Aparatura de filmare asigurată îmi permite să recalculez bugetul. Într-adevăr, arăta mult mai accesibil.
Pe lângă emailuri, am reînceput să merg direct la posibila sursă doar că de data asta nu am cerut doar o posibilă finanţare ci am lăsat şi un cv; finanţare sau job. Cred că sunt şanse mai mari să obţin jobul deoarece mulţi consideră că arta nu e muncă. Arta înseamnă muncă, din punct de vedere fizic cât şi psihic; numai eu ştiu cât am umblat vara trecută prin Bucureşti după casa în care să filmăm iar rezultatele au fost pe măsură :). Apoi lucrul pe scenariu cu Adi (şi cu ceilalţi actori); am luat fiecare propoziţie, fiecare cuvânt şi l-am întors pe toate feţele şi interpretările. Castingul. La castingul pentru Mihai au venit 4 băieţi. Cel mai uşor a fost cu Gheorghe. Pentru Ion am văzut tot patru tipi. Însă Vladimir mi-a dat cea mai mare bătaie de cap :). Zecile de întâlniri pentru a forma echipa. Cu cei care n-au intrat în proiect am rămas prieten; unii dintre ei. Multele filme de război şi cărţile despre ww2 împrumutate de la biblioteca Ion Creangă, cea care mi-a oferit şi spaţiul de lucru ( un mic birou în care să-mi desfăşor activitatea de cercetare pentru proiect). Şi multe altele şi ce o sa mai vină; insă totul e o imensă plăcere, iar energia vine cu fiece pas pe care-l fac şi care mă aduce mai aproape de finalizarea proiectului.
Am în plan să prindem TIFF-ul. TIFF-ul este festivalul la care am visat încă de la început. Let's go Digital, programul lor pentru tinere, suna incredibil de bine şi reprezenta sursa unei imense energii. TIFF-ul a fost primul motiv zdravăn pentru care am vrut să scriu un scenariu; vroiam cu orice preţ să ajung acolo. Vroiam să mă aflu în acel loc minunat, un paradis al filmului. Însă, nu am putut ajunge la TIFF nici până în ziua de azi. Şi încă îmi doresc la fel de mult.
Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai.
