Spot

Vrem sa filmăm un spot; un cadru din scurt metraj, cel mai esential.
Deocamdată ideea a ajuns la Temple.
În cadru are să apară doar Mihai, personajul principal.
(mai multe detalii la timpul potrivit)

Doamne Ajută!

Suntem la câteva operecinematografice depărtare de Rai!

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El

Simte Momentul

Ce vis te îndeamnă să mergi mai departe? Paşii analitici pe care-i fac... Poţi să vezi realitatea? Poţi să o trăieşti? Care este modelul tău de analiză? Dragostea ce te împinge departe, să mergi pe un astfel de drum în astfel de vremuri. Probabil "antiparticulele" mă vor împiedica să ajung când trebuie la destinaţie. Dar n-au cum să mă oprească deoarece, coliziunea dintre noi nu poate forma decât... şi mai multă energie; le mulţumesc că există! Realitatea este certă şi dură. Mă înconjoară. O observ. Mă pot lăsa influenţat de ea? Mă pot lăsa condus de realitate crudă? Merg alături de ea... însă doar eu ştiu ceea ce mă poate opri, ce mă poate împiedica să ajung la destinaţie iar aceasta nu e în nici un caz criza, nu sunt mentalităţile preconcepute (antiparticulele), nici măcar eu. E pura realitate a ambiţiei, dragostea pentru ceea ce fac. Ar fi absurd să mă compar cu oamenii de succes din istorie însă pot în mod clar să compar flacăra pe care o simt eu cu acel ceva ce îl aveau şi ei; determinarea şi hotărârea, încrederea în reuşita prin efort continuu şi susţinut. Filmul nostru are toate şansele să nască acea revoluţie în cinematografia românească, acea revoluţie a noului şi necesarului. Suntem tineri şi putem realiza necesarul. Acesta e cel mai bun moment. Simte-l cu noi.

Am trimis mailuri.

Suntem la câteva opera cinematografice depărtare de Rai!

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El

Studii

Ultimul film pe care l-am făcut a ieşit în 2007. A urmat un an de meditaţii cu domnul Mihnea Columbeanu ( un excelent profesor - enciclopedie pe picioare) apoi încă un an lângă acelaşi profesor ( asistent şi coordonatorul cineclubului înfiinţat de mine şi Alexandru Căpătoiu în 2008 [se ţin curusi de regie/actorie şi anul ăsta, doritorii mă pot contacta] ) apoi câteva luni timp în care m-am hranit doar cu filme. Anul trecut am cunoscut un regizor, o tânără speranţă a cinematografiei romaneşti, care îmi este mentor; o dată pe săptămână, ne vedem pentru a mă învaţa arta cinematografică; lecţii pe care nu cred că le mai pot primi de la cineva la ora actuală. Am de zis doar un lucru şi acesta e următorul; Indiferent unde te situezi pe scara progresului în drum spre succes (chiar în vârf de te afli) ...cere întotdeauna lecţii celor care sunt mai buni decât tine pentru că întotdeauna vor exista oameni (cineaşti) mai buni decât tine. ÎNTOTDEAUNA SUNT LUCRURI NOI DE ÎNVĂŢAT, ADMIRAT... ARĂTAT!
Aşa că acesta este următorul meu film după trei ani de studiat cinematografia. Dacă ar vrea cineva să mă întrebe, următorul lucru pe care aş vrea să-l fac este să obţin o bursă în străinătate şi apoi să mă întorc.Sau... poate că o să vreau să regizez lungmetrajul al cărui scenariu (deocamdată) e scris pe jumatate. Dar... Doamne ajută cu proictul actual.

Azi am trimis mailuri.

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai!

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El

Formulă

Zilele astea au stat sub semnul matematicii. Recalculează şi recalculează şi recalculează. N-am fost niciodată foarte bun la matematică (în liceu cu greu treceam peste 6 iar în generală mă situam mereu între 8 şi 9 [şi asta datorită super-profesoarei de matematică, dna Cristea Melania, nu am s-o uit niciodată], foarte rar ajungeam la 10) însă recalcularea bugetului mi-a dat mari bătăi de cap. Şi nu-mi place să umblu cu cifre. E un stres extrem de ciudat ce se ridică în interiorul meu şi iese în afară obosindu-mă până la epuizare. Deocamdată, s-a încheiat totul; până acum am reuşit să strângem 4286.25 E (in aparatura - Red One) şi 1000 E (in aparatura- u sunet). Şi mai avem foarte puţin până a putea spune că putem demara pregătirile. Deci... am trimis multe mailuri. Hai miracol!

