Azi, după foarte mult timp, am reintrat în "the church of my childhood" şi am retrăit minunatele şi plăcutele momente alături de Dumnezeu. Există un singur mare motiv pentru care îmi place biserica; dacă eşti alături de Dumnezeu acesta face doar ceea ce consideră El că este bine pentru tine. Şi crede-mă... bine chiar înseamnă bine! Dar trebuie să fii alături de El ca să înţelegi de ce face ceea ce face. Te apără de oricine şi orice (rău) dar face întotdeauna ceea ce e bine pentru tine. Cu alte cuvinte... ce ţi se întâmplă "rău" ( dptdv) este orişicum bine pentru că Dumnezeu ştie ce e cel mai bine pentru tine. Dumnezeu e cel mai bun părinte pe care-l poţi avea. Oamenii privesc oamenii şi-L judeca pe Dumnezeu; total greşit! El a dat liberate. Pe de alta parte, există acei atei care aruncă o privire asupra unei persoane credincioase şi imediat îi găsesc un defect, chiar şi cel mai mic iar credinciosul este vrednic de dispreţ. Nimeni nu este fără de defect. Poţi să priveşti corect o persoană şi să-ţi dai seama de caracterul ei extrem de bine format? De foarte multe ori mai bine format decât al tău? Ai putea să faci asta? E mai simplu să găseşti un mic defect de care să te agăţi ca să te arunci automat în ideea că tu eşti mai bun/corect? Cred că e mai bine să nu spui/faci nimic în direcţia asta. Apoi... există şi persoane credincioase cu foarte multe defecte pentru că iar, e vorba de oameni; dar aceşti oameni merg la biserică pentru că ştiu ce este greşit la ei şi vor să repare, să fie aproape de El pentru că prin El pot să facă asta. Pentru faptul că există acea forţă interioară pentru a schimba ceea ce e greşit - pentru a creşte spiritual - merita tot respectul. Dacă un om trebuie să crească în ceva atunci acel ceva trebuie să fie caracterul său, înţelepciunea. Înţelepciunea e singurul şi cel mai mare progres al individului. Dumnezeu prin biblie, îţi oferă progresul, îţi oferă înţelepciunea. Chiar şi savanţii spun că există Dumnezeu de fiecare dată când fac o descoperire. De ce îi citim şi îi acceptăm doar pe aceia care spun că El nu există? Dar încă odată, Dumnezeu a dat libertate şi el ştie cel mi bine de ce se întâmplă ceea ce se întâmplă şi noi ştim că totul este spre binele nostru.
Am trimis mailuri si... am programat o sedinta cu actorii pentru vineri la ora 18.00.
După masă am fost la ambasada Rusei. Acolo m-am prezentat unui nene portar care a fost foarte amabil şi m-a poftit într-o cămăruţă unde am dat peste două persoane (un domn şi o doamnă) care vorbeau în limba rusă. Au terminat repede ce aveau de terminat iar doamna m-a şi abordat :). I-am spus ce doresc şi m-a întrerupt repede invitându-mă să vorbesc în faţa unei oglinzi (din acelea cum îs în filmele poliţist în care doar cei din spatele oglinzii pot să vadă prin ea) şi m-a rugat să vorbesc la microfonul foarte fragil ce stătea agăţat să cadă; am dat bună ziua. Din boxa, în care trebuia să aud persoană ce n-o vedeam, se auzeau doar pârâituri şi bâzâituri. Doamna îmi tot spunea să vorbesc dar eu vroiam să aud măcar un bună ziua înapoi ca să fac un portret persoanei cu care stăteam de vorbă şi nu o vedeam. Dar doamna tot insista iar eu ştiam că persoana aceea mă aude dar eu vroiam să fac portretul aşa că am insistat şi eu şi i-am spus că nu se aude nimic. Atunci, doamna a pus mâna pe boxă şi mai firavă decât microfonul şi a răsucit-o încolo şi-ncoace până a reparat-o. Am dat iar bună ziua şi de data asta mi-a răspuns o voce groasă, masculină, dar cumsecade. I-am spus ce doream şi m-a rugat să aştept până soseşte cineva. Am citit din cartea pe care o aveam la mine( Scurta istorie a timpului - S.W. Hawking)timp de 20 de minute. Soseşte în cele din urmă un băiat simpatic, blondin, cu ochii albaştrii ( :-")gata să mă ajute. Ce mi-a plăcut cel mai mult la tip este că, deşi ştia romana la un nivel mediu, chiar se străduia să vorbească cum trebuie. Dacă nu-i ieşea un cuvânt, reformula şi se gândea şi iar se gândea şi apoi îmi răspundea (aproximativ) cum trebuie; Tot respectul!! Şi m-a ajutat; mi-a dat o adresă de email şi un nume.
Doamne Ajută!!
