Azi

Azi de dimineaţă am fost la TVR. Este evident că nu am trecut de poarta de securitate. Trebuia să trimit mail. 

După masă m-am văzut cu un tip Răzvan, sound designer. Am discutat despre proiect şi o posibilă colaborare. Mi-a arătat şi un dvd-portofolio. Interesant; nu am putut ajunge la o înţelegere în final.

Pe seară am mers la repetiţii. Repetiţiile de azi au decurs bine. Mă îngrijorează foarte puţin faptul că actorii sunt de teatru (şi ştim cu toţii că actoria de teatru e cu totul diferită faţă de cea de film) dar încrederea pe care o am (în ei) e cu mult mai mare.

Suntem la cateva opere cinematografice departare de Rai.

Cu noi: Ei, Ei, Ei si Ei.

Camera de tortura

Întotdeauna devine mai greu (înainte să devină mai bine). Sau, întotdeauna se întâmplă şi ceva aiurea. Dacă toate merg cum trebuie, începi să-ţi spui întrebări. "Oare totul merge atât de bine sau mă mint pe mine?" şi în momentul în care te minţi pe tine... clar ceva naşpa se întâmplă sau o să se întâmple. Dar când acel ceva surprinzător, dar nu plăcut, apare, începi să-ţi dai seama exact unde te afli şi cum evoluează lucrurile. Când acel ceva aiurea îţi spune că se întâmplă ceea ce ar trebui să se întâmple ( că orişicum se întâmplă ceea ce ar trebuie să se întâmple) atunci acel ceva naşpa poţi să-l iei ca pe un minus în marea de plusuri care orisicum o devina un plus deci, il iei ca atare. Urmează întrebarea magică "De ce?" şi răspunsul, cu greu, dar care vine. Vladimir este şi a fost de la început un personaj greu de găsit. Sunt prea multe cerinţe; trebuie să cunoască limba rusă, să fie blond, să fie mai solid(înalt), să aibă ochii verzi sau albaştrii - e clar, vorbim despre un actor profesionist. [Au fost patru actori de genul ăsta cu care am stat de vorbă şi fiecare dintre ei a refuzat să intre în proiect. De ce? Pentru că e proiect independent, pentru că nu există o certitudine a faptului că lucrurile au să iasă în final. Da, ok. Nici eu nu ştiu ce să fie în final. Cunoaşte cineva viitorul? Sau nu, s-o iau  altfel; ştia Spielberg ( cu toată experienţa lui) că (ultimul) Indiana Jones o să iasă cum a ieşit? Clar nu! Nimeni nu ştie viitorul.] Când am dat de acest Vladimir, am crezut că mi-a pus Dumnezeu mana în cap; tipul juca bine, asculta şi respecta indicaţiile sau le îmbunătăţea şi venea cu idei. Când am vrut să mă văd cu el ca să lucrăm pe scenariu ( personaj) aşa cum am făcut cu toţi ceilalţi n-a mai fost de găsit. Pur şi simplu nu mai puteam da de el; avea telefonul închis, prietenul lui nu l-a găsit acasă. Câteva zile bune n-a dat niciun semn. Îs un tip cu foarte multă răbdare aşa că atunci când am dat de el nu vroiam să ştiu decât că e bine şi că n-a păţit ceva, urmând ca mai apoi să mă clarific cu privire la aparenta neseriozitate. Şi într-adevăr, tipul chiar a avut probleme. O să folosesc o scară pentru agrava gravitatea situaţiei lui, de la 1 la 10(1= nesemnificativ şi 10=extrem de grav). El are un 9 solid. Deci, e un tip complicat. Proiectul de film e foarte sensibil. Un singur om poate da totul peste cap. A trebuit să mă văd cu Vladimir şi să-i explic situaţia şi anume faptul că nu mai putem colabora. Azi m-am văzut cu el după foarte mult timp. M-a şocat aşa cum a făcut-o şi la telefon.