Pentru că tot suntem la capitolul matematică, şi capul meu e plin de cifre, singurul termen pe care l-am găsit şi e potrivit pentru a portretiza condiţia cinefilului este "formulă". Există o singură formulă pentru fiecare individ ca acesta să ajungă în final să spună "filmul e gata"; o singură formula pentru fiecare individ. Nu există "tipul ăla a făcut aşa deci, pot să fac şi eu la fel" sau "el a urmat paşii ăştia, trebuia să-i urmez şi eu" (evident că excludem paternele organizatorice extrem de importante şi deci mă refer doar la acele trăiri interioare, acele trăsături necesare oricărui cinefil (cineast) pentru a-şi realiza opera.) Ce ne inspiră? Ce visăm? Că mâncăm? Ce mirosim? Ce analizăm privind? Ce ascultăm? Ce? Ce ne întristează? Ce ne face fericiţi? Ce iubim? Ce uram? Ce neglijam? Ce prinde importanta? Ce (cine) suntem? ... şi mulţi alţi "ce". Nu am să etalez aici formula mea din simplul motiv că nici eu n-o ştiu. Şi nimeni nu o poate deduce indiferent cât s-ar strădui. Însă pot să precizez că formula mea a fost extrem de incarcata cu întâmplări mai mult sau mau puţin triste; sunt doar acele câteva exemple de reuşită [finalizatoare de proiect] despre care pot spune că au făcut mai mult decât orice imens minus pe care l-am întâmpinat. Şi întotdeauna e aşa, precum Newton o spune: oricărei forţe de acţiune i se opune o forţă egală şi de sens contrar. Cu alte cuvinte, dacă există o acţiune în acest univers (pe pământ sau oriunde altundeva) automat, împotriva acţiunii se naşte o forţă care este negativă (chiar dacă ea se poate (auto)proclama pozitivă). În strânsă legătură cu acţiunile pământeşti care înglobează idea de acţiune-reacţiune, universul, la început, a avut aceleaşi reacţii; pentru fiecare particulă exista o antiparticulă şi din coliziunea celor două rezulta energia ( care prin multe alte reacţii a rezultat spre materie ( concret). Există oare aceeaşi soartă şi pentru acţiunile pământeşti săvârşite de oameni sau reacţiunea anihilează certa existenţa a acţiunii? Newton spune că  masa e aceeaşi ( în cazul particulelor şi a antiparticulelor) însă semnul este diferit; cu alte cuvinte o acţiune este pozitivă şi alta negativă. Dar care e care? Care este cea negativă şi care este cea pozitivă? Cred că răspunsul e simplu pentru această întrebare; niciuna nu este pozitivă sau negativă sau ambele sunt pozitive ori negative. Asta deoarece ceea ce ia naştere se numeşte energie. Există un singur drum şi o singură formula. Ceea ce contează cel mai mult este să te ţii de formula. Să o simţi în timp ce mergi pe drumul tău, să simpatizezi cu ea şi să-i faci pe plac ca ea să se dezvăluie mult, şi tot mai mult iar tu să înţelegi care este unicul drum pe care poţi merge, plin de dragoste şi speranţă, dăruire şi realizare. 

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai! 

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El

TIFF

Aparatura de filmare asigurată îmi permite să recalculez bugetul. Într-adevăr, arăta mult mai accesibil.

Pe lângă emailuri, am reînceput să merg direct la posibila sursă doar că de data asta nu am cerut doar o posibilă finanţare ci am lăsat şi un cv; finanţare sau job. Cred că sunt şanse mai mari să obţin jobul deoarece mulţi consideră că arta nu e muncă. Arta înseamnă muncă, din punct de vedere fizic cât şi psihic; numai eu ştiu cât am umblat vara trecută prin Bucureşti după casa în care să filmăm iar rezultatele au fost pe măsură :). Apoi lucrul pe scenariu cu Adi (şi cu ceilalţi actori); am luat fiecare propoziţie, fiecare cuvânt şi l-am întors pe toate feţele şi interpretările. Castingul. La castingul pentru Mihai au venit 4 băieţi. Cel mai uşor a fost cu Gheorghe. Pentru Ion am văzut tot patru tipi. Însă Vladimir mi-a dat cea mai mare bătaie de cap :). Zecile de întâlniri pentru a forma echipa. Cu cei care n-au intrat în proiect am rămas prieten; unii dintre ei. Multele filme de război şi cărţile despre ww2 împrumutate de la biblioteca Ion Creangă, cea care mi-a oferit şi spaţiul de lucru ( un mic birou în care să-mi desfăşor activitatea de cercetare pentru proiect). Şi multe altele şi ce o sa mai vină; insă totul e o imensă plăcere, iar energia vine cu fiece pas  pe care-l fac şi care mă aduce mai aproape de finalizarea proiectului. 

Am în plan să prindem TIFF-ul. TIFF-ul este festivalul la care am visat încă de la început. Let's go Digital, programul lor pentru tinere, suna incredibil de bine şi reprezenta sursa unei imense energii. TIFF-ul a fost primul motiv zdravăn pentru care am vrut să scriu un scenariu; vroiam cu orice preţ să ajung acolo. Vroiam să mă aflu în acel loc minunat, un paradis al filmului. Însă, nu am putut ajunge la TIFF nici până în ziua de azi. Şi încă îmi doresc la fel de mult.

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai.

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El

Red One

Mailuri şi iar mailuri.

