Mă aflu în imposibilitatea înţelegerii momentului suprem al existenţei ca existenţă. Totul se răstoarnă peste mine şi timp de câteva momente timpul încetează să mai existe. Simt prezenţa mea în exteriorul meu. E momentul în care privesc în sus şi comunic cu El si- L rog să readucă înţelegerea prezentului deoarece cel mai adânc loc al minţii mele înţelege importanţa supremă a prezentului. Nu a trecutului nici a viitorului; a prezentului. El îmi zâmbeşte mereu înţelept şi mă lasă să lupt cu exteriorul interiorului meu care devine plumburiu şi greu, strivind uşor eul. Are dreptate. Lupta e a mea. Şi spun STOP şi iar îmi simt prezenţa în exteriorul meu. Apă ce mă înconjoară în timp ce stau lângă mine. Aud melodia inimii. Melodia îmi spune să mă întorc. O fac ruşinat de îndoială avută asupra trecutului şi viitorului. O secundă.
Un prieten a intrat pe mess şi primul lucru pe care mi l-a zis a fost " am aflat că sunt uşor manipulabil." Şi eu i-am spus că toţi suntem aşa. Toţi suntem manipulaţi mai mult sau mai puţin. Ştiu că are dreptate chiar dacă nu ştiu situaţia pentru care s-a lăsat manipulat. Ideea e că fără să ştii ... manipulat cam esti mereu şi te laşi purtat de acea forţă. Sau că nu te laşi manipulat ştiind că nu vrei să fii manipulat. Grave sunt situaţiile în care devii manipulat ştiind că nu vrei să te laşi influenţat. Trebuie să conştientizezi că te afli în prezenţa unei forţe şi că trebuie să faci ceva ca să te eliberezi şi o faci poate că nu în modul cel mai adecvat; dai drumul unui animal şi nervii pun stăpânire pe tine. Sau din contră... reacţia ta e calmă. Doar că lupta se ţine la un nivel mintal şi nu unul fizic (de ori ce fel). Mintea ta e obligată, pe nepusă masă, să creeze o forţă egală sau mai mare decât cea a manipulantului. Şi asta se întâmplă fără ca tu să-ţi dai seama. În exterior atitudinea ta e vulcanică sau din contră... liniştită ca apa unui lac. Însă atitudinea vulcanică, ori simularea ei sau apă calmă nu reprezintă nici măcar un foarte mic procent din forţa ce a luat naştere în interiorul tău şi care lupta cu tot ce poate ca să se opună forţei manipulatorului şi deci... nu influenţează câtuşi de puţin spre bine poziţia ta de posibil manipulat. Dacă te poţi face scăpat de manipulant asta se datorează numai datorită forţei tale manipulatoare care s-a trezit în interiorul tău; o combinaţie de ambiţie, intelect dezvoltat, înţelepciune şi energie. Da, forţa manipulatoare exista şi-n interiorul tău şi cu siguranţă te-ai folosit de ea de nenumărate ori. Ai ştiut sau nu, ea era acolo; în situaţii ce i-au ajutat pe ceilalţi sau nu, te-au ajutat pe tine sau nu. Acum ştii de ea şi tot ce poţi face este să dezvolţi acele virtuţi ale interiorului ca la rându-ţi s-o foloseşti în binele tău şi al celor din jurul tău. În sprijinul unei cauze sau a unei idei. Sau poate că într-o zi... în sprijinul omenirii. Însă... întotdeauna trebuie să ştii că te poţi lăsa manipulat pentru aceleaşi cauze pozitive. Conştientizeaz-o.
