Firework

Aceasta e ultima zi a anului 2010.

Definiţia pentru 2010 ar fi următoarea; un an plin de aventură, speranţa, dorinţă, decizie, împlinire, muncă, aşteptări, realizări. Un an al cunoaşterii de sine mai aprofundate, înţelegerii celorlalţi. Acceptării de sine.

Începutul anului m-a prins lucrând la scenariul de lung metraj ( primul scenariu de lung metraj) şi s-a sfârşit cu scenariul neterminat. Începutul de an m-a mai surprins în poziţia de a lua anumite decizii radicale cu privire la ceea ce e necesar să fac ca visul să mi se îndeplinească. Ceea ce cred despre mine şi ceea ce trebuie să schimb. Cum îi percep pe ceilalţi şi cum mă percep pe mine in stransa legatura cu ceilalti. Apoi am scris scenariul "Decizie" şi am lucrat tot restul anului pana ce o alta idee s-a nascut; "After School".

Îmi doresc ca pentru noul an să reuşesc să termin scenariul de lung metraj şi multe alte dorinţe ce nu se spun. :)

Le mai doresc tuturor prietenilor toate împlinirile şi realizările la care visează şi le mulţumesc pentru tot sprijinul şi încrederea primită. Îmi doresc pentru toţi cei care privesc către lume cu dragoste să se bucure cât de mult posibil de artificiile ce se afla în interiorul lor!

La Multi Ani!!

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai 

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei, Ei, Ei, Ei si El

Totul se intâmplă cu un motiv

Well, zilele istea am avut şi eu parte de puţină odihnă şi asta nu pentru că mi-am propus. Dar e bine că s-a întâmplat. Orişicum, în momentul în care a început nu-i înţelegeam motivul pentru că totuşi, făcusem o faptă bună. Ce a început? Mi-a fost groaznic de rău. Mă simţeam ca un moşuleţ de 140 de ani şi 6 luni. Cei în vârstă de citesc acest blog înţeleg. Asta m-a făcut să spun... "ok, fă o pauză, o meriţi" şi într-adevăr o merităm pentru că producţia scurtmetrajului "After School" pe cât de simplă a fost pe atât de consumatoare de energie. Toată acea alergătura după obţinerea aprobărilor, castingurile pentru toate personajele (a trebuit să organizez castingul pe mai multe zile şi asta pentru că au fost mai multe personaje [importante pentru poveste]), văzut locaţii, şedinţe, dat telefoane, repetitii, intalniri ... pe cât de plăcute (şi deci... uşoare tascuri) au fost pe atât de obositoare. Plăcerea de a lucra pentru ele, pentru proiect , a fost infinit de mare ceea ce m-a făcut să simt doar la sfârşit de zi de filmare ( după 14 sau 15 ore) oboseala. Şi da, asta a fost o lecţie importantă pentru că de acum ştiu, în momentul în care trec acele 12 ore de filmare trebuie să acord extra atenţie fiecărui detaliu. ... Nu mă simţeam deloc extenuat, dovada sta în faptul că imediat după filmări m-am şi apucat de montaj. Am învăţat de la celelalte proiecte că odihna e foarte importantă însă nu simţeam deloc că trebuie să fac acum (imediat după filmări) pasul acesta. Odihna e orişicum necesară după filmări chiar dacă al meu corp nu cere. Şi asta pentru că entuziasmul o ia mereu înainte ca un copilaş.