Azi s-a întâmplat esenţialul. După mult timp de când am început proiectul am resimţit că îmi fuge pământul de sub picioare de bucurie; O să filmăm cu Red One. Este oficial. Aparatura de filmare este asigurată de Temple Film, prin domnul Dan Badea, asta înseamnă că Temple Film devine producătorul principal. Dar, există şi un dar; Red One-ul este o "maşinărie" extrem de sensibilă. Încă are mici probleme ( şi când spun "mici" şi vorbesc de producţia unui film atunci e vorba de... ) şi din acest motiv, trebuie să vină însoţită de o echipă de trei (-patru) oameni ( eu îi zic Echipa Roşie [The Red Team]). Echipa Roşie intervine imediat în momentul în care sensibilitatea echipamentului Red îşi spune cuvântul iar Echipa, în mod foarte eficient,  rezolvă problema. În luna august, împreună cu Adi şi DP-ul, am mers să facem proba camerei; m-am simţit foarte bine în preajma ei. Au decurs toate foarte bine. Adi a fost natural, comunicarea dintre mine şi DP s-a realizat în condiţii foarte bune, DP-ul s-a înţeles de minune cu băiatul de a mânuit camera. La proba a fost necesar un singur băiat însă la filmări e necesară întreaga Echipă Red; oamenii aceştia nu vin fără să fie plătiţi. În aceste condiţii, suntem nevoiţi să găsim banii necesari pentru a plăti echipa Red. Astfel, bugetul s-a redus extrem de mult şi acum, o sumă imposibil de găsit a devenit bugetul foarte uşor de acceptat. Trebuie să găsim bani pentru Echipa Red, Echipă mare, actori, locaţie şi să găsim sponsori care să ne ajute cu apă şi mâncare la filmări; nu renunţ la condiţiile omeneşti ce trebuiesc asigurate.

Doamne Ajută!

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai!

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El

Time passes

Am trimis mailuri.
Azi o să mă duc la un interviu.
Am pus poze pe facebook din timpul filmărilor proiectului "Testament".

:)

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai.

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El

Anti-voinţa

Au pus interviul pe Tv6.ro; încă nu pot avea o impresie despre interviu deoarece n-am putut să-l văd pe tot: se întrerupea din 2 în două secunde. Sper că nu toţi l-au văzut aşa. Oricum, ar fi bine să mai dea odată emisiunea sau să o putem vedea când dorim.

Şedinţa cu actorii; nu stăm deloc bine şi peste toate mai e şi dorinţa mea de a filma cu Red One. Doamne ajută ca lucrurile să se aranjeze cumva. Există un buget minim pe care-l putem folosi, numai să-l avem şi pe acesta. Şi ei (actorii) au fost puşi într-o astfel de situaţie (de a strânge fonduri) ca şi mine şi soluţiile nu vin uşor. Niciodată. Sunt dispus să "aştept" în privinţa banilor însă, în schimb, aş putea să obţin o sponsorizare în materiale în sensul în care cineva să spună că achita preţul camerei de închiriat, altcineva locaţia şi cineva bautirile/mâncarea. Ar fi o situaţie perfectă pentru că aş crea în primul rând condiţii la filmare. Nu vreau să răsfăţ echipa, nu asta e ţelul meu. Vreau să primească ceea ce merită pentru efortul pe care-l depune fiecare. Ca să obţin sponsorizările băutura/mâncare trebuie să fiu sigur că filmez şi ca să fiu sigur că filmez trebuie să am asigurata aparatura şi locaţia; bunăvoinţa există, spaţiu de repetiţii există. Ei pot veni la filmări şi fără să fie plătiţi; vreau să pot să le asigur şi asta; din respect pentru munca lor.