Ultima oară când am privit în oglindă, am văzut un băiat trecut peste încă un an pământean. Băiatul s-a strâmbat la mine, a ridicat o sprânceană, şi-a arătat dinţii, a scos limba, s-a uitat la mine într-o parte, şi-a pus mâna în păr, şi-a atins nasul. Eu am râs de toate acestea; buzele lui, sprâncenele, părul şi aluniţă de pe obrazul drept. Mi-a dezvăluit un tip sigur pe el, un tip gata oricând de fapte măreţe. Şi totuşi, râdeam de el în sinea mea. Tipul ăsta? Atât de mic? Atât de slab.. atât de... Chiar dacă ochelarii lui sunt mari, par să nu compenseze cu ceva; "spune-mi ceva inteligent! Te rog! Ori ce! Vreau să te aud... să te simt. Cine eşti? De ce exişti o bucată de materie dintr-o mare de materie? (...) Dacă ai fii licean cu siguranţă ai sta în ultima banca sau sigur ai sta într-o bancă singur. Şi cineva ar dori să se apropie de tine dar singurul mod prin care ar considera că poate să-ţi atragă atenţia ar fi să facă mişto de tine. Tu n-ai ştii de glumă, nu că te-ai crede o zeitate însă ai considera modul său de abordare ca fiind grotesc, primitiv şi i-ai întoarce şi spatele pe care nu-l întorci până la urmă. Ai tace. Te-ai uita. I-ai spune ceva fara să apuci să-ţi dai seama că poate spui ceva greşit. Te-ai afla într-o continuă tăcere. Tăcut în lumea ta, ai considera că lumea eşti tu şi ceea ce există în interiorul tău. Te-ai uita la ceilalţi şi ai învăţa de la ei cum să nu fii. Şi ţi-ar reuşi. N-ai putea să te bucuri de reuşita ta deoarece exteriorul te-ar arăta cu degetul de prea multe ori ca fiind o umplutură şi de prea puţine ori te-ar lăuda şi nici când te-ar lăuda nu te-ai putea bucura de laudă deoarece... dorind să rămâi tu , ai refuza să te laşi prada energiei exterioare ce devorează şi dizolvă densitatea virtuţilor câştigate cu greu până în acel moment. Timpul ar trece şi tu o dată cu el prin lume. Te-ai afla într-o zi în faţa oglinzii şi ai râde de tine pentru că acesta e cel mai sănătos mod prin care tu ţi-ai putea demonstra că eşti mulţumit de tot ceea ce eşti. Fizic şi sufleteşte. Însă, în acelaşi timp, ţi-ai da seama că înţelepciunea maximă se câştigă foarte greu şi că mai ai enorm de multe de învăţat. " Îmi ridic uşor mâna pe care o privesc în fiecare zi, de la vârful degetului până în podul palmei, linia vieţii şi încheietura. O lipesc de mâna lui şi simt ceva rece. Mult prea rece. El... nu, nu e el rece. Nu el este rece. Nu mâna lui e rece. Oglinda e rece.
Am trecut prin multe experienţe de când a început noul an. Pot spune că acest an a început plin de aventură. Însă, nu mai simt frica. Mă las manipulat de mine. Eu mă manipulez pe mine. Când eram mai mic opuneam rezistenţă. Acum pot trece prin mine şi toată aventura mea; anul a început cu gândul că e posibil să simt ce însemna viaţa de homeless prin Bucureşti. Fie. M-au ajutat câţiva prieteni. Mulţumesc. Apoi dragul de Mihai ( actorul ce interpretează personajul principal) s-a îmbolnăvit. Deciziile au trebuit să vină rapid şi să fie bune. Sănătatea lui Mihai e cel mai important aspect. Însă eu eram înconjurat de un aer negativ. Primul meu tasc a fost să mă eliberez de stresul şi tensiunea ce mă înconjurau. Am făcut asta relativ repede. Nu îmi foloseam mie, proiectului şi nici celorlalţi din echipa să mă las condus de depresie. În două zile mi-am recăpătat zâmbetul. Apoi, am putut accepta că nu mai poate juca în film. Secvenţă din bucătărie n-a ieşit deloc cum am vrut şi ne-am dat seama la montaj că trebuie