De ce m-am îmbolnăvit? De ce nu avea logica ce mi se întâmplase? Am început montajul şi la scurt timp după, am aflat de prietenul unor prieteni care este internat în stare gravă şi are mare nevoie de sânge. În dimineaţa respectivă, eram vreo 15 persoane doritoare să doneze sânge. Când s-au făcut analizeze eu mă încadram cel mai bine că donator şi ceea ce căutau ei pentru băiat. Doar că nu aveam grupa lui. Am hotărât totuşi să donez pentru el în final deoarece în cazul unei urgenţe, el ar fi putut primi sânge de la mine. So... m-au tăiat o dată la deget şi au aflat ce grupă sanguină am. M-au dus să-mi fac carnet de donator şi doctorii în loc să afle de la prima tăietură şi ph-ul şi globulele roşii and all s-au grăbit să mă trimită să-mi fac carnet de donator că mai apoi să mă mai trimită odată la înţepat în deget. Cum senzaţia e extrem de neplăcută, vă puteţi imagina plăcerea de a mă afla încă odată lângă doamna cu lama în mână. Totul era perfect. Doamna, cu o voce extrem de plăcută la auz, a început să-mi explice cu o viteză incredibil de mare pentru ora 8 dimineaţă ce trebuie să fac şi să nu fac după ce o să mi se ia sânge. Întrebarea bolduita a fost " Sigur sunteţi odihnit?" Eu mă simţeam excelent cu toate că nopţile nu prea puteam să dorm din cauza idelor ce-mi tot veneau pentru montaj. Dar sincer am fost. Chiar mă simţeam great. Şi... într-un final, pe caunul cu pricina, cuminte, o aştept pe doamna cu punga de donator care mi se părea cam maricuţă. Adevărul e că mă uitam la toţi bărbaţii din sală şi toţi erau cu vreun cap sau două mai mari decât mine. M-am aflat la limită cu greutatea cand m-au cantarit inainte sa intru in cabinetului doamnei de mi-a zis ce sa fac si ce nu, dupa ce mi s-a luat sange. ( scuze dacă scriu aşa mult şi dau detalii nesemnificative dar n-am mai scris demult nimic şi chiar simt nevoie s-o fac acum... o să ajung şi la informaţiile interesante [pentru majoritatea] ;;)  ) O înţepătură puţin electrizantă. Prima oară când donez. Uşor uşor, sângele intra în pungă ce devine din ce în ce mai mare. Nu pot să mă uit. Nu suport să văd sânge. 450 de ml. Nimeni nu spune nimic. Undeva agăţat, aproape de tavan, un televizor încearcă să distreze donatorii. Totul durează între 8 şi 10 minute. Aşa scrie pe foaia pe care am semnat-o. Acul ce se afla în vena nu se face simţit şi nici sângele ce iese tot mai grăbit. Sunt întrebat din când în când dacă mă simt bine. Pungă chiar se face din ce în ce mai mare. Încep să mişc picioarele uşor pe ritmul melodiilor de pe Mtv. În sfârşit. Pungă e chiar mare. Sunt rugat să mai stau puţin lungit cu bucăţică de vată apăsând pe găuricea lăsată de ac. Am observat că am fost singurul rugat să fac asta. Am crezut că au să-mi spună ele când să plec. Stăteam liniştit şi ascultam muzica. Mă simţeam excelent. Am făcut o faptă bună. Le-am întrebat eu pe asistente dacă pot pleca. Pe hol m-am întâlnit cu prietenii donatori. M-au întrebat dacă îs ok. Nu aveam nimic. Era totul ok şi nerăbdător să mă întorc la montaj si fuga spre  masa de montaj. Mâncasem bine în dimineaţa aia. "Asta e secretul" mi-am zis când am cam pus de toate pe masă. După vreo 6 ore am început să simt că mi se face somn. Prea somn pentru momentul din zi în care mă aflam. Rând pe rând s-au întors şi prietenii donatori. Şi ei simţeau cam acelaşi lucru. Unii dintre ei au plecat acasă. Eu rezistam la masa de montaj. A trebuit să plec acasă. N-am putut să adorm prea repede cu toate că începusem să mă simt chiar rău. A doua zi iar la montaj. Am fost dus cu maşina până aproape de casă. În seara aceea am simţit într-adevăr ce înseamnă să nu ştii cât de obosit eşti şi să donezi sânge. Aşa cum ziceam... chiar eram un moş de vreo 140 de ani. Am luat ceva pastile şi calciu. Acum mă simt mai bine. Am dormit îngrozitor de mult si am visat tot ce s-a intamplat pe perioada proiectului [pre producţie si producţie], preactic, am retrait tot, de data asta in vis.Foarte cool. Dar m-am recuperat enorm. Am compensat şi pentru acele zile alergătoare pentru proiect, filmări şi montaj. Important e ca baiatul, Stefan, se simte mai bine. Doamne Ajuta!

Aproape că am terminat un first cut. Acu 2 zile a trebuit să întrerup ca să mă odinesc şi să mă refac. Sunt patru compozitori ce lucrează pentru o temă muzicală in acest moment. Sigur, cel puţin unul dintre ei are să vină în final cu ceva mulţumitor. Îmi place cum arată filmul până acu. Iulian, monteurul, face taieturi grozave. Mâine înapoi la montaj. Doamne ajută. 

Proiectul Decizie este încă în stagnare însă nu suntem lipsiţi de idei şi planuri pentru a începe filmările în vara cu brio.   

Echipa "After School":

Asistent shurf

Clacheta ziua 1

(dr-st)Asistent platou/regie, asistent shurf, clacheta

(dr-st)Director imagine, sunetist, eu, asistent platou/regie, machiaj, asisent shurf, asistent machiaj

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai.

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei, Ei, Ei, Ei si El

Half way there...

S-a întâmplat. Pe 18 nov, la 2 dimineaţa am încheiat filmările pentru proiectul de film After School. E un progres. Da. Este. Mi-au trebuit cam multe zile să mă decid cu privire la a scrie sau nu în blog despre acest progres. La urma urmei... blogul este un jurnal al proiectului Decizie ( despre care o să scriu puţin [ şi care a făcut şi el un mic progres]) însă, pentru că ceea ce mi-am propus s-a întâmplat acum - în cel mai mic amănunt, mi-am zis că merită să scriu aici.

