[Abandonarea libertăţii ia acum forma de a ţi se da un destin. Însă acum (în mod individual) destinul nu mai poate fi dat şi primit, ci doar construit, el nu se dă decât ca destin colectiv. Destinul colectiv e limita primită de toţi prin mutarea sursei libertăţii din fiecare şi din toţi în altul. Nu mai există acum decât "toţi" şi "altul". Eu mi-am înlăturat hotarul propriu (limita) şi nu mai sunt decât prin vastitatea proiectului care nu-mi aparţine, dar în care am consimţit să fiu preluat şi din care fac parte împreună cu toţi.]
Sunt persoane pe care le vezi şi îţi sunt plăcute la văz. Nu te întrebi şi nu-ţi pui problema care este compoziţia aceluia ce îţi pare atât de perfect pentru că dacă ai face-o, ai observa şi imperfecţiunile aşa că preferi să continui să adulmeci perfecţiunea fără să ştii că ceea ce compune plăcutul este tot odată şi frumosul şi urâtul. Însă ceea ce e important este de fapt ceea ce se realizează între tine şi acea persoană şi aceea este o "legătură interioară" ce leaga doua persoane. Dar tu eşti luat pe nepregătite şi surprins de plăcut, nu ştii că în surprinderea ta există acesta legătura a interioarelor care comunică între ele; când momentul de surprindere s-a mai domolit, te întrebi ce anume există la acel cineva de reuşeşte să te împietrească. De multe ori, această legătură este conturată de frumos, alte ori... este conturată de normal şi alte ori de ceea ce numim urât. În toate aceste cazuri nu există decât o singură chimie ce are loc; declanşarea magnetului interior. Acea persoană (sursa-observata) ştie că o priveşte cineva pentru că interiorul ei ştie dar continua să facă ceea ce făcea în momentul în care legătura s-a produs şi în pasivitatea ei nici nu realizează că aceasta "chimie a interiorului" are loc. Ce s-ar fi întâmplat dacă tu (sursa-observator) nu te-ai fi lovit cu privirea de această persoană? Ar mai fi avut loc chimia? Dar ce te-a făcut să îţi îndrepţi privirea în acea direcţie? Poţi să conştientizezi că exact mişcarea capului şi a privirii dintr-un punct în altul a avut loc în mod involuntar drept cauză a efectului de "legătură interioară"? Deci chimia a avut loc orişicum deoarece tu ţi-ai întors privirea în mod involuntar în direcţia respectivă şi ai privit exact sursa-observata. Cine este? Nici nu contează. Acelaşi lucru îl întreabă şi persoana respectivă şi nici măcar nu s-a uitat la tine. Dar se gândeşte s-o facă, sa indrepte privirea spre tine, pentru că vrea să ştie cine este acel cineva care a declanşat acel ceva în interior ( probabil incomoditate) dar tu ţi-ai întors privirea şi pentru câteva momente se revine la 'normal'. Dar chimia e acolo şi a avut loc. Fără să clipiti totul revine la statusul iniţial şi a luat sfârşit. Tu eşti încântat pentru că ai simţit interesantul încă odată şi mergi mai departe. Pentru cealaltă persoană n-a existat niciodată niciun moment.
Ceea ce ni se oferă în exterior şi care să vină în ajutorul interiorului se găseşte întotdeauna pe cele mai neplăcute planuri. Tocmai din acest motiv, evităm să privim planurile pentru că în acest mod considerăm că evităm suferinţa. Dar nu poţi să eviţi ceva se se afla mereu în faţa ta. Oriunde ai întoarce privirea poţi vedea planul. Începi să te rogi ca acel plan să nu fie al tău sau să fie un plan fals însă timpul, pe măsură ce trece, începe să-ţi confirme tot mai insistent observaţiile. Şi atunci priveşti ce ai în faţă; încă te străduieşti să eviţi acele neplăcute momente ale tristeţii pentru că ce vezi nu poate decât să te întristeze. Dar reuşeşti să-ţi păstrezi atitudinea pozitivă. În acest moment, începi să vezi soluţiile. Ţi-ai atins limita. Şi te vezi pe tine şi ceea ce eşti, începi să vezi clar; pot renunţa la renunţarea libertatatii, răpită de putere ( proiectului) ca să pot să-mi ofer iar libertatea necesara realizarii acestuia. Simt doar bucuria de a duce proiectul la bun sfârşit.
Azi am trimis mailuri.