"Uite, mă aflu într-o situaţie extrem de dificilă şi crede-mă că nu-mi este deloc uşor să iau o decizie dar trebuie s-o fac. O fac în primul rând spre binele tău şi apoi în binele proiectului; din acest moment nu mai putem colabora. Sunt mult prea multe lucruri în viaţa ta ce necesită o rezolvare urgenţă şi rolul într-un film independent nu poate decât să-ţi îngreuneze misiunea de a te repune pe picioare. Te-ar stresa mai mult decât este nevoie."  Îmi răspunde după o scurtă pauză.

"Da, înţeleg. Ai dreptate. Doar că îmi doream foarte mult rolul ăsta. Îmi doream să joc!"

"Ştiu şi ai arătat-o de fiecare dată. Mi-ai plăcut foarte mult însă în acest moment, nu există nicio certitudine a faptului că proiectul nu te ţine pe loc din a-ţi rezolva problemele. Şi e faptul că am nevoie de cineva care poate să pună proiectul undeva pe planul doi său maxim trei.. În cazul tău, proiectul deja se află undeva jos de tot şi nu e pentru că tu ţi-ai propus asta şi e la fel de clar că nu este vina ta."

Apoi am mai vorbit puţin despre lucruri personale şi despre faptul că rămânem prieteni, că pe mine m-ar bucura mult să colaborăm pentru proiecte viitoare şi că totul o să fie bine. 

De puţine ori ma gasesc în momente ca cel din seara asta când pot să vorbesc cu cineva exact aceleaşi lucruri pe care şi eu le gândesc; după ce am terminat proba de machiaj, Munteniţa a mai rămas la casa studenţilor iar eu şi Claudia am mai stat la o vorbă afară. Am discutat pe scurt lucruri foarte interesante precum prietenia, tristeţea, oamenii open minded. Discuţii ce m-au ajutat să înţeleg şi mai mult ideea de suflet uman şi evoluţia sa; există nivele peste care sufletul uman trebuie să treacă. Sunt lecţii pe care viaţa ţi le pregăteşte şi peste care treci cu uşurinţă. Lecţiile grele vin pe nepregătite şi deci nu suntem pregătiţi pentru ele de multe ori. Interesant e faptul că lecţiile anterioare te pregătesc şi pentru cele ce vor urma. Ei, aceste lecţii pentru care nu suntem pregătiţi în totalitate pot provoca şi suferinţa pentru a ne face să înţelegem, a ne atrage atenţia că lucrurile au devenit mai grele, că s-au complicat şi că trebuie să acordăm mai multă atenţie. Şi apoi, mai e starea de depresie. Sunt (cred) trei faze: supărare, tristeţe, şi sau depresie (sper că n-am sărit vreo fază). În starea de depresie lucrurile sunt foarte grave. Sunt lecţii foarte importante din urma peste care am sărit şi cărora nu le-am dat suficientă importanta. Aceste lecţii trebuiesc recuperate şi, în funcţie de durata de analiză a lecţiei, depresia durează mai mult sau mai puţin. În faza de analiza suntem obligaţi să intrăm în camera noastră (camera interiorului nostru), care devine 'camera de tortură', şi ni se arata cine suntem, ce nu putem , ce e rău la noi, ce trebuie reparat. Camera asta de tortură doare foarte tare.In ea intram deoarece exteriorul vine in ajutorul interiorului adica se intampla ceva aiurea (rau) in exterior (provocat de ceva, cineva din exterior) si dintr-o data, viata devine un calvar. Când o persoană se afla în camera de tortură, poti sa-i zici de câte ori vrei să iasă; n-o s-o poată face decât atunci când a înţeles ce avea ea de înţeles. Cu toţi ne-am aflat acolo ce-l puţin odată în viaţă. Analizaţi bine. Acceptaţi şi analizaţi. 

M-am văzut cu Mihai şi cu Claudia (make-up artistul) ca să facem probe de machiaj pentru înaintarea în vârsta a lui Mihai pentru rol. Totul a ieşit foarte bine.