Dacă mi s-ar pune întrebare acum, instant " Cum de s-a întâmplat totul?" nu aş şti de unde să încep. Mi-ar lua ceva timp ca să încep. Ceea ce e cel mai minunat e că în final... totul a ieşit bine. Ca Dumnezeu a fost cu noi mereu-mereu. O echipă incredibilă; de la actorii la asistenţi. Oameni minunaţi! O echipă din care am făcut şi eu parte şi sunt mândru că am făcut parte dintr-o astfel de echipă. Mă bucură faptul că a existat proiectul pentru ei. Mihai, actorul ce interpretează personajul principal s-a descurcat de minune. A avut o răbdare colosală. Bravo Mihai. Adi, dp-ul, primul nostru proiect întreg. Nu începe să filmeze până nu şi-a aşezat şi ultima blenda. Apoi Ema, asistent shurf, cireaşă de pe tort, un copil incredibil de vesel şi vorbăreţ. Alli cu clacheta, Alex de la sunet, omul acesta nu scoate un sunet cât timp se filmează. (Nici nu stii ca e acolo, cand filmam in metrou, ne-am grabit sa iesim si l-am uitat in tren :)) ) Spre sfârşit de zi de filmare, după vreo 10 ore, te priveşte cu ochii lui blânzi şi te întreba " Mai avem de filmat?", Alex asistent shurf3 cu accentul lui super simpatic, Alex, asistent shurf2 care mai râgâia din când în când. Super tare omul, Emi, asistent regie platou, o super fata. O minune de om, şi nu în ultimul rând...şi nu în ultimul rând Claudia de la machiaj; raiul pe pământ! A fost acolo când ajutorul era cel mai necesar. Atunci când lucrurile ar fi mers într-o direcţie greşită. Ea era acolo şi le îndrepta. Îi iubesc pe toţi! Şi minunaţii şi răbdătorii Cătălin, Răzvan, Anghel şi Andreea - actori principali în poveştile secundare şi Mihaela, Mama personajului principal, prima oară când lucrez cu un actor profesionist. Toţi au fost incredibili! Toţi!  (o să scriu mai multe despre proiect în curând [plus poze de la filmări, distribuţie etc]) Îi mai mulţumesc lui Titi Dumitraş, Dragos Danescu, Andreea Bitiri, Emanuel Vasiliu şi mulţi alţii ( o să îi vedeţi pe generic) :)

Azi am început montajul pentru After School. Eu am să selectez dublele bune montez si eu ce pot, cat pot şi apoi monteurul are să facă finisări. Acesta are să fie first cut-ul care va ajunge la prieteni cineaşti, cinefili şi prieteni care nu au legătură cu cinemaul. Apoi urmează un second cut şi soundtrack-ul. Pentru soundtrack fac un concurs. Sunt mulţi pe care îi ştiu şi compun muzica. Toţi au ceva special în ceea ce compun.

Well, post-productie pentru After School, încă pre-productie pentru Decizie. Destul de bine pentru un proiect cu buget 0. Da, After School a avut buget 0. Echipa a venit la filmări cu sticluţa de apă şi sanwichul de acasă. :).Bafta proiectului "Decizie".

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai.

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei, Ei, Ei, Ei si El

PROGRES!

Mi se face ruşine de faptul că există acest blog şi nu există rezultate concrete ale activităţilor despre care se vorbeşte aici.

Am toată răbdarea din lume şi nu mă voi da bătut până nu ajung la o finalitate cu aceste activităţi însă

consider că cel mai bine e să întrerup aici postările şi asta până în momentul în care voi avea ceva de zis despre PROGRES!

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai!

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El

Decizie

M-am dus să pun afişele în ASE si SNSPA si mi-am făcut încă doi prieteni, interesaţi şi ei de proiectul nostru. Programul se va desfăşura în felul următor;

- vor suna cât mai mulţi tineri.

- cât mai mulţi tineri interesaţi vor veni cu idei pentru fundraising.

- cât mai multe idei bune vor fi puse în aplicare

- cel care vine primul cu rezultate primeşte denumirea de Producător Principal al filmului.

Am vorbit azi la telefon cu tipul ce trebuia să-l joace pe Vladimir şi care a părăsit proiectul în august datorită problemelor personale; a reuşit să se angajeze, cu facultatea stă bine şi lucrurile au decurs foarte bine. Mi-a mulţumit pentru faptul că am ştiu ce decizie să iau în privinţa lui căci " dacă era după mine şi ambiţia mea, mă chinuiam să le rezolv pe toate".  Toate meritele sunt ale lui pentru simplul fapt că a avut capacitatea să înţeleagă gravitatea situaţiei. Calmul cu care a tratat situaţia a spus foarte multe despre el în momentul acela. Mă bucur mult pentru el. O să colaborăm la proiectul "After School".

Mă voi ocupa şi de producţia "After School" în paralel. Am hotărât că pot să mă ocup şi de producţia "After School" care e mult mai simplă decât cea a Deciziei şi că voi continua să caut banii necesari pentru realizarea Deciziei. În momentul în care voi găsi banii necesari, mă voi concentra doar asupra proiectului "Decizie" altfel, voi continua să mă ocup de producţia "After School" ca undeva la mijlocul lui noiembrie să putem filma. Dacă producţia Decizie are 90 (din 100) dificultate atunci "After School" are  între 30 şi 40. Având în vedere că acest proiect e cu mult mai simplu am hotărât să-l filmez fără buget. Doar cu bună voinţă. Continui să caut fonduri pentru "Decizie" şi mă ocup de producţia "After School" în acelaşi timp!

Doamne ajută!

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai! 

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El

After School

Am făcut un afiş pe care-l voi lipi în ASE şi SNSPA pentru tinerii ambiţioşi care doresc să se afirme în domeniul  pentru care se pregătesc.Merci Ovidiu pentru ajutor! ;)

Aseară s-au întâmplat două lucruri minunate: directorul de imagine m-a sunat şi mi-a spus că încă un producător e interesat de proiectul nostru. Mi-a dat un număr de telefon pentru a suna şi a da mai multe detalii despre proiect; am trimis un mail. Doamne Ajută!