refilmata. În acelaşi timp, diferiţi prieteni au început să-mi spună că scenariul e plat, că filmul nu se susţine singur în momentul ăsta. M-am bucurat atunci că am ştiut cum să mă descotorosesc de stres şi tensiune pentru că am luat cea mai bună decizie; am rescris secvenţa ce trebuia refilmata. Din vreo 40 de păreri doar 3 păreri au punctat posibile aspecte negative ale noii secvenţe. Vă mulţumesc mult pentru păreri. Am ţinut cont de toate. Apoi, l-am ajutat şi pe Mihai, cum am putut, să-şi revină deoarece se simţea vinovat de faptul că nu mai putem filma cu el. Sub nici o formă nu l-am vrut supărat pe ceva legat de proiect; nu e vina lui că s-a îmbolnăvit. Nu e vina nimănui. El să se facă bine.... asta e tot ceea ce contează. Am analizat situaţia la rece şi soluţia a venit/ m-a lovit mai degrabă; casting. Refilmat tot ce am filmat cu Mihai. N-a fost deloc o decizie îmbucurătoare însă... tot ce era nevoie aş fi făcut pentru a salva proiectul. Aşa că am început să caut actori. După vreo două zile, m-am văzut cu Cody în parc ( aşa cum am făcut cu toţi membrii echipei şi cu actorii - discuţii prin parc mai întâi de toate [ nimic mai armonios şi liniştitor]) Am vorbit despre şcoală, profesori, ţigări, film în general, proiect, prieteni (...). La un moment dat a scos din buzunar cinci acadele şi m-a întrebat dacă vreau... să aleg. :)) Cât de tare a putut să fie situaţia. La gura de metrou, doi tipi cu acadele în gura îşi strâng mâna puternic şi-şi iau la revedere. Intre timp, mi-am dat seama de o noua structura a filmului, modificare din montaj (despre care o sa vorbesc la timpul potrivit) Castingul video; acelaşi Cody, cu emoţii, acadele şi ambiţie plus enorm de multă răbdare. Două lumini mari ( de o mie), o lumină foarte mică, test pentru video asist şi un sony foarte performant căruia i se pot schimba lentilele. Iulian veşnic obosit, veşnic sărind peste oboseala şi autodepasindu-se în profesionalism, Răbdător şi Critic. Cody s-a încălzit abia spre sfârşit. E talentat. Încă o acadea. Au urmat repetiţiile Actriţă ce interpretează personajul mamei este foarte prinsă la teatru. Încerc cu toată forţa mea să obţin o întâlnire între Cody şi Mihaela ca să putem repeta însă momentan, la repetiţii tot eu sunt şi mama; nu ştiu cât de mari sunt roadele în străduinţa mea de a reda vocea unei mame, într-o situaţie ca cea din scenariu însă Cody nu spune nimic despre mama din faţa lui aşa că.. continui să mă chinui. Şi rezultatele vin într-adevăr. Se pare că îl ajut. Mă bucur. El se descurcă foarte bine. Acadele. E bine ca mai repetă şi acasă singur. Am programat ultima zi de filmare pentru 22 ian. Între timp, lucrăm şi la generic şi subtitrare. Despre muzica o să vorbesc altă dată :).
Noul an vine cu schimbări. So, o să încerc o restructurare a informaţiei pe blog. Postările au să mai aibă 2 noi linkuri; o carte recomandată (3 cand o sa pun si link cartre ce citesc în acest moment) plus un film recomandat. Evident că mottoul rămâne acelaşi însă, diferite cuvinte din motto vor face trimitere către cartea, filmul sau melodia ce m-au inspirat pe mine de-a lungul timpului. Dând click le veţi descoperi pe toate. Raiul insoteste cartea pe care o citesc acum.
Doamne-ajută! Îţi mulţumesc Doamne pentru patul în care pot pune capul jos, mâncarea din fiecare zi, sănătatea şi energia şi ca în fiecare zi pot să-ţi mulţumesc pentru toate acestea.
Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai.
