Cred că... nu există oameni interesanţi. Există doar acea secundă din acel minut din acea oră din acea zi a acelui moment special. Poţi să pierzi acest moment chiar şi din vina ta. Să nu fii suficient de atent, de prezent. Fiecare om deţine acea foarte specială poveste a sa; un film ce există în interiorul său, pe care-l poţi vedea doar într-un astfel de moment. Unii nu vor să se expună. Alţii o fac (se 'povestesc') dar fără scânteie. Alţii nu o fac şi pur şi simplu radiază şi etc. Ceea ce ne face sau nu "interesanţi" cred că este exact acel ceva din care suntem toţi făcuţi sau lipsa acestuia; bunătate. Ea se pierde, se dezvoltă, se caută, se primeşte, se exploatează. Da, mulţi o exploatează. Eu o cultiv.
Toată lumea se plânge. Toţi toţi; ştirile, emisiunile televizate, emisiunile radiofonice, filmele, documentarele, oamenii săraci, bogăţii, oamenii culţi, oamenii din maşină(ratb), oamenii de pe stradă, din metrou, din magazin, de la şcoală, de la servici. Toţi. E ca un cor. O chemare. O invocare. Pe cine invocăm? Ce invocăm? Îl invocăm pe Dumnezeu? Ce cerem? Ce vrem? Copiii lui plâng. Vor ceva. Şi vor să obţină acel ceva zbierând... ţipând cu toate forţele aceste nemulţumiri. Acest măr al omului care să readucă Gradina. Mărul Omului.
Azi am fost să duc contractul de parteneriat la Muzeul Militar (pozele facute la muzeu arată foarte bine) şi acum o să mă văd cu Munteniţa să mai discutăm despre Ion :).
Trebuie sa reluam repetitiile pentru limba rusa.