Si doi: Am mai scris un scenariu de scurt metraj care-mi place la fel de mult ca şi "Decizie". Scenariul se numeşte "After School" şi urmăreşte acţiunile a 3 elevi de liceu ce au loc după terminarea orelor. Ideea s-a născut intr-o zi când, văzându-l pe fratele meu Adi (17 ani) întorcându-se de la şcoală şi ieşind imediat pe poartă, mi-am pus întrebări cu privire la ceea ce face el după şcoală; Ideea nu mi-a mai dat pace; am amplificat ideea şi am extins-o spre trei elevi de liceu. Ce poate face un tânăr după şcoală. Îl frământa vreo problemă? Îi poate ajuta pe părinţii săi sau îşi vede de teme? Sau poate că activităţile sale nu sunt chiar atât de curate... After School. Cine doreşte să-l citească mă poate contacta.

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai!

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El

Echipa

Astăzi, un stâlp solid de rezistenţă al proiectul... a cedat puţin. Încă susţine proiectul, însă forţa lui este cu mult mai scăzută. Stâlpul principal [ din care fac şi eu parte] încă se ţine bine şi cât timp există nucleul său, acesta nu va ceda. Stâlpul ce aproape a cedat are forţa de a se vindeca, trebuie doar s-o folosească; depinde de el.

De ce nu le arăţi cât de mult îţi doreşti să faci acest film? De ce nu le arăţi cât de mult îşi doreşte echipa să facă acest film? De ce vrei să arăţi altceva decât ceea ce simţi? Arzi de nerăbdare să începi filmările şi totuşi calmul tău le vorbeşte despre un om care nu e prea sigur că vrea să înceapă filmările. Îţi este frică? Frica este ultimul cuvânt pe care l-aş folosi pentru ceea ce simt eu. Şi totuşi, dacă n-ar exista puţin şi din frică, proiectul ar părea ceva pentru care să lupt şi doar atât; nu ar fi ceva pentru care să ard de nerăbdare pentru că frica este cea care ne aduce la viaţa de cele mai multe ori. Dacă nu mi-ar fi frică de nimic, nu aş şti pentru ce anume să lupt. E ca şi paranoia; paranoia este dovada cea mai clară a existenţei inteligenţei şi imaginaţiei însă ceea ce defineşte boala este nebunie curată. Simte fiecare pas pe care trebuie să-l facă cel de lângă tine pentru a simţi care sunt paşii pe care trebuie să-i faci tu. Trăieşte sentimentele celuilalt pentru a simţi cât să iubeşti. Citeşte-l pe cel de lângă tine cu toată fiinţa ta, află-l precum vrei să te afli pe tine şi apoi iubeşte-l. O merită! lLasă frica să circule prin tine, ascult-o, învăţa de la ea. Nu pot să arăt cât de mult ţin la proiect pentru că l-aş îndepărta de mine. M-aş îndepărta de echipă. M-aş îndepărta de mine. Trebuie să existe în exterior aşa cum eu exist exteriorului şi să-l trăiesc în interior aşa cum eu îmi trăiesc interiorul iar toată iubirea pe care i-o purtăm... s-o exprimăm în fiecare cadru, în fiecare secundă.

Am trimis mailuri.

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai.

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El

Pe locuri...

După cum bine se observă, am început să scriu mai puţin pe blog din două motive; petrec şi mai puţin timp la calculator, timp pe care-l aloc acum studiului pentru proiect; sunt cărţile de moviemaking pe care le am în bibliotecă şi (re)văd/analizez filmele (3 la număr) care mă inspiră. Al doilea motiv e relaxatul - iar pentru asta le mulţumesc mult tuturor amicilor care-mi sunt alături acum şi trag de mine ca să ies în oraş, pentru ca stiu cat e de important sa ma mai si relaxez. Multumesc guys pentru tot! :) - de care o să am parte în doze tot mai mici din momentul în care o să reintrăm în activităţi

Pe locuri...

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai!

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El

Spot

Vrem sa filmăm un spot; un cadru din scurt metraj, cel mai esential.
Deocamdată ideea a ajuns la Temple.
În cadru are să apară doar Mihai, personajul principal.
(mai multe detalii la timpul potrivit)

Doamne Ajută!

Suntem la câteva operecinematografice depărtare de Rai!

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El

Simte Momentul

Ce vis te îndeamnă să mergi mai departe? Paşii analitici pe care-i fac... Poţi să vezi realitatea? Poţi să o trăieşti? Care este modelul tău de analiză? Dragostea ce te împinge departe, să mergi pe un astfel de drum în astfel de vremuri. Probabil "antiparticulele" mă vor împiedica să ajung când trebuie la destinaţie. Dar n-au cum să mă oprească deoarece, coliziunea dintre noi nu poate forma decât... şi mai multă energie; le mulţumesc că există! Realitatea este certă şi dură. Mă înconjoară. O observ. Mă pot lăsa influenţat de ea? Mă pot lăsa condus de realitate crudă? Merg alături de ea... însă doar eu ştiu ceea ce mă poate opri, ce mă poate împiedica să ajung la destinaţie iar aceasta nu e în nici un caz criza, nu sunt mentalităţile preconcepute (antiparticulele), nici măcar eu. E pura realitate a ambiţiei, dragostea pentru ceea ce fac. Ar fi absurd să mă compar cu oamenii de succes din istorie însă pot în mod clar să compar flacăra pe care o simt eu cu acel ceva ce îl aveau şi ei; determinarea şi hotărârea, încrederea în reuşita prin efort continuu şi susţinut. Filmul nostru are toate şansele să nască acea revoluţie în cinematografia românească, acea revoluţie a noului şi necesarului. Suntem tineri şi putem realiza necesarul. Acesta e cel mai bun moment. Simte-l cu noi.