În drum spre Noaptea Albă a Filmului Românesc, m-am întâlnit cu un foarte bun prieten, ( pe care-l văd la fel de ambiţios ca şi mine într-ale filmakingului [ a venit în iunie să dea proba pentru Mihai insă a fost foarte puţin sub Adi]), un tip extrem de open minded şi înţelept; am vorbit despre ideea de "enervare". De ce există momente în viaţa unui om când nervii încep să preia controlul? Ce se întâmplă în atunci? Sincer, am trecut şi eu prin astfel de momente; eram atunci producătorul unui scurtmetraj ("Am fost odată eu"). Foarte iritat, reacţionăm negativ la fiecare schimbare neanunţată, ba chiar ajungeam să mă răstesc la persoanele cărora le ceream o colaborare; ridicăm tonul fără să-mi dau seama. Era o furie pe care n-o puteam controla, la acea vârstă de 19 ani. Ştiam că nu era bine ce se intâmpla şi totuşi lăsam lucrurile să meargă de la sine. Mă gândeam să părăsesc proiectul. Nu mă consideram capabil şi chiar aşa era; nu eram capabil să produc un film în măsura în care reacţionam ca în felul acela, cand lucrurile scăpau de sub control. Ştiam că ceea ce făceam şi cum reacţionam nu era deloc bine, conştiinţa mă chinuia foarte mult şi mă mustra; dar nu puteam să mă abţin. Vroiam să se termine mai repede chinul însă nu putem; le promisesem că-i ajut. Vroiam să mă gonească dar nici ei nu făceau nimic in privinţa asta. Cei drept reuşeam să rezolv majoritatea tascurilor; obţineam (pe gratis) secţie de poliţie, spital, cimitir - în toate acestea s-a putut filma. Dar eu eram nefericit. Eram nervos şi mereu iritat. De ce au existat momente ca acelea? Nu eram deloc pregătit pentru o pozitie ca aceea (de producator) însă tot ce s-a întâmplat atunci se numeşte acum experienţă. Viaţa m-a pus in pozitia aceea. Interiorul meu proiecta în exterior tot ceea ce eu nu ştiam ca exteriorul să proiecteze spre interior toate acele lecţii pe care trebuia să le învăţ. Pe de alta parte, dacă eram la fel de binedispus ca ceilalţi... conştiinţa mea nu mai lucra iar eu nu mai învăţam nimic din acele întâmplări. Ceea ce e de înţeles aici ca atunci când ne enervam înseamnă că sunt lecţii de învăţat. Clopoţelul sună a lecţie de învăţat şi în momentul ăla liniştea şi pacea trebuie să pună stăpânire pe noi. Dacă nu ştim că e vorba de o lecţie ce trebuie învăţată, continuăm să ne enervăm şi ... probabil vom învăţa lecţia mai târziu sau, în cazurile cele mai extreme... niciodată. Se pune întrebarea; dacă ne enervăm aiurea, adică, dacă nu e vorba de o lecţie de învăţat? În momentul în care ne enervăm/supărăm, e ceva ce subconştientul face deoarece sigur e o lecţie de învăţat iar dacă nu ne enervăm... lucrurile stau bine. Da, sunt momente în care ne enervăm degeaba dar daca stam strâmb şi gândim corect, nu-i tot o lectie de învătat şi aceea? Când ne enervăm nu trebuie decât să tragem aer în piept, să privim spre noi şi să încercăm să prindem lecţia.  Şi deci, momentele de atunci m-au pregătit foarte bine pentru momentele de acum, pentru acest proiect; sunt foarte multe situaţii ciudate; de exemplu, un tip ( din echipă)  întârzie de câteva zile (bune) cu un tasc care ar fi fost gata în maxim doua - trei zile. Mă amâna mereu cu câte o explicaţie foarte corectă: nu mă supărat niciuna din întârzierile sale şi nici n-are s-o facă. Nu m-a enervat niciuna din acţiunile sale. Deci, sunt trecut prin astfel de situaţii deja şi n-au nicio relevantă. Pur şi simplu se întâmplă. Când viaţa îţi dă lecţii... observă-le şi nu le întoarce spatele pentru că e posibil ca la 30 de ani să primeşti lecţii pe care le-ai fi primit la 20 iar progresul spiritual poate rezulta de aici spre un om capabil să stea în faţa televizorului cu ţigarea într-o mână şi berea în cealaltă fără nicio ... remuşcare. Dacă îţi este prea greu şi eşti prea prins spune-mi asta dar nu-mi mai tot spune " vineri sigur e gata", " în seara asta sigur...","..dar mâine sigur e gata", evită acest "sigur e gata", această siguranţă a ta că lucrurile vor sta cum vrei tu. Există o forţă mai mare decât voinţa; anti-vointa. Nimeni nu-i poate sta în cale.

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El

Interviul

Azi la ora 17.30, pe www.TV6.ro are să se dea interviul cu mine si Adi Bogatu, actorul care interpreteaza personajul principal.

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai.

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El

Cel mai mare progres

Azi, după foarte mult timp, am reintrat în "the church of my childhood" şi am retrăit minunatele şi plăcutele momente alături de Dumnezeu. Există un singur mare motiv pentru care îmi place biserica; dacă eşti alături de Dumnezeu acesta face doar ceea ce consideră El că este bine pentru tine. Şi crede-mă... bine chiar înseamnă bine! Dar trebuie să fii alături de El ca să înţelegi de ce face ceea ce face. Te apără de oricine şi orice (rău) dar face întotdeauna ceea ce e bine pentru tine. Cu alte cuvinte... ce ţi se întâmplă "rău" ( dptdv) este orişicum bine pentru că Dumnezeu ştie ce e cel mai bine pentru tine. Dumnezeu e cel mai bun părinte pe care-l poţi avea. Oamenii privesc oamenii şi-L judeca pe Dumnezeu; total greşit! El a dat liberate. Pe de alta parte, există acei atei care aruncă o privire asupra unei persoane credincioase şi imediat îi găsesc un defect, chiar şi cel mai mic iar credinciosul este vrednic de dispreţ. Nimeni nu este fără de defect. Poţi să priveşti corect o persoană şi să-ţi dai seama de caracterul ei extrem de bine format? De foarte multe ori mai bine format decât al tău? Ai putea să faci asta? E mai simplu să găseşti un mic defect de care să te agăţi ca să te arunci automat în ideea că tu eşti mai bun/corect? Cred că e mai bine să nu spui/faci nimic în direcţia asta. Apoi... există şi persoane credincioase cu foarte multe defecte pentru că iar, e vorba de oameni; dar aceşti oameni merg la biserică pentru că ştiu ce este greşit la ei şi vor să repare,  să fie aproape de El pentru că prin El pot să facă asta. Pentru faptul că există acea forţă interioară pentru a schimba ceea ce e greşit - pentru a creşte spiritual - merita tot respectul. Dacă un om trebuie să crească în ceva atunci acel ceva trebuie să fie caracterul său, înţelepciunea. Înţelepciunea e singurul şi cel mai mare progres al individului. Dumnezeu prin biblie, îţi oferă progresul, îţi oferă înţelepciunea. Chiar şi savanţii spun că există Dumnezeu de fiecare dată când fac o descoperire. De ce îi citim şi îi acceptăm doar pe aceia care spun că El nu există? Dar încă odată, Dumnezeu a dat libertate şi el ştie cel mi bine de ce se întâmplă ceea ce se întâmplă şi noi ştim că totul este spre binele nostru.

