Aţi conştientizat vreodată că sunteţi înăuntrul corpului? Că sunteţi o fărâmă de ceva în interiorul altui-ceva? Că există un ochean în voi prin care priviţi spre exterior? O vedere panoramică, un ochean ce cuprinde toţi cei 360 de grade şi căruia nu-i scăpa nimic şi care pune accent doar pe acelea cele mai semnificative amănunte... Eu am reexperimentat această senzaţie zilele trecute. Ce m-a vrăjit? M-a vrăjit o Carte pe care n-o mai pot lăsa jos. Mintea-mi revine mereu şi mereu la ea. Cum m-a adus cartea într-o astfel de stare? Simplu; am citit în timp ce mergeam; în timp ce mă îndreptam spre ceva, ( spre casă, sau spre unirii, sau spre eroilor)spre oriunde. Citeam fermecat şi magia se răsfira şi în afara universului unic creat de carte. Magia a devenit pretutindeni reuşind să-mi extindă atenţia mult spre exteriorul meu, ca un cerc de undă ce mă ajută să văd tot; maşini parcate aiurea pe trotuar pe care trebuia să le ocolesc, telefoane publice de care să-mi feresc capul, oameni care se îndreaptă intenţionat spre mine ( da, intenţionat deoarece chiar dacă eram cu ochii în carte, reuşeam să văd persoanele de la 5 sau 10 m distanţă îndreptându-se fix spre mine) şi când ridicam privirea îmi aruncau o privire urâcioasă gen "da' tu nu vezi pe unde mergi?!", semafoare care-mi cer să mă opresc ( m-am trezit odată în mijlocul şoselei, pe culoarea roşie a semaforului pt pietoni, cu maşinile îndreptându-se spre mine!), copiii care mă privesc întrebători ( 5 ani)- curioşi (10 ani)- nepăsători (>12 ani), câinii care se îndreaptă spre mine adulmecându-mi mirosul omenesc şi apoi văzându-şi de viaţa monotonă sau caniculara sau surprinzătoare sau aventuriera, bordurile înalte sau trotuarele pline de cratere mici sau mări. Eram prezent peste tot şi vedeam tot. Îmi aduc aminte de tot ca şi cum aş fi privit în mod direct fiecare acţiune ce a avut loc. Magic. Recomand aventura!
Este adevărat că putem să privim lumea, să privim totul şi cu alţi ochi. Să încercăm să ne ferim de tot ce înseamnă greşit sau "rău" la acest univers. Nu mă refer la a rămâne indiferenţi. A ne închide într-un univers propriu ci a încerca să căutăm în noi mai întâi rezolvările la problemele cotidiene şi apoi în exterior, fără a ne lăsa influentati in mod psihic de intamplarile negative. Cert e că în momentul în care începem să facem rezolvări începând cu interiorul nostru, cele din exterior vor fi fost rezolvate cu mult timp în urmă chiar şi fără ca noi să intervenim. Ne grăbim să căutăm mai întâi rezolvări în exterior dar e foarte clar şi limpede că rezolvările sunt necesare de fapt în interior. Este adevărat că nu mulţi cunosc asta dar... nu să (ne) plângem e rezolvarea; trebuie să înţelegem că, e posibil ca întreaga omenire să se îndrepte într-o direcţie cu totul greşită. Tot ce se întâmplă greşit în lume şi naşte şi mai multă suferinţă... vine ca rezultat al faptului că omenirea se îndreaptă într-o direcţie greşită. Cred că trebuie să mă explic aici. O pot face luând ca exemplu doar un singur om; bătrânică pe care am întâlnit-o zilele trecute. Este cert că cele ce se petrec în viaţa ei şi nasc acele nemulţumiri totale vin spre ca ea să înţeleagă ceea ce tot ea trebuie să repare în interiorul său. Cele ce se petrec în exterior trebuie să repare cele ce sunt stricate în interior. O lege universală. Interiorul repara exteriorul si viceversa. Şi deci, bătrânicii nu i se cere decât să se cerceteze mai mult pe ea. Cred că dă greş lamentabil având în vedere că da peste un necunoscut ca mine şi i se plânge ca unui prieten pe care l-a pierdut cu mult timp în urmă şi acum l-a regăsit. Însă şi această conexiune veridico-prietenesca are rostul ei. Şi deci, pentru că noi toţi formam un întreg, acest întreg trebuie să caute în interiorul său (rezolvările). Se nasc alte întrebări; cum căutam rezolvările într-un întreg atât de vast? Ce fel de rezolvări? (to be continued)
Aseară m-am văzut cu Munteniţa şi am bârfit despre Ion şi acum sunt hotărât. Munteniţa îl va interpreta pe Ion iar make-up artistului îi revine deloc uşorul tasc de a-i face fizicul să sară peste 7 ani de viaţă iar lui Munteniţa de a reda acest Ion cu 7 ani mai mare decât el. :).
În seara asta o să merg la Lili împreună cu Adi (interp. pers. princip.) ca să mai învăţăm puţina rusă.
