Au pus interviul pe Tv6.ro; încă nu pot avea o impresie despre interviu deoarece n-am putut să-l văd pe tot: se întrerupea din 2 în două secunde. Sper că nu toţi l-au văzut aşa. Oricum, ar fi bine să mai dea odată emisiunea sau să o putem vedea când dorim.
Şedinţa cu actorii; nu stăm deloc bine şi peste toate mai e şi dorinţa mea de a filma cu Red One. Doamne ajută ca lucrurile să se aranjeze cumva. Există un buget minim pe care-l putem folosi, numai să-l avem şi pe acesta. Şi ei (actorii) au fost puşi într-o astfel de situaţie (de a strânge fonduri) ca şi mine şi soluţiile nu vin uşor. Niciodată. Sunt dispus să "aştept" în privinţa banilor însă, în schimb, aş putea să obţin o sponsorizare în materiale în sensul în care cineva să spună că achita preţul camerei de închiriat, altcineva locaţia şi cineva bautirile/mâncarea. Ar fi o situaţie perfectă pentru că aş crea în primul rând condiţii la filmare. Nu vreau să răsfăţ echipa, nu asta e ţelul meu. Vreau să primească ceea ce merită pentru efortul pe care-l depune fiecare. Ca să obţin sponsorizările băutura/mâncare trebuie să fiu sigur că filmez şi ca să fiu sigur că filmez trebuie să am asigurata aparatura şi locaţia; bunăvoinţa există, spaţiu de repetiţii există. Ei pot veni la filmări şi fără să fie plătiţi; vreau să pot să le asigur şi asta; din respect pentru munca lor.
În drum spre Noaptea Albă a Filmului Românesc, m-am întâlnit cu un foarte bun prieten, ( pe care-l văd la fel de ambiţios ca şi mine într-ale filmakingului [ a venit în iunie să dea proba pentru Mihai insă a fost foarte puţin sub Adi]), un tip extrem de open minded şi înţelept; am vorbit despre ideea de "enervare". De ce există momente în viaţa unui om când nervii încep să preia controlul? Ce se întâmplă în atunci? Sincer, am trecut şi eu prin astfel de momente; eram atunci producătorul unui scurtmetraj ("Am fost odată eu"). Foarte iritat, reacţionăm negativ la fiecare schimbare neanunţată, ba chiar ajungeam să mă răstesc la persoanele cărora le ceream o colaborare; ridicăm tonul fără să-mi dau seama. Era o furie pe care n-o puteam controla, la acea vârstă de 19 ani. Ştiam că nu era bine ce se intâmpla şi totuşi lăsam lucrurile să meargă de la sine. Mă gândeam să părăsesc proiectul. Nu mă consideram capabil şi chiar aşa era; nu eram capabil să produc un film în măsura în care reacţionam ca în felul acela, cand lucrurile scăpau de sub control. Ştiam că ceea ce făceam şi cum reacţionam nu era deloc bine, conştiinţa mă chinuia foarte mult şi mă mustra; dar nu puteam să mă abţin. Vroiam să se termine mai repede chinul însă nu putem; le promisesem că-i ajut. Vroiam să mă gonească dar nici ei nu făceau nimic in privinţa asta. Cei drept reuşeam să rezolv majoritatea tascurilor; obţineam (pe gratis) secţie de poliţie, spital, cimitir - în toate acestea s-a putut filma. Dar eu eram nefericit. Eram nervos şi mereu iritat. De ce au existat momente ca acelea? Nu eram deloc pregătit pentru o pozitie ca aceea (de producator) însă tot ce s-a întâmplat atunci se numeşte acum experienţă. Viaţa m-a pus in pozitia aceea. Interiorul meu proiecta în exterior tot ceea ce eu nu ştiam ca exteriorul să proiecteze spre interior toate acele lecţii pe care trebuia să le învăţ. Pe de alta parte, dacă eram la fel de binedispus ca ceilalţi... conştiinţa mea nu mai lucra iar eu nu mai învăţam nimic din acele întâmplări. Ceea ce e de înţeles aici ca atunci când ne enervam înseamnă că sunt lecţii de învăţat. Clopoţelul sună a lecţie de învăţat şi în momentul ăla liniştea şi pacea trebuie să pună stăpânire pe noi. Dacă nu ştim că e vorba de o lecţie ce trebuie învăţată, continuăm să ne enervăm şi ... probabil vom învăţa lecţia mai târziu sau, în cazurile cele mai extreme... niciodată. Se pune întrebarea; dacă ne enervăm aiurea, adică, dacă nu e vorba de o lecţie de învăţat? În momentul în care ne enervăm/supărăm, e ceva ce subconştientul face deoarece sigur e o lecţie de învăţat iar dacă nu ne enervăm... lucrurile stau bine. Da, sunt momente în care ne enervăm degeaba dar daca stam strâmb şi gândim corect, nu-i tot o lectie de învătat şi aceea? Când ne enervăm nu trebuie decât să tragem aer în piept, să privim spre noi şi să încercăm să prindem lecţia. Şi deci, momentele de atunci m-au pregătit foarte bine pentru momentele de acum, pentru acest proiect; sunt foarte multe situaţii ciudate; de exemplu, un tip ( din echipă) întârzie de câteva zile (bune) cu un tasc care ar fi fost gata în maxim doua - trei zile. Mă amâna mereu cu câte o explicaţie foarte corectă: nu mă supărat niciuna din întârzierile sale şi nici n-are s-o facă. Nu m-a enervat niciuna din acţiunile sale. Deci, sunt trecut prin astfel de situaţii deja şi n-au nicio relevantă. Pur şi simplu se întâmplă. Când viaţa îţi dă lecţii... observă-le şi nu le întoarce spatele pentru că e posibil ca la 30 de ani să primeşti lecţii pe care le-ai fi primit la 20 iar progresul spiritual poate rezulta de aici spre un om capabil să stea în faţa televizorului cu ţigarea într-o mână şi berea în cealaltă fără nicio ... remuşcare. Dacă îţi este prea greu şi eşti prea prins spune-mi asta dar nu-mi mai tot spune " vineri sigur e gata", " în seara asta sigur...","..dar mâine sigur e gata", evită acest "sigur e gata", această siguranţă a ta că lucrurile vor sta cum vrei tu. Există o forţă mai mare decât voinţa; anti-vointa. Nimeni nu-i poate sta în cale.