Am trimis mailuri si... am programat o sedinta cu actorii pentru vineri la ora 18.00.

După masă am fost la ambasada Rusei. Acolo m-am prezentat unui nene portar care a fost foarte amabil şi m-a poftit într-o cămăruţă unde am dat peste două persoane (un domn şi o doamnă) care vorbeau în limba rusă. Au terminat repede ce aveau de terminat iar doamna m-a şi abordat :). I-am spus ce doresc şi m-a întrerupt repede invitându-mă să vorbesc în faţa unei oglinzi (din acelea cum îs în filmele poliţist în care doar cei din spatele oglinzii pot să vadă prin ea) şi m-a rugat să vorbesc la microfonul foarte fragil ce stătea agăţat să cadă; am dat bună ziua. Din boxa, în care trebuia să aud persoană ce n-o vedeam, se auzeau doar pârâituri şi bâzâituri. Doamna îmi tot spunea să vorbesc dar eu vroiam să aud măcar un bună ziua înapoi ca să fac un portret persoanei cu care stăteam de vorbă şi nu o vedeam. Dar doamna tot insista iar eu ştiam că persoana aceea mă aude dar eu vroiam să fac portretul aşa că am insistat şi eu şi i-am spus că nu se aude nimic. Atunci, doamna a pus mâna pe boxă şi mai firavă decât microfonul şi a răsucit-o încolo şi-ncoace până a reparat-o. Am dat iar bună ziua şi de data asta mi-a răspuns o voce groasă, masculină, dar cumsecade. I-am spus ce doream şi m-a rugat să aştept până soseşte cineva. Am citit din cartea pe care o aveam la mine( Scurta istorie a timpului - S.W. Hawking)timp de 20 de minute.  Soseşte în cele din urmă un băiat simpatic, blondin, cu ochii albaştrii ( :-")gata să mă ajute. Ce mi-a plăcut cel mai mult la tip este că, deşi ştia romana la un nivel mediu, chiar se străduia să vorbească cum trebuie. Dacă nu-i ieşea un cuvânt, reformula şi se gândea şi iar se gândea şi apoi îmi răspundea (aproximativ) cum trebuie; Tot respectul!! Şi m-a ajutat; mi-a dat o adresă de email şi un nume.

Doamne Ajută!!

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai!

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El

Next level!

Okay Guys. Trecem la următorul nivel. Aplicăm  strategia "Legea numerelor mari" (lecţie de marketing învăţată de la un foarte bun prieten). Asta înseamnă că trimitem şi mai multe mailuri.

Următorul nivel însemna un plan de foundraising dezvoltat de mine. O sa vorbesc despre tot aici, la timpul potrivit.

Cursa asta începe să devină foarte interesantă! 

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai.

