intr-un apartament cu 4 camere. Acesta e blocul in care am locuit. Am locuit cu 2 colegi; unul de 40 de ani, jandarm , alulalt de 30, bancher. M-am inteles super cu bancherul. Jandarmul avea varsta prea apropiata de cea a tatalui si imi starnea niste sentimente ciudate. Am aflat mai tarziu ca defapt intentiile si faptele jandarmului nu erau chiar atat de curate. Insa motivele scuzabile. Si-a achitat pacatele in final.

Intre 30 iunie si 20 septembrie am locuit in cartierul Lacul Tei, la etajul 7 al unui bloc renovat pe exterior, mai putin pe interior. Casa, avand inca designeul anilor 70-80, cu mobila si bibelourile de atunci, un tapet afumat (de tigari nesfarsite), de un stil foarte notabil. De curatenia in apartament se ocupa o vecina insa numai eu stiu ce am scos de acolo cand m-am apucat sa-l curat. Am locuit cu un coleg de job. O imagine din fereastra mea.

Intre 20 septembrie pana pe 20 ianuarie am locuit la etajul 7 al unui bloc din cartierul Crangasi, intr-un apartament de 4 camere. Apartamentul ingrijit si renovat, cu exceptia celor doua bai si a holului. Am locuit tot cu un coleg de la job. Holul a fost renovat de noi doi si am fost foarte multumiti de rezultat.Apoi m-am imbolnavit, motiv pentru care am locuit cu ai mei o luna si jumatate, pana ieri. Imagini de la fereastra apartamentului din Crangasi.

Poza de la fereastraapartamentului in care locuiesc acum... in alta zi.
O poza in drum spre job :)