Am fost la Academia Romana ca să vorbesc despre locaţia din Caciulati. N-au vrut să semneze un contract de colaborare fără bănuţi pentru că există legi iar locaţia din Caciulati e patrimoniu naţional. Dar poate mai lasa la preţ. M-am mai învârtit prin curte pacolo şi am găsit încă două case părăsite şi dărăpănate. Una din ele e perfectă pentru filmare. Au zis că acolo nu există nicio restricţie doar că tot trebuie să dăm nişte bănuţi căci, curtea are nevoie de bănuţi ca să fie îngrijită; vedem. 

Suntem la cateva opere cinematografice departare de Rai.

Cu noi: Ei, Ei, Ei si Ei.

Decizie

Tot ce se întâmpla se întâmpla cu un motiv iar motivul trebuie descoperit. Asta face viaţa o aventură. Asta face viaţa o filozofie. De multe ori, asta face viaţa interesantă, plăcută, neplictisitoare, surprinzătoare. Decizia contează. Decizia de a privi înăuntrul nostru.

Azi am fost la Andrei să văd bannerul şi ... o să iasă bine! :)

Am primit răspuns pozitiv pentru mailul trimis zilele trecute.

Doamne Ajută!!

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai.

Cu noi: Ei, Ei, Ei si Ei.

O Carte

Aţi conştientizat vreodată că sunteţi înăuntrul corpului? Că sunteţi o fărâmă de ceva în interiorul altui-ceva? Că există un ochean în voi prin care priviţi spre exterior? O vedere panoramică, un ochean ce cuprinde toţi cei 360 de grade şi căruia nu-i scăpa nimic şi care pune accent doar pe acelea cele mai semnificative amănunte... Eu am reexperimentat această senzaţie zilele trecute. Ce m-a vrăjit? M-a vrăjit o Carte pe care n-o mai pot lăsa jos. Mintea-mi revine mereu şi mereu la ea. Cum m-a adus cartea într-o astfel de stare? Simplu; am citit în timp ce mergeam; în timp ce mă îndreptam spre ceva, ( spre casă, sau spre unirii, sau spre eroilor)spre oriunde. Citeam fermecat şi magia se răsfira şi în afara universului unic creat de carte. Magia a devenit pretutindeni reuşind să-mi extindă atenţia mult spre exteriorul meu, ca un cerc de undă ce mă ajută să văd tot; maşini parcate aiurea pe trotuar pe care trebuia să le ocolesc, telefoane publice de care să-mi feresc capul, oameni care se îndreaptă intenţionat spre mine ( da, intenţionat deoarece chiar dacă eram cu ochii în carte, reuşeam să văd persoanele de la 5 sau 10 m distanţă îndreptându-se fix spre mine) şi când ridicam privirea îmi aruncau o privire urâcioasă gen "da' tu nu vezi pe unde mergi?!", semafoare care-mi cer să mă opresc ( m-am trezit odată în mijlocul şoselei, pe culoarea roşie a semaforului pt pietoni, cu maşinile îndreptându-se spre mine!), copiii care mă privesc întrebători ( 5 ani)- curioşi (10 ani)- nepăsători (>12 ani), câinii care se îndreaptă spre mine adulmecându-mi mirosul omenesc şi apoi văzându-şi de viaţa monotonă sau caniculara sau surprinzătoare sau aventuriera, bordurile înalte sau trotuarele pline de cratere mici sau mări. Eram prezent peste tot şi vedeam tot. Îmi aduc aminte de tot ca şi cum aş fi privit în mod direct fiecare acţiune ce a avut loc. Magic. Recomand aventura!