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El

Îmbrăţişare

Ceea ce simt mereu e mulţumire, iubire şi dăruire pentru ceea ce fac şi pentru cei din jurul meu; Una din cele mai frumoase trăiri de pe acest pământ este aceea de a dărui prietenia cu toată inima ta. A dărui un zâmbet pentru fiecare moment petrecut lângă prietenie. Este adevărat că lucrurile nu stau atât de "iubitoare" printre tinerii din ziua de azi; mulţi dintre ei se îngrijesc de dorinţa de a fi cel-mai-cel când vine vorba de statusul pe care-l poartă grupul si acesta pleacă de la haine, gadgeturi, băutura preferată... ţigările fumate. Însă două persoane ale unui grup, retrase de grup, pot să ofere mai mult din ceea ce poate inima lor să ofere. Exista acea influenţa a grupului care poate să schimbe mult personalitatea unui ins iar acesta ajunge sa poarte o masca  (forţat de întreaga atmosferă a grupului) în societate. Dar aceste două persoane pot să ofere mai mult compasiune, mai multă dăruire. {Dacă ar proiecta în grup libertatea de exprimare a trăirilor, a sentimentelor reale, ce fel de reacţii s-ar obţine. Ce fel de glume poznaşe le-ar veni în cap acelora de nu ştiu ce înseamnă a-şi exprima feelingurile? Ce jocuri tâmpe s-ar inventa imediat pe moment? Ceea ce scriu acum cam vine în contrast cu credinţele mele cu privire la societate (lume) şi asta pentru că ştiu că se întâmplă ceea ce trebuie să se întâmple şi totul se întâmplă cu un motiv iar atitudinea mea nu este de niciun fel critică. Nu judec pe nimeni şi n-am s-o fac (sper) niciodată. A judeca (critică) este punctul cel mai jos pe care un individ îl poate atinge( din punct de vedere moral [asta nu înseamnă că nu pot accepta critica constructivă, aceea e de altă factură, e de nivel profesional]) şi mă refer la faptul că un ins, atunci când critică, evidenţiază de fapt exact ceea ce este el şi nu ştie că este. E modul ales de interiorul său pentru a-i arăta cine este şi ce este.} Ceea ce ele pot oferi una pentru cealaltă, o prietenie pură, o prietenie adevărată. În momentul în care un astfel de schimb are lor, este clar vorba de mai mult decât o prietenie, este vorba de două destine ce se întâlnesc pentru a sublinia una pentru cealaltă care anume sunt cele mai adânci trăsături (pozitive ) ce trebuie să iasă la suprafaţă. (Nu pot să nu mă întreb aici dacă o astfel de situaţie se poate aplica unui grup iar armonia ce are log între două persoane, să dăinuiască şi în el; da, se întâmplă asta dar are loc mai des în cazul grupurilor feminine [ asta nu înseamnă că într-un orice alt grup aceste scoateri la suprafaţă ale trăsăturilor nu au loc, dar nu în acelaşi mod în care se realizează într-o situaţie armonioasă]) Sunt (acele) lecţii de viaţă pe care fiecare dintre noi trebuie să le cunoască, să le descopere ca aceste lecţii să le lumineze calea prin viaţa spre alte şi alte lecţii. Dar nimic nu durează la nesfârşit şi în clipa următoare, acea persoană ce a putut să stropească viaţa cu armonie ... nu mai este. Acea persoană pe care o credeai cea mai cea dintre persoanele pe care le ştiai, a plecat, nici nu si-a luat la revedere. Astfel de situaţii se întâlnesc cel mai des în rândul adolescenţilor. Însă nimeni, absolut nimeni, nici măcar cei care au trecut prin astfel de situaţii, nu le explică faptul că sunt persoane în viaţa noastră care vin şi pleacă. Da, prietenii vin şi pleacă. Sunt doar aceia cu adevărat importanţi pe care Dumnezeu ni-i ţine aproape. Au loc cele mai ciudate despărţiri, cele mai dramatice, persoane care-ţi vorbeau cu atât de multă dragoste hotărăsc să iasă pur şi simplu din viaţa ta. Si-ti spui  că nu ai să faci un lucru ca acesta nicioadata şi apoi te trezeşti făcându-l; dovada cea mai clară a faptului că interiorul este mânat de o forţă care ştie întotdeauna cum să schimbe lucrurile în bine, pentru toţi. Sunt doar lecţii de învăţat. Ceea ce e cel mai frumos la aceste despărţiri e chiar faptul că atunci când vă veţi întâlni peste muullt timp, undeva, oriunde, veţi putea să vă priviţi zâmbind, amintindu-vă pentru câteva clipe de minunatele momente petrecute împreună. Poate că vă veţi şi îmbrăţişa. Eu abia aştept s-o fac!

(Pentru Miri, "Ceea ce simt mereu e mulţumire, iubire şi dăruire pentru ceea ce fac şi pentru cei din jurul meu.")

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai!

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El

Decizie

Am luat hotărârea de a opri activităţile cu privire la proiect cu excepţia uneia; găsitul fondurilor. Proiectul este complicat şi greu iar lipsa unui ajutor financiar ar complica şi mai mult lucrurile; în primul rând ar răpi calitatea ce îi este necesară pentru a merge la festivaluri. Până în acest moment sunt destul de multe realizari pentru un proiect fără buget; cu mai bine de o lună de repetiţii şi discuţii cu Adi (Mihai) pe scenariu iar cu ceilalţi ( pentru că au mai multă experienţă şi au roluri mai mici) am discutat mai puţin. Exista parteneriatul cu Muzeul Militar ce ne asigura uniformele şi accesoriile uniforme iar sunetul profesionist este asigurat de Keep Movieng. Asta nu înseamnă că am putea trece direct la filmări. În primul rând trebuie închiriată aparatura de filmare care e destul de scumpă ( la urma urmei Red-ul este cea mai avansată tehnologie). Găsirea fondurilor im va putea perimite să  intru în foarte necesară luna de repetiţii de dinaintea filmărilor (ce contureaza atmosfera filmului), timp în care machiajul, scenografia şi costumele ar intra şi ei în activităţi. Voi putea demara lucrul la decupaj împreună cu DP-ul iar sunetistul îşi va pregăti materialele necesare (pentru sound design). Însă în acest moment nu mă pot ocupa de nimic din toate acestea şi este un lucru cert faptul că proiectul cere energie. Vreau să pot spune mâine " de luni intrăm în acţiune" dar deja nu mai ţine de mine o astfel de realizare. Echipa a fost mai mult ca binevoitoare şi sunt extrem de bucuros că lucrez cu oameni atât de dedicaţi. E vorba de muncă fiecăruia; toţi dau ce au ei mai bun şi văzând asta, nu pot să nu las capul în jos de ruşine. Ar fi păcat să nu le pot oferi condiţii normale de filmare şi o sumă de bani (nesemnificativă, în limitele bunului simţ). Sunt oameni extraordinari care merită tot ce li se poate oferi mai bun. Am stat de vorbă cu fiecare şi toţi deţin acea armonie interioară necesară, potrivită pentru realizarea unui film. O să dedic în continuare proiectului tot timpul pe care îl voi putea oferi dar până primesc un răspuns pozitiv trebuie să şi lucrez. Apoi, când totul are să fie cum trebuie voi putea părăsi jobul pentru a mă ocupa de proiect. Nu vrea să spun chestii copilăreşti însă trebuie să ofer toate şansele proiectului aşa că dacă nu voi primi suportul financiar necesar, sper că din salariul câştigat să pot pune şi proiectul pe picioare. Cel mai potrivit ar fi să primim ajutorul financiar necesar.

