Zilele astea au stat sub semnul matematicii. Recalculează şi recalculează şi recalculează. N-am fost niciodată foarte bun la matematică (în liceu cu greu treceam peste 6 iar în generală mă situam mereu între 8 şi 9 [şi asta datorită super-profesoarei de matematică, dna Cristea Melania, nu am s-o uit niciodată], foarte rar ajungeam la 10) însă recalcularea bugetului mi-a dat mari bătăi de cap. Şi nu-mi place să umblu cu cifre. E un stres extrem de ciudat ce se ridică în interiorul meu şi iese în afară obosindu-mă până la epuizare. Deocamdată, s-a încheiat totul; până acum am reuşit să strângem 4286.25 E (in aparatura - Red One) şi 1000 E (in aparatura- u sunet). Şi mai avem foarte puţin până a putea spune că putem demara pregătirile. Deci... am trimis multe mailuri. Hai miracol!
Pentru că tot suntem la capitolul matematică, şi capul meu e plin de cifre, singurul termen pe care l-am găsit şi e potrivit pentru a portretiza condiţia cinefilului este "formulă". Există o singură formulă pentru fiecare individ ca acesta să ajungă în final să spună "filmul e gata"; o singură formula pentru fiecare individ. Nu există "tipul ăla a făcut aşa deci, pot să fac şi eu la fel" sau "el a urmat paşii ăştia, trebuia să-i urmez şi eu" (evident că excludem paternele organizatorice extrem de importante şi deci mă refer doar la acele trăiri interioare, acele trăsături necesare oricărui cinefil (cineast) pentru a-şi realiza opera.) Ce ne inspiră? Ce visăm? Că mâncăm? Ce mirosim? Ce analizăm privind? Ce ascultăm? Ce? Ce ne întristează? Ce ne face fericiţi? Ce iubim? Ce uram? Ce neglijam? Ce prinde importanta? Ce (cine) suntem? ... şi mulţi alţi "ce". Nu am să etalez aici formula mea din simplul motiv că nici eu n-o ştiu. Şi nimeni nu o poate deduce indiferent cât s-ar strădui. Însă pot să precizez că formula mea a fost extrem de incarcata cu întâmplări mai mult sau mau puţin triste; sunt doar acele câteva exemple de reuşită [finalizatoare de proiect] despre care pot spune că au făcut mai mult decât orice imens minus pe care l-am întâmpinat. Şi întotdeauna e aşa, precum Newton o spune: oricărei forţe de acţiune i se opune o forţă egală şi de sens contrar. Cu alte cuvinte, dacă există o acţiune în acest univers (pe pământ sau oriunde altundeva) automat, împotriva acţiunii se naşte o forţă care este negativă (chiar dacă ea se poate (auto)proclama pozitivă). În strânsă legătură cu acţiunile pământeşti care înglobează idea de acţiune-reacţiune, universul, la început, a avut aceleaşi reacţii; pentru fiecare particulă exista o antiparticulă şi din coliziunea celor două rezulta energia ( care prin multe alte reacţii a rezultat spre materie ( concret). Există oare aceeaşi soartă şi pentru acţiunile pământeşti săvârşite de oameni sau reacţiunea anihilează certa existenţa a acţiunii? Newton spune că masa e aceeaşi ( în cazul particulelor şi a antiparticulelor) însă semnul este diferit; cu alte cuvinte o acţiune este pozitivă şi alta negativă. Dar care e care? Care este cea negativă şi care este cea pozitivă? Cred că răspunsul e simplu pentru această întrebare; niciuna nu este pozitivă sau negativă sau ambele sunt pozitive ori negative. Asta deoarece ceea ce ia naştere se numeşte energie. Există un singur drum şi o singură formula. Ceea ce contează cel mai mult este să te ţii de formula. Să o simţi în timp ce mergi pe drumul tău, să simpatizezi cu ea şi să-i faci pe plac ca ea să se dezvăluie mult, şi tot mai mult iar tu să înţelegi care este unicul drum pe care poţi merge, plin de dragoste şi speranţă, dăruire şi realizare.