Am trimis mailuri.

Suntem la câteva opera cinematografice depărtare de Rai!

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El

Studii

Ultimul film pe care l-am făcut a ieşit în 2007. A urmat un an de meditaţii cu domnul Mihnea Columbeanu ( un excelent profesor - enciclopedie pe picioare) apoi încă un an lângă acelaşi profesor ( asistent şi coordonatorul cineclubului înfiinţat de mine şi Alexandru Căpătoiu în 2008 [se ţin curusi de regie/actorie şi anul ăsta, doritorii mă pot contacta] ) apoi câteva luni timp în care m-am hranit doar cu filme. Anul trecut am cunoscut un regizor, o tânără speranţă a cinematografiei romaneşti, care îmi este mentor; o dată pe săptămână, ne vedem pentru a mă învaţa arta cinematografică; lecţii pe care nu cred că le mai pot primi de la cineva la ora actuală. Am de zis doar un lucru şi acesta e următorul; Indiferent unde te situezi pe scara progresului în drum spre succes (chiar în vârf de te afli) ...cere întotdeauna lecţii celor care sunt mai buni decât tine pentru că întotdeauna vor exista oameni (cineaşti) mai buni decât tine. ÎNTOTDEAUNA SUNT LUCRURI NOI DE ÎNVĂŢAT, ADMIRAT... ARĂTAT!
Aşa că acesta este următorul meu film după trei ani de studiat cinematografia. Dacă ar vrea cineva să mă întrebe, următorul lucru pe care aş vrea să-l fac este să obţin o bursă în străinătate şi apoi să mă întorc.Sau... poate că o să vreau să regizez lungmetrajul al cărui scenariu (deocamdată) e scris pe jumatate. Dar... Doamne ajută cu proictul actual.

Azi am trimis mailuri.

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai!

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El

Formulă

Zilele astea au stat sub semnul matematicii. Recalculează şi recalculează şi recalculează. N-am fost niciodată foarte bun la matematică (în liceu cu greu treceam peste 6 iar în generală mă situam mereu între 8 şi 9 [şi asta datorită super-profesoarei de matematică, dna Cristea Melania, nu am s-o uit niciodată], foarte rar ajungeam la 10) însă recalcularea bugetului mi-a dat mari bătăi de cap. Şi nu-mi place să umblu cu cifre. E un stres extrem de ciudat ce se ridică în interiorul meu şi iese în afară obosindu-mă până la epuizare. Deocamdată, s-a încheiat totul; până acum am reuşit să strângem 4286.25 E (in aparatura - Red One) şi 1000 E (in aparatura- u sunet). Şi mai avem foarte puţin până a putea spune că putem demara pregătirile. Deci... am trimis multe mailuri. Hai miracol!

Pentru că tot suntem la capitolul matematică, şi capul meu e plin de cifre, singurul termen pe care l-am găsit şi e potrivit pentru a portretiza condiţia cinefilului este "formulă". Există o singură formulă pentru fiecare individ ca acesta să ajungă în final să spună "filmul e gata"; o singură formula pentru fiecare individ. Nu există "tipul ăla a făcut aşa deci, pot să fac şi eu la fel" sau "el a urmat paşii ăştia, trebuia să-i urmez şi eu" (evident că excludem paternele organizatorice extrem de importante şi deci mă refer doar la acele trăiri interioare, acele trăsături necesare oricărui cinefil (cineast) pentru a-şi realiza opera.) Ce ne inspiră? Ce visăm? Că mâncăm? Ce mirosim? Ce analizăm privind? Ce ascultăm? Ce? Ce ne întristează? Ce ne face fericiţi? Ce iubim? Ce uram? Ce neglijam? Ce prinde importanta? Ce (cine) suntem? ... şi mulţi alţi "ce". Nu am să etalez aici formula mea din simplul motiv că nici eu n-o ştiu. Şi nimeni nu o poate deduce indiferent cât s-ar strădui. Însă pot să precizez că formula mea a fost extrem de incarcata cu întâmplări mai mult sau mau puţin triste; sunt doar acele câteva exemple de reuşită [finalizatoare de proiect] despre care pot spune că au făcut mai mult decât orice imens minus pe care l-am întâmpinat. Şi întotdeauna e aşa, precum Newton o spune: oricărei forţe de acţiune i se opune o forţă egală şi de sens contrar. Cu alte cuvinte, dacă există o acţiune în acest univers (pe pământ sau oriunde altundeva) automat, împotriva acţiunii se naşte o forţă care este negativă (chiar dacă ea se poate (auto)proclama pozitivă). În strânsă legătură cu acţiunile pământeşti care înglobează idea de acţiune-reacţiune, universul, la început, a avut aceleaşi reacţii; pentru fiecare particulă exista o antiparticulă şi din coliziunea celor două rezulta energia ( care prin multe alte reacţii a rezultat spre materie ( concret). Există oare aceeaşi soartă şi pentru acţiunile pământeşti săvârşite de oameni sau reacţiunea anihilează certa existenţa a acţiunii? Newton spune că  masa e aceeaşi ( în cazul particulelor şi a antiparticulelor) însă semnul este diferit; cu alte cuvinte o acţiune este pozitivă şi alta negativă. Dar care e care? Care este cea negativă şi care este cea pozitivă? Cred că răspunsul e simplu pentru această întrebare; niciuna nu este pozitivă sau negativă sau ambele sunt pozitive ori negative. Asta deoarece ceea ce ia naştere se numeşte energie. Există un singur drum şi o singură formula. Ceea ce contează cel mai mult este să te ţii de formula. Să o simţi în timp ce mergi pe drumul tău, să simpatizezi cu ea şi să-i faci pe plac ca ea să se dezvăluie mult, şi tot mai mult iar tu să înţelegi care este unicul drum pe care poţi merge, plin de dragoste şi speranţă, dăruire şi realizare. 