O să stabilesc o sedintă pentru săptămâna viitoare.

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai!

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El

Renuntare

[Abandonarea libertăţii ia acum forma de a ţi se da un destin. Însă acum (în mod individual) destinul nu mai poate fi dat şi primit, ci doar construit, el nu se dă decât ca destin colectiv. Destinul colectiv e limita primită de toţi prin mutarea sursei libertăţii  din fiecare şi din toţi în altul. Nu mai există acum decât "toţi" şi "altul". Eu mi-am înlăturat hotarul propriu (limita) şi nu mai sunt decât prin vastitatea proiectului care nu-mi aparţine, dar în care am consimţit să fiu preluat şi din care fac parte împreună cu toţi.]  (Gabriel Liiceanu - Despre Limită)

               

Sunt persoane pe care le vezi şi îţi sunt plăcute la văz. Nu te întrebi şi nu-ţi pui problema care este compoziţia aceluia ce îţi pare atât de perfect pentru că dacă ai face-o, ai observa şi imperfecţiunile aşa că preferi să continui să adulmeci perfecţiunea fără să ştii că ceea ce compune plăcutul este tot odată şi frumosul şi urâtul. Însă ceea ce e important este de fapt ceea ce se realizează între tine şi acea persoană şi aceea este o "legătură interioară"  ce leaga doua persoane. Dar tu eşti luat pe nepregătite şi surprins de plăcut, nu ştii că în surprinderea ta există acesta legătura a interioarelor care comunică între ele; când momentul de surprindere s-a mai domolit, te întrebi ce anume există la acel cineva de reuşeşte să te împietrească. De multe ori, această legătură este conturată de frumos, alte ori... este conturată de normal şi alte ori de ceea ce numim urât. În toate aceste cazuri nu există decât o singură chimie ce are loc; declanşarea magnetului interior. Acea persoană (sursa-observata) ştie că o priveşte cineva pentru că interiorul ei ştie dar continua să facă ceea ce făcea în momentul în care legătura s-a produs şi în pasivitatea ei nici nu realizează că aceasta "chimie a interiorului" are loc. Ce s-ar fi întâmplat dacă tu (sursa-observator) nu te-ai fi lovit cu privirea de această persoană? Ar mai fi avut loc chimia? Dar ce te-a făcut să îţi îndrepţi privirea în acea direcţie? Poţi să conştientizezi că exact mişcarea capului şi a privirii dintr-un punct în altul a avut loc în mod involuntar drept cauză a efectului de "legătură interioară"? Deci chimia a avut loc orişicum deoarece tu ţi-ai întors privirea în mod involuntar în direcţia respectivă şi ai privit exact sursa-observata. Cine este? Nici nu contează. Acelaşi lucru îl întreabă şi persoana respectivă şi nici măcar nu s-a uitat la tine. Dar se gândeşte s-o facă, sa indrepte privirea spre tine, pentru că vrea să ştie cine este acel cineva care a declanşat acel ceva în interior ( probabil incomoditate) dar tu ţi-ai întors privirea şi pentru câteva momente se revine la 'normal'. Dar chimia e acolo şi a avut loc. Fără să clipiti totul revine la statusul iniţial şi a luat sfârşit. Tu eşti încântat pentru că ai simţit interesantul încă odată şi mergi mai departe. Pentru cealaltă persoană n-a existat niciodată niciun moment.

Ceea ce ni se oferă în exterior şi care să vină în ajutorul interiorului se găseşte întotdeauna pe cele mai neplăcute planuri. Tocmai din acest motiv, evităm să privim planurile pentru că în acest mod considerăm că evităm suferinţa. Dar nu poţi să eviţi ceva se se afla mereu în faţa ta. Oriunde ai întoarce privirea poţi vedea planul. Începi să te rogi ca acel plan să nu fie al tău sau să fie un plan fals însă timpul, pe măsură ce trece, începe să-ţi confirme tot mai insistent observaţiile. Şi atunci priveşti ce ai în faţă;  încă te străduieşti să eviţi acele neplăcute momente ale tristeţii pentru că ce vezi nu poate decât să te întristeze. Dar reuşeşti să-ţi păstrezi atitudinea pozitivă. În acest moment, începi să vezi soluţiile. Ţi-ai atins limita. Şi te vezi pe tine şi ceea ce eşti, începi să vezi clar; pot renunţa la renunţarea libertatatii, răpită de putere ( proiectului) ca să pot să-mi ofer iar libertatea necesara realizarii acestuia. Simt doar bucuria de a duce proiectul la bun sfârşit.