Este adevărat că putem să privim lumea, să privim totul şi cu alţi ochi. Să încercăm să ne ferim de tot ce înseamnă greşit sau "rău" la acest univers. Nu mă refer la a rămâne indiferenţi. A ne închide într-un univers propriu ci a încerca să căutăm în noi mai întâi rezolvările la problemele cotidiene şi apoi în exterior, fără a ne lăsa influentati in mod psihic de intamplarile negative. Cert e că în momentul în care începem să facem rezolvări începând cu interiorul nostru, cele din exterior vor fi fost rezolvate cu mult timp în urmă chiar şi fără ca noi să intervenim. Ne grăbim să căutăm mai întâi rezolvări în exterior dar e foarte clar şi limpede că rezolvările sunt necesare de fapt în interior. Este adevărat că nu mulţi cunosc asta dar...  nu să (ne) plângem e rezolvarea; trebuie să înţelegem că, e posibil ca întreaga omenire să se îndrepte într-o direcţie cu totul greşită. Tot ce se întâmplă greşit în lume şi naşte şi mai multă suferinţă... vine ca rezultat al faptului că omenirea se îndreaptă într-o direcţie greşită. Cred că trebuie să mă explic aici. O pot face luând ca exemplu doar un singur om; bătrânică pe care am întâlnit-o zilele trecute. Este cert că cele ce se petrec în viaţa ei şi nasc acele nemulţumiri totale vin spre ca ea să înţeleagă ceea ce tot ea trebuie să repare în interiorul său. Cele ce se petrec în exterior trebuie să repare cele ce sunt stricate în interior. O lege universală. Interiorul repara exteriorul si viceversa. Şi deci, bătrânicii nu i se cere decât să se cerceteze mai mult pe ea. Cred că dă greş lamentabil având în vedere că da peste un necunoscut ca mine şi i se plânge ca unui prieten pe care l-a pierdut cu mult timp în urmă şi acum l-a regăsit. Însă şi această conexiune veridico-prietenesca are rostul ei. Şi deci, pentru că noi toţi formam un întreg, acest întreg trebuie să caute în interiorul său (rezolvările). Se nasc alte întrebări; cum căutam rezolvările într-un întreg atât de vast? Ce fel de rezolvări? (to be continued)

Aseară m-am văzut cu Munteniţa şi am bârfit despre Ion şi acum sunt hotărât. Munteniţa îl va interpreta pe Ion iar make-up artistului îi revine deloc uşorul tasc de a-i face fizicul să sară peste 7 ani de viaţă iar lui Munteniţa de a reda acest Ion cu 7 ani mai mare decât el. :).

În seara asta o să merg la Lili împreună cu Adi (interp. pers. princip.) ca să mai învăţăm puţina rusă.

Aseară am trimis un mail foarte important pentru proiect. Doamne Ajută!

Cu noi: Ei, Ei, Ei si Ei.

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai!

Marul Omului

Cred că... nu există oameni interesanţi. Există doar acea secundă din acel minut din acea oră din acea zi a acelui moment special. Poţi să pierzi acest moment chiar şi din vina ta. Să nu fii suficient de atent, de prezent. Fiecare om deţine acea foarte specială poveste a sa; un film ce există în interiorul său, pe care-l poţi vedea doar într-un astfel de moment. Unii nu vor să se expună. Alţii o fac (se 'povestesc') dar fără scânteie. Alţii nu o fac şi pur şi simplu radiază şi etc. Ceea ce ne face sau nu "interesanţi" cred că este exact acel ceva din care suntem toţi făcuţi sau lipsa acestuia; bunătate. Ea se pierde, se dezvoltă, se caută, se primeşte, se exploatează. Da, mulţi o exploatează. Eu o cultiv.

Toată lumea se plânge. Toţi toţi; ştirile, emisiunile televizate, emisiunile radiofonice, filmele, documentarele, oamenii săraci, bogăţii, oamenii culţi, oamenii din maşină(ratb), oamenii de pe stradă, din metrou, din magazin, de la şcoală, de la servici. Toţi. E ca un cor. O chemare. O invocare. Pe cine invocăm? Ce invocăm? Îl invocăm pe Dumnezeu? Ce cerem? Ce vrem? Copiii lui plâng. Vor ceva. Şi vor să obţină acel ceva zbierând... ţipând cu toate forţele aceste nemulţumiri. Acest măr al omului care să readucă Gradina. Mărul Omului.

Azi am fost să duc contractul de parteneriat la Muzeul Militar  (pozele facute la muzeu arată foarte bine) şi acum o să mă văd cu Munteniţa să mai discutăm despre Ion :). 

Trebuie sa reluam repetitiile pentru limba rusa.

Cu noi: Ei, Ei, Ei si Ei.

Suntem la cateva opere cinematografice departare de Rai.

