Astăzi, un stâlp solid de rezistenţă al proiectul... a cedat puţin. Încă susţine proiectul, însă forţa lui este cu mult mai scăzută. Stâlpul principal [ din care fac şi eu parte] încă se ţine bine şi cât timp există nucleul său, acesta nu va ceda. Stâlpul ce aproape a cedat are forţa de a se vindeca, trebuie doar s-o folosească; depinde de el.
De ce nu le arăţi cât de mult îţi doreşti să faci acest film? De ce nu le arăţi cât de mult îşi doreşte echipa să facă acest film? De ce vrei să arăţi altceva decât ceea ce simţi? Arzi de nerăbdare să începi filmările şi totuşi calmul tău le vorbeşte despre un om care nu e prea sigur că vrea să înceapă filmările. Îţi este frică? Frica este ultimul cuvânt pe care l-aş folosi pentru ceea ce simt eu. Şi totuşi, dacă n-ar exista puţin şi din frică, proiectul ar părea ceva pentru care să lupt şi doar atât; nu ar fi ceva pentru care să ard de nerăbdare pentru că frica este cea care ne aduce la viaţa de cele mai multe ori. Dacă nu mi-ar fi frică de nimic, nu aş şti pentru ce anume să lupt. E ca şi paranoia; paranoia este dovada cea mai clară a existenţei inteligenţei şi imaginaţiei însă ceea ce defineşte boala este nebunie curată. Simte fiecare pas pe care trebuie să-l facă cel de lângă tine pentru a simţi care sunt paşii pe care trebuie să-i faci tu. Trăieşte sentimentele celuilalt pentru a simţi cât să iubeşti. Citeşte-l pe cel de lângă tine cu toată fiinţa ta, află-l precum vrei să te afli pe tine şi apoi iubeşte-l. O merită! lLasă frica să circule prin tine, ascult-o, învăţa de la ea. Nu pot să arăt cât de mult ţin la proiect pentru că l-aş îndepărta de mine. M-aş îndepărta de echipă. M-aş îndepărta de mine. Trebuie să existe în exterior aşa cum eu exist exteriorului şi să-l trăiesc în interior aşa cum eu îmi trăiesc interiorul iar toată iubirea pe care i-o purtăm... s-o exprimăm în fiecare cadru, în fiecare secundă.
Am trimis mailuri.
