Am atatea de spus si simt ca impreuna cu aceste nimicuri importante, moartea se apropie si mai mult de mine. Ii simt respiratia in ceafa. E un sentiment interesant. Pe alocuri placut. Ai spune ca moartea e o scapare prea usoara... Este? Atat timp cat El insusi amentinta cu moartea pacatosul pierdut in pacate...
Dar moartea nu este deloc o scapare usoara. Oricine ajunge in apropierea mortii stie asta. Moartea este o evadare insa. Spre ce? Poate sa fie alta celula. O celula numita iad sau rai. O celula numita univers sau planeta. Corp sau floare. Lumina sau intuneric.
Ce ne ofera libertatea de noi insine? Libertatea de a accepta. A mentine orizontul deschis spre acceptare care transforma orice are sa se intample Dincolo... in ceea ce numim aici Rai. Aceasta libertate prin eliberare. Eliberare de limite. Eliberare de preconceptii. Eliberare de negativ. De posesiv. De fizic! Si prin aceasta eliberare... dorinta suprema care uneste totul cu totul: a nu face rau celui de langa noi transformand simtamintele pozitive cat si cele negative in unelte care sa slujeasca Binelui. Intru aceasta ecuatie am vazut oameni educand cu brutalitate. Mi-am zis odata "Cum de exista oameni care asculta alti oameni care atunci cand vorbesc... scot cateo injuratura la fiecare 5 secunde?" Am incercat sa inteleg daca e vorba de hipnoza si a fost o vreme cand am crezut in asta, apoi m-am gandit ca e vorba de manipulare de cel mai inalt grad dar n-a fost nici asta si in final mi-am dat seama ca e vorba de cel de asculta, care gaseste ceva cu care sa se conecteze in acest intreg al mocirlei verbale si care-i ajuta cumva spiritul. Se produce un schimb de energie. Cel care educa folosind cuvinte spurcate hraneste doua interioare; interiorul sinelui si interiorul ascultatorului. Si e foarte straniu acest fapt pentru mine. Aparent, ascultatorul nu are nevoie de hrana in sensul ista. Dar emitatorul cunoaste subcontientul ascultatorului. Si se mai produce un tip de hrana. Hrana spirituala care vine in cantitati mult prea mici... dar exista! Si fix aceste foarte mici cantitati de spiritualitate fac din contextul educativo-mocirlos nu doar necesar dar...pur si simplu de nelipsit. Porcul tata nu are sa-si educe altundeva fii porcusori decat in tarcul mocirlos. Nu va iesi de acolo. Acest a face bine prin rau, adica a educa prin mocirla, prin urat are o foarte mare deschidere in randurile parintilor aflati in acest loc numit pamant. Mai accentuat sau mai putin accentuat in functie de zona si interese spirituale (ma refer la adevaratele interese spirituale). Ei bine... evident ca eu nu cred in acest fel de a face bine/a educa si deci de aici este evident ca nu la asta ma refer cand vorbesc despre eliberarea de limite in incercarea continua de a te folosi chiar si de rau pentru a face bine. Pentru ca e nevoie de un standard extrem de inalt de spiritualitate pentru a reusi aici. Un grad foarte mare de Eliberare.
Se mai produce ceva in aceasta eliberare observ. Termenul de sinceritate, cu definitia-i clasica, dispare cumva. Toate aceste simtaminte puse in miscare printr-o ecuatie foarte dificil de explicat aici (poate o sa reusesc pe la 40 de ani) duc termenul de sinceritate la un standard mult mai inalt. O sinceritate suprema. O sa-i spun sincerumvirtus (lat). Acest sincerumvirtus e foarte greu de perceput de catre omul de rand. Neavand intrumentul necesar pentru a-l percepe (inalta spiritualitate) va lasa la latitudinea intelectului sau (intrument foarte nepotrivit in a masura adevarul) in a decide daca ceea ce se exprima ca sincerumvirtus este adevar sau minciuna. Si ceva ce nu poate fi inteles primeste, prin intelect, automat caracter de minciuna. Individul, prin intelectu-i slab, nu poate percepe adevar in existenta multitudinilor de explicatii ca apartinand aceluias act. Pe principiul - unde-s multe evocari explicative de situatie... se afla minciuna. Nu poate vedea adevar in fiecare evocare. Si atunci... nu poate vedea... ceea ce e foarte clar si sub nasul lui. Un fel de moarte cerebrala.
Astfel se intampla ca acolo unde e foarte mult adevar... acesta sa fie perceput ca fiind minciuna. In definitiv, cine mai pune pret pe adevar sau non-adevar cand vine vorba de simple actiuni comune, pe care aproape fiecare om le savarseste? Exista acest cineva! E acest om care cauta cu toate-i mijloacele progresul spiritual. Chiar si acolo unde moartea face lumina si adevarul este vazut ca minciuna.