Florin

Adesea ne întâlnim cu oameni. Unii mai interesanti ..altii mai putin. Cei interesanti de multe ori reprezinta o oglinda a ceea ce suntem noi si putem sa-i apreciem. Cei neinteresanti sunt de fapt oameni pe care ii vedem si nu-i putem intelege la prima vedere dar nici nu mai încercam sa-i întelegem la o a doua deoarece ... poate ca nu este timp.

Astazi am întâlnit un om, un actor, pe Florin. Dealtfel... el in sine este un personaj si unul foarte bine conturat si cu foarte multe calitati. Am fost legati de proiect prin  faptul ca el ar fi un candidat potrivit pentru rolul Ion. Din punct de vedere fizici da, si prin ceea ce exprima personajul sau ... zi de zi; din pacate, ceea ce exprima el încercând sa redea personajul Ion intra într-o contradictie totala cu ceea ce este personajul (fictiv). Personajul strica personajul. Exista personaje reale nepotrivite pentru personajele fictive. El este unul din acele personaje ( pentru proiectu "Decizie").

Am fost sa vad si casa si batrânica ( pana acum o vedeam ca pe o doamna [ pentru ca a stat doar la geam când am vorbit cu dansa]) a fost foarte amabila ca sa ma asculte. Este adevarat ca am ascultat-o si eu si am aflat foarte multe despre vecinul din spate care i-a inundat beciul si de vecinul din lateral care i-a dat voi sa repare fatada distrusa de umezeala venita de la vecinul din spate ( portiunea din casa ce se afla pe partea lor) si de oamenii care vin si spala masina in fata portii ei si toata apa ii intra in beci; nivelul apei in beci in 2007 a fost de 1 metru. In ziua de azi, oamenii urmaresc doar interesul propriu. Valori nu mai exista si n-au sa mai existe. Iar oamenii continua sa ramâna nepasatori unii fata de altii. Exista un adevar in toate necajirile acestei batrânici si ceea ce îmi spunea nu erau doar simple suparari ale unui om la batrânete; la urma urmei... toti murim iar casa si valorile noastre, au sa ajunga si ele cândva, mai mult sau mai putin, scrum. Dar supararile batrânicii sunt lacrimi ale universului nostru, ale universului total, cu imperfectiunile sale. Lacrimi ce exista... sunt, ramân.
Nu mi-a placut casa.

Atasez o poza de la sedinta foto pentru banner. Adi, actorul ce interpreteaza personajul principal, tine arma si Adi, dp-ul, face poza.

Putem incepe repetitiile sambata asta! :) Multumim
Muntenita isi poate da aparatul dentar jos pana incepem filmarile.
De câtiva ani buni încoace, am un vis. Un vis ce se repeta cel putin odata pe an. Ca sa întelegeti visul, acum ma simt un fel de John Connor. Dar ceea ce e bine e faptul ca mi-a venit o super idee despre un scenariu de lungmetraj. Daca toate merg cum trebuie, are sa fie acest scurtmetraj, apoi lungmetrajul e debut ( pentru care am scris cam 50% pana acum) apoi lungmetrajul despre razboi ce se naste din proiectul scurtmetraj la care lucrez acum ( si îl fac doar daca simt ca pot scrie scenariul dar e posibil sa n-o pot face având în vedere faptul ca deja stiu ce însemna film de razboi[chiar daca e scurtmetraj]) si apoi scenariul la care m-am gândit azi. Wow. Doamne Ajuta!!!

 Suntem la cateva opere cinematografice departare de Rai.

Cu noi:
Ei
Ei
Ei
si Ei.

Locatie

Am mers la prima ora la muzeul militar ca sa facem pozele pentru banner. Am avut si un mic studio fotografic pus la dispozitie cu amabilitate de catre directorul muzeului si pentru care ii multumim frumos. :)

Astazi la ora 16.00, o sa merg sa vad o casa in care am putea filma. Avantajul principal e ca ... interiorul casei e deja devastat ( o sa incerc sa fac si niste poze). A mai ramas doar sa stabilesc niste termeni cu proprietara ( care este avocat). Doamne ajuta sa imi placa interiorul si sa accepte doamna.