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai! 

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El

TIFF

Aparatura de filmare asigurată îmi permite să recalculez bugetul. Într-adevăr, arăta mult mai accesibil.

Pe lângă emailuri, am reînceput să merg direct la posibila sursă doar că de data asta nu am cerut doar o posibilă finanţare ci am lăsat şi un cv; finanţare sau job. Cred că sunt şanse mai mari să obţin jobul deoarece mulţi consideră că arta nu e muncă. Arta înseamnă muncă, din punct de vedere fizic cât şi psihic; numai eu ştiu cât am umblat vara trecută prin Bucureşti după casa în care să filmăm iar rezultatele au fost pe măsură :). Apoi lucrul pe scenariu cu Adi (şi cu ceilalţi actori); am luat fiecare propoziţie, fiecare cuvânt şi l-am întors pe toate feţele şi interpretările. Castingul. La castingul pentru Mihai au venit 4 băieţi. Cel mai uşor a fost cu Gheorghe. Pentru Ion am văzut tot patru tipi. Însă Vladimir mi-a dat cea mai mare bătaie de cap :). Zecile de întâlniri pentru a forma echipa. Cu cei care n-au intrat în proiect am rămas prieten; unii dintre ei. Multele filme de război şi cărţile despre ww2 împrumutate de la biblioteca Ion Creangă, cea care mi-a oferit şi spaţiul de lucru ( un mic birou în care să-mi desfăşor activitatea de cercetare pentru proiect). Şi multe altele şi ce o sa mai vină; insă totul e o imensă plăcere, iar energia vine cu fiece pas  pe care-l fac şi care mă aduce mai aproape de finalizarea proiectului. 

Am în plan să prindem TIFF-ul. TIFF-ul este festivalul la care am visat încă de la început. Let's go Digital, programul lor pentru tinere, suna incredibil de bine şi reprezenta sursa unei imense energii. TIFF-ul a fost primul motiv zdravăn pentru care am vrut să scriu un scenariu; vroiam cu orice preţ să ajung acolo. Vroiam să mă aflu în acel loc minunat, un paradis al filmului. Însă, nu am putut ajunge la TIFF nici până în ziua de azi. Şi încă îmi doresc la fel de mult.

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai.

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El

Red One

Mailuri şi iar mailuri.

Azi s-a întâmplat esenţialul. După mult timp de când am început proiectul am resimţit că îmi fuge pământul de sub picioare de bucurie; O să filmăm cu Red One. Este oficial. Aparatura de filmare este asigurată de Temple Film, prin domnul Dan Badea, asta înseamnă că Temple Film devine producătorul principal. Dar, există şi un dar; Red One-ul este o "maşinărie" extrem de sensibilă. Încă are mici probleme ( şi când spun "mici" şi vorbesc de producţia unui film atunci e vorba de... ) şi din acest motiv, trebuie să vină însoţită de o echipă de trei (-patru) oameni ( eu îi zic Echipa Roşie [The Red Team]). Echipa Roşie intervine imediat în momentul în care sensibilitatea echipamentului Red îşi spune cuvântul iar Echipa, în mod foarte eficient,  rezolvă problema. În luna august, împreună cu Adi şi DP-ul, am mers să facem proba camerei; m-am simţit foarte bine în preajma ei. Au decurs toate foarte bine. Adi a fost natural, comunicarea dintre mine şi DP s-a realizat în condiţii foarte bune, DP-ul s-a înţeles de minune cu băiatul de a mânuit camera. La proba a fost necesar un singur băiat însă la filmări e necesară întreaga Echipă Red; oamenii aceştia nu vin fără să fie plătiţi. În aceste condiţii, suntem nevoiţi să găsim banii necesari pentru a plăti echipa Red. Astfel, bugetul s-a redus extrem de mult şi acum, o sumă imposibil de găsit a devenit bugetul foarte uşor de acceptat. Trebuie să găsim bani pentru Echipa Red, Echipă mare, actori, locaţie şi să găsim sponsori care să ne ajute cu apă şi mâncare la filmări; nu renunţ la condiţiile omeneşti ce trebuiesc asigurate.

Doamne Ajută!

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai!

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El

Time passes

Am trimis mailuri.
Azi o să mă duc la un interviu.
Am pus poze pe facebook din timpul filmărilor proiectului "Testament".

:)

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai.

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El

Anti-voinţa

Au pus interviul pe Tv6.ro; încă nu pot avea o impresie despre interviu deoarece n-am putut să-l văd pe tot: se întrerupea din 2 în două secunde. Sper că nu toţi l-au văzut aşa. Oricum, ar fi bine să mai dea odată emisiunea sau să o putem vedea când dorim.

