Te-ai întrebat de ce faci acest film? Evident că m-am întrebat, încă de la început. Există un proces, mai mulţi paşi pe care artistul îi face înainte de a se apuca de treabă. Întrebări ce privesc conceptul, ideea, temă, mesajul, funcţionează? Este puternic (scenariul), Spune cu adevărat ceva? Îl simţi? Trebuie să treci prin toţi aceşti pasi dar cel mai important pas pe care trebuie să-l faci este să pui marea întrebare: de ce? De ce trebuie să fac eu filmul ăsta acum. Este adevărat că un scenariu este un dar divin (din punctul meu de vedere) dar nu trebuie să mă mint pe mine plecând de la un astfel de context; ideea chiar trebuie să fie foarte bună. Acest 'de ce' e diferit faţă de orice altă întrebare cu privire la scenariu (structură, conţinut etc). E cea mai puternică dintre întrebări şi trebuie să-ţi răspunzi cât se poate de sincer. "Pentru că simt că a trecut un secol de când am filmat ultima oară ceva (citeşte a filma ceva cu adevărat important pentru mine)!" iar acesta nu e un răspuns. Poate să mai treacă un secol. Important e să ai ideea! "Pentru că eu cred că e cea mai bună idee a mea de până acum!" Păi tu crezi asta însă ceilalţi ce spun? Deci, scenariu ajunge pe mâinile câtorva camarezi din domeniu în a căror părere (obiectivă ) ai încredere. Ok, au confirmat şi ei ceea ce ai simţit tu. Foarte bine. Dar e suficient? Ok, o spun altfel. Poţi să faci un astfel de film? M-ai mai întrebat asta odată, la început, remeber? Îţi răspund ca la început: există un singur obstacol peste care un om poate să dea şi acela e ambiţia. Dacă nu ai ambiţie şi dorinţa de a progresa, poţi să rămâi în urmă fără să-ţi dai seama că eşti în urmă. Poţi să rămâi în urmă fără să-ţi dai seama că puteai să fii unde trebuie, acest unde trebuie ca urmare a perseverenţei, cand iti asumi un risc, cand poti sa 'go for it!' Adică... a fi vizionar? Da, a fi vizionar. Şi apoi, ceea ce există în interiorul tău. Poţi să te asculţi? O fac mereu! Deci... poţi să faci un film ca acesta. Pot să fac ceea ce-mi spune interiorul meu că pot să fac. Interesant ce-mi spui... Dacă interiorul tău îţi zice că e bine să mănânci pietre, sau că e normal că omori gândaci. Interiorul meu este cel mai pur loc care poate să existe pe acest pământ. Interiorul tuturor oamenilor e aşa. Interiorul nu-mi poate spune astfel de lucruri. Mintea poate s-o facă ... ca rezultat al unor experienţe de viaţă (educaţie, întâmplări personale etc) însă, faptul că mi-am lăsat interiorul să preia mereu controlul m-a făcut nu numai să înţeleg situaţiile dar să iau şi cele mai bune decizii cu privire la acestea. Dar ne-am abătut; uite, ca să răspund pe scurt; când am scris scenariul m-am gândit ce simte fiecare personaj în parte când face ceea ce face, mi-am dat seama care este motoraşul gândirii pentru fiecare şi l-am înţeles pe fiecare în parte. Mi-am dat seama cum poate să existe o astfel de situaţie, într-un astfel de moment. Deci poţi. Îmi este greu şi încă o să-mi fie, nu neg. Dar şi asta face parte din frumos. Dacă e greu înseamnă că îmi fac treaba cum trebuie. Dacă trebuie să dai mai mult şi tu nu-ţi dai seama? Se întâmplă ceea ce trebuie să se întâmple. Adică dacă dai mai puţin poţi să te justifici spunând că se intamlpla ceea ce trebuie să se întâmple şi gata? Eu vreau să fiu foarte bun. Cel mai bun. În condiţiile astea, afirmaţia ta cade. Bun. Şi apoi mai e ceva. Dragostea. Există şi dragostea. Ingredientul final? Esenţial! Ok...deci suntem în vârful muntelui. Da. Trebuie să coborâm. Spre ce? Încredere în sine! Am încredere în mine. Stai puţin. Ai încredere în tine? Pe mine nu mă încălzeşte cu nimic ca tu ai încredere în tine. În momentul în care porneşti pe un drum, indiferent care este acela, este nevoie să ştii că ai luat o decizie. Când ştii că la baza sta o decizie, ştii că ceea ce te-a mânat este chiar ambiţia ta, este chiar cel mai adânc punct al interiorului tău, ceea ce eşti tu! Ambiţia şi perseverenţa merg împreună pe drumul pe care l-ai apucat. La un momentdat devine mai greu şi apoi mai greu şi revii la decizie. În momentul ăla, pui la îndoială tot ce eşti tu. Exact în momentul ăla. Poţi să pierzi controlul foarte uşor aşa. E bine să eviţi să te întorci la decizie, este nevoie deci, să ai încredere în tine. Şi da... trebuie să Ai încredere în mine! şi tu. După încredere în sine urmează: mintea limpede, ţine cu tine simţul umorului oriunde mergi şi fi-le alături în tot ce faci. Bun, deci faci acest film pentru ca simti si stii toate acestea. Trebuie sa recunosc, se intampla multe acolo, in interior. E viaţa!
Sâmbătă m-am întâlnit doar cu Muntenita ca să discutăm despre personaj pe scenariu. Devine dince în ce mai interesant să lucrez cu Muntenita. Învăţ multe de la el. Şi e un tip foarte calm.
Duminică am făcut modificări în scenariu, cele ce au apărut în timp ce discutăm cu actorii - separat sau la repetiţii.
Doamne Ajută.