E posibil ca sambata sa nu putem merge sa facem repetitii deoarece spatiul pus la dispozitie... s-ar putea sa nu fie 'disponibil'.:-" Vedem.

Cu noi:
Ei
Ei
Ei
si Ei.

Suntem la cateva opere cinematografice departare de Rai.

Muzeul Militar National

Azi am fost la Muzeul Militar si am obtinut un parteneriat cu ei. Maine o sa mergem sa facem cateva fotografii pentru bannerul publicitar, acolo in muzeu.

Interesantul din vizita mea la muzeu a fost chiar discutia filozofica pe care am purtat-o cu domnul Lupu Constantin, director. Exista cu siguranta un soi de filozofie in fiecare dintre noi si din pacate, aceasta filozofie tinde sa iasa in evidenta doar atunci cand se produce un alt soi de reactie chimica in organismul nostru ce rezulta in directia gandirii abstracte ca rezultat al unor actiuni... ce se pot numi negative.Din fericire... exista si alti factori ce nasc aceste reactii ce trezesc filozofia. Un gand mic poate sa nasca unul mare. Un gand mare poate crea un vis iar visul poate sa fie drumul catre ...

Dar sa revin la proiect; maine, la 14.30 o sa ma vad cu Florin Serbanescu pentru a discuta despre rolul Ion. Muntenita inca se afla pe lista dar stie ca nu poate fi singura optiune.

Am programat repetitii pentru sambata asta.

Suntem la cateva opere cinematografice departare de Rai.

Cu noi:
Ei
si ei.

Muntenita

Intalnirea cu Muntenita a decurs normal si talentul sau mi-a reconfirmat ca este potrivit pentru rolul "Ion". Din pacate, ne desparte de personaj un amanunt, aspect fizic; poarta aparat dentar.
Aflam joi daca si-l da jos pana incepem filmarile. Doamne Ajuta!

Tot azi, acum pe seara, am fost la Andrei; el a realizat interviul making-of pentru proiectul Narcotice. Tot el o sa creeze bannerul publicitar al proiectuli. Are idei foarte interesante baiatul asta. Mai mult de atat, pare sa aiba cateo solutie pentru orice. Cel mai mult imi place energia si dedicarea. Se implica mult in tot ce face si da mereu dovada de foarte multa seriozitate. Tot asa Andrei. ;)

Sunt foarte multi oameni interesanti implicati in proiect asa ca o sa vorbesc despre fiecare, cu timpul.

Suntem la cateva opere cinematografice departare de Rai!

(PS: o sa pun cateo melodie in fiecare zi care sa vorbeasca despre starea mea de spirit)
Azi e Anastacia

Pre-Productie

Am inceput lucrul la proiect in luna iunie si familia (citeste echipa) a devenit foarte mare adica normal de mare; exista un producator, director de imagine, un scenograf, cascador, FX guy, consultant limba rusa, un costumier, designer afis, make-up artist, sunetist.

In acest moment ne gandim la un promo. Un video de promovare.

Azi ma vad cu Muntenita ca sa discutam despre o posibila colaborare; cred ca o sa-l imbatranesc ( la propriu). :)

Tine-ne pumnii.:P

Suntem la cateva opere cinematografice departare de Rai.

Caciulati

"Decizie" va avea 15 minute si speram sa-l filmam cu Red One.
In acest moment cautam sponsori si finantatori si mai avem nevoie doar de casa in care sa filmam.
Cea mai viabila propunere de pana acum este palatul din Caciulati.

Sper sa obtinem aprobarile necesare. :)

Ne gandim daca sa croim noi uniformele pentru soldatii rusi sau... . Dar nu prea sunt de gasit/ inchiriat. Mai cautam.

Dreaming for Doing for Filming for... "The Moment".

Decizie

Proiectul "Decizie" este un film de scurtmetraj independent despre 3 soldati romani implicati intr-o situatie critica, in cel de-al doilea Razboi Mondial.

Mai multe informatii despre proiect... in curand! :)

Dreaming for Doing for Filming for "The Moment".