Şedinţa cu actorii; nu stăm deloc bine şi peste toate mai e şi dorinţa mea de a filma cu Red One. Doamne ajută ca lucrurile să se aranjeze cumva. Există un buget minim pe care-l putem folosi, numai să-l avem şi pe acesta. Şi ei (actorii) au fost puşi într-o astfel de situaţie (de a strânge fonduri) ca şi mine şi soluţiile nu vin uşor. Niciodată. Sunt dispus să "aştept" în privinţa banilor însă, în schimb, aş putea să obţin o sponsorizare în materiale în sensul în care cineva să spună că achita preţul camerei de închiriat, altcineva locaţia şi cineva bautirile/mâncarea. Ar fi o situaţie perfectă pentru că aş crea în primul rând condiţii la filmare. Nu vreau să răsfăţ echipa, nu asta e ţelul meu. Vreau să primească ceea ce merită pentru efortul pe care-l depune fiecare. Ca să obţin sponsorizările băutura/mâncare trebuie să fiu sigur că filmez şi ca să fiu sigur că filmez trebuie să am asigurata aparatura şi locaţia; bunăvoinţa există, spaţiu de repetiţii există. Ei pot veni la filmări şi fără să fie plătiţi; vreau să pot să le asigur şi asta; din respect pentru munca lor.

În drum spre Noaptea Albă a Filmului Românesc, m-am întâlnit cu un foarte bun prieten, ( pe care-l văd la fel de ambiţios ca şi mine într-ale filmakingului [ a venit în iunie să dea proba pentru Mihai insă a fost foarte puţin sub Adi]), un tip extrem de open minded şi înţelept; am vorbit despre ideea de "enervare". De ce există momente în viaţa unui om când nervii încep să preia controlul? Ce se întâmplă în atunci? Sincer, am trecut şi eu prin astfel de momente; eram atunci producătorul unui scurtmetraj ("Am fost odată eu"). Foarte iritat, reacţionăm negativ la fiecare schimbare neanunţată, ba chiar ajungeam să mă răstesc la persoanele cărora le ceream o colaborare; ridicăm tonul fără să-mi dau seama. Era o furie pe care n-o puteam controla, la acea vârstă de 19 ani. Ştiam că nu era bine ce se intâmpla şi totuşi lăsam lucrurile să meargă de la sine. Mă gândeam să părăsesc proiectul. Nu mă consideram capabil şi chiar aşa era; nu eram capabil să produc un film în măsura în care reacţionam ca în felul acela, cand lucrurile scăpau de sub control. Ştiam că ceea ce făceam şi cum reacţionam nu era deloc bine, conştiinţa mă chinuia foarte mult şi mă mustra; dar nu puteam să mă abţin. Vroiam să se termine mai repede chinul însă nu putem; le promisesem că-i ajut. Vroiam să mă gonească dar nici ei nu făceau nimic in privinţa asta. Cei drept reuşeam să rezolv majoritatea tascurilor; obţineam (pe gratis) secţie de poliţie, spital, cimitir - în toate acestea s-a putut filma. Dar eu eram nefericit. Eram nervos şi mereu iritat. De ce au existat momente ca acelea? Nu eram deloc pregătit pentru o pozitie ca aceea (de producator) însă tot ce s-a întâmplat atunci se numeşte acum experienţă. Viaţa m-a pus in pozitia aceea. Interiorul meu proiecta în exterior tot ceea ce eu nu ştiam ca exteriorul să proiecteze spre interior toate acele lecţii pe care trebuia să le învăţ. Pe de alta parte, dacă eram la fel de binedispus ca ceilalţi... conştiinţa mea nu mai lucra iar eu nu mai învăţam nimic din acele întâmplări. Ceea ce e de înţeles aici ca atunci când ne enervam înseamnă că sunt lecţii de învăţat. Clopoţelul sună a lecţie de învăţat şi în momentul ăla liniştea şi pacea trebuie să pună stăpânire pe noi. Dacă nu ştim că e vorba de o lecţie ce trebuie învăţată, continuăm să ne enervăm şi ... probabil vom învăţa lecţia mai târziu sau, în cazurile cele mai extreme... niciodată. Se pune întrebarea; dacă ne enervăm aiurea, adică, dacă nu e vorba de o lecţie de învăţat? În momentul în care ne enervăm/supărăm, e ceva ce subconştientul face deoarece sigur e o lecţie de învăţat iar dacă nu ne enervăm... lucrurile stau bine. Da, sunt momente în care ne enervăm degeaba dar daca stam strâmb şi gândim corect, nu-i tot o lectie de învătat şi aceea? Când ne enervăm nu trebuie decât să tragem aer în piept, să privim spre noi şi să încercăm să prindem lecţia.  Şi deci, momentele de atunci m-au pregătit foarte bine pentru momentele de acum, pentru acest proiect; sunt foarte multe situaţii ciudate; de exemplu, un tip ( din echipă)  întârzie de câteva zile (bune) cu un tasc care ar fi fost gata în maxim doua - trei zile. Mă amâna mereu cu câte o explicaţie foarte corectă: nu mă supărat niciuna din întârzierile sale şi nici n-are s-o facă. Nu m-a enervat niciuna din acţiunile sale. Deci, sunt trecut prin astfel de situaţii deja şi n-au nicio relevantă. Pur şi simplu se întâmplă. Când viaţa îţi dă lecţii... observă-le şi nu le întoarce spatele pentru că e posibil ca la 30 de ani să primeşti lecţii pe care le-ai fi primit la 20 iar progresul spiritual poate rezulta de aici spre un om capabil să stea în faţa televizorului cu ţigarea într-o mână şi berea în cealaltă fără nicio ... remuşcare. Dacă îţi este prea greu şi eşti prea prins spune-mi asta dar nu-mi mai tot spune " vineri sigur e gata", " în seara asta sigur...","..dar mâine sigur e gata", evită acest "sigur e gata", această siguranţă a ta că lucrurile vor sta cum vrei tu. Există o forţă mai mare decât voinţa; anti-vointa. Nimeni nu-i poate sta în cale.