Azi am trimis mailuri.

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai!

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El

Ajuta-ma sa te ajut!

Pe primul loc, în conştiinţa unui om, trebuie să se afle întotdeauna Dumnezeu. Nu Dumnezeu ca religie ci Dumnezeu şi ceea ce este El şi ne spune Biblia că este. Următorul loc este ocupat de tine şi ceea ce te defineşte ca individ. Sunt multe momentele în care eul intra în conflict cu Conştiinţa-divină; "de ce să nu ţip la tipul ăsta când el m-a înjurat, eu să fiu mai prejos?", "de ce să nu atac ceea ce este acestă fiinţă dacă ea intră în conflict cu ceea ce sunt eu şi cu ceea ce cred eu?", "pot să mă enervez când vreau pentru că pot!" Toate acestea reprezintă libertatea dar tocmai aceasta este cea care vrea sa ne vorbeasca cu adevarat prin faptul ca a îmbracat această formă negativă; eşti liber, dar singur te limitezi indepartand limita ce trebuie atinsa! Fără să încerci să atingi acea minimă a conştiinţei pe care Dumnezeu încearcă să ţi-o ofere de 2000 de ani încoace, nu poţi decât să trăieşti şi să priveşti cum limita se îndepărtează tot mai mult de tine, limita ta, cea pe care trebuie s-o atingi şi s-o elimini, pe care tot tu ai creat-o şi de care ar trebui să-ţi fie frică mai mult decât orice.  Limita aceasta ai nevoie s-o atingi (s-o conştientizezi) şi s-o elimini. Am considerat mereu că adevărata viaţă pe care o duce un om nu este cea din exterior şi e cea din interior. Că exteriorul joacă o piesă pe care interiorul trebuie s-o citească şi s-o prelucreze, tot în interior pe care apoi s-o proiecteze exteriorului rescrisa, aşa cum trebuie să arate. Dar dăm greş de cele mai multe ori când ne aflăm în pragul acestui proces şi asta datorită faptului că limita nu a fost atinsă iar noi continuăm să o respingem, s-o împingem departe, cât mai departe. Vorbeam într-un post anterior despre bătrânică ce observă exteriorul şi se îndepărtează de interiorul ei. Bătrânică nu va putea înţelege nicicum modul în care exteriorul, ceea ce se întâmplă în jurul ei, avea de fapt legătură strânsă cu interiorul ei şi că mai mult decât atât, interiorul să proiecteze astfel de scenarii către exterior care s-o facă pe ea să deschidă o portiţă ( această portiţă ce poarta numele de suferinta[=drama, pentru a sublinia importanta si gravitatea lucrurilor]) către ceea ce este ea, către sine; ea s-a îndepărtat de sine fără ca măcar să-şi dea seama. Este sau nu este corect? Se pare că este corect pentru că, precum înţelegem şi percepem noţiunea de "A fi" tot aşa trebuie să conştientizăm şi noţiunea de "Limita de atins" pentru că tot aşa să înţelegem noţiunea de percepţie a sinelui. Dacă nu există acea scânteie ce pleacă din faptul de "A fi", am fi putut să ne considerăm cu adevărat plasaţi într-un total al incorectitudinii. Însă El a zis că există libertate şi atunci trebuie să existe conştiinţă, conştiinţa care trebuie să o atingi singur, cu puterea ta, ca tot tu să creşti şi tot tu să te ridici. Bătrânică simţea tristeţea şi vedeam în ochii ei, în timp ce stătea în şezlong, legătura pe care o realiza cu sine fără ca ea nici măcar să nu perceapă chimia ce avea loc; continua să privească în gol, o privire strigătoare de ajutor însă interiorul ei ţipă cat putea "Ajutorul tău e aici, sunt eu, ajută-mă să te ajut!" Atât de aproape... atât de departe.

Sper că e doar un gând ce se bazează pe o analiză falsă a situaţiei dar în acest moment chiar simt că mă îndepărtez de filmări. Devine din ce în ce mai greu să mă apropii de filmări chiar dacă fug cât de tare pot. Am nevoie să se întâmple ceva, am nevoie să primesc un răspuns pozitiv de oriunde; sunt necesari doar o parte din bani ( din buget) pentru a avea o asigurare că măcar pot să plătesc actorii şi echipa. Vreau să cred ca la început că se poate face artă fără bani însă, în acelaşi timp, trebuie să înţeleg şi faptul că există nevoi. Nu este un lucru pe care vreau să-l fac forţat şi anume să găsesc bani pentru că aşa trebuie; e vorba însă de faptul că există totuşi un efort ce se depune şi nu mă refer la efortul meu ci la efortul celor ce sunt implicaţi. Efortul devine colosal într-un anumit punct şi exact pentru acel punct trebuie să existe un astfel de stâlp solid, caci de multe ori punctul nu mai poate fi susţinut nici de pasiune, nici de plăcere, dorinţă, iubire. Şi eu am nevoile mele însă pentru mine, stâlpul cel mai solid în reprezintă însăşi faptul că lucrurile se mişca înspre realizare. Atât! Doamne Ajută!

Azi am trimis cât de multe mailuri am putut să trimit!

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai!

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El