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El

Interviul

Azi la ora 17.30, pe www.TV6.ro are să se dea interviul cu mine si Adi Bogatu, actorul care interpreteaza personajul principal.

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai.

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El

Cel mai mare progres

Azi, după foarte mult timp, am reintrat în "the church of my childhood" şi am retrăit minunatele şi plăcutele momente alături de Dumnezeu. Există un singur mare motiv pentru care îmi place biserica; dacă eşti alături de Dumnezeu acesta face doar ceea ce consideră El că este bine pentru tine. Şi crede-mă... bine chiar înseamnă bine! Dar trebuie să fii alături de El ca să înţelegi de ce face ceea ce face. Te apără de oricine şi orice (rău) dar face întotdeauna ceea ce e bine pentru tine. Cu alte cuvinte... ce ţi se întâmplă "rău" ( dptdv) este orişicum bine pentru că Dumnezeu ştie ce e cel mai bine pentru tine. Dumnezeu e cel mai bun părinte pe care-l poţi avea. Oamenii privesc oamenii şi-L judeca pe Dumnezeu; total greşit! El a dat liberate. Pe de alta parte, există acei atei care aruncă o privire asupra unei persoane credincioase şi imediat îi găsesc un defect, chiar şi cel mai mic iar credinciosul este vrednic de dispreţ. Nimeni nu este fără de defect. Poţi să priveşti corect o persoană şi să-ţi dai seama de caracterul ei extrem de bine format? De foarte multe ori mai bine format decât al tău? Ai putea să faci asta? E mai simplu să găseşti un mic defect de care să te agăţi ca să te arunci automat în ideea că tu eşti mai bun/corect? Cred că e mai bine să nu spui/faci nimic în direcţia asta. Apoi... există şi persoane credincioase cu foarte multe defecte pentru că iar, e vorba de oameni; dar aceşti oameni merg la biserică pentru că ştiu ce este greşit la ei şi vor să repare,  să fie aproape de El pentru că prin El pot să facă asta. Pentru faptul că există acea forţă interioară pentru a schimba ceea ce e greşit - pentru a creşte spiritual - merita tot respectul. Dacă un om trebuie să crească în ceva atunci acel ceva trebuie să fie caracterul său, înţelepciunea. Înţelepciunea e singurul şi cel mai mare progres al individului. Dumnezeu prin biblie, îţi oferă progresul, îţi oferă înţelepciunea. Chiar şi savanţii spun că există Dumnezeu de fiecare dată când fac o descoperire. De ce îi citim şi îi acceptăm doar pe aceia care spun că El nu există? Dar încă odată, Dumnezeu a dat libertate şi el ştie cel mi bine de ce se întâmplă ceea ce se întâmplă şi noi ştim că totul este spre binele nostru.

Am trimis mailuri si... am programat o sedinta cu actorii pentru vineri la ora 18.00.

După masă am fost la ambasada Rusei. Acolo m-am prezentat unui nene portar care a fost foarte amabil şi m-a poftit într-o cămăruţă unde am dat peste două persoane (un domn şi o doamnă) care vorbeau în limba rusă. Au terminat repede ce aveau de terminat iar doamna m-a şi abordat :). I-am spus ce doresc şi m-a întrerupt repede invitându-mă să vorbesc în faţa unei oglinzi (din acelea cum îs în filmele poliţist în care doar cei din spatele oglinzii pot să vadă prin ea) şi m-a rugat să vorbesc la microfonul foarte fragil ce stătea agăţat să cadă; am dat bună ziua. Din boxa, în care trebuia să aud persoană ce n-o vedeam, se auzeau doar pârâituri şi bâzâituri. Doamna îmi tot spunea să vorbesc dar eu vroiam să aud măcar un bună ziua înapoi ca să fac un portret persoanei cu care stăteam de vorbă şi nu o vedeam. Dar doamna tot insista iar eu ştiam că persoana aceea mă aude dar eu vroiam să fac portretul aşa că am insistat şi eu şi i-am spus că nu se aude nimic. Atunci, doamna a pus mâna pe boxă şi mai firavă decât microfonul şi a răsucit-o încolo şi-ncoace până a reparat-o. Am dat iar bună ziua şi de data asta mi-a răspuns o voce groasă, masculină, dar cumsecade. I-am spus ce doream şi m-a rugat să aştept până soseşte cineva. Am citit din cartea pe care o aveam la mine( Scurta istorie a timpului - S.W. Hawking)timp de 20 de minute.  Soseşte în cele din urmă un băiat simpatic, blondin, cu ochii albaştrii ( :-")gata să mă ajute. Ce mi-a plăcut cel mai mult la tip este că, deşi ştia romana la un nivel mediu, chiar se străduia să vorbească cum trebuie. Dacă nu-i ieşea un cuvânt, reformula şi se gândea şi iar se gândea şi apoi îmi răspundea (aproximativ) cum trebuie; Tot respectul!! Şi m-a ajutat; mi-a dat o adresă de email şi un nume.

Doamne Ajută!!

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai!

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El