Contact

Contact
Alexandru Zepciuc
ilustra.films@yahoo.com
!This blog is using cookies !




Jurnalul proiectelor Decizie, After School, Piscu - Glasul Frumosului.

miercuri, 31 decembrie 2014

Toate versurile...

Aveam toate versurile în cap
Cu o secundă în urmă...
Și bineînteles că am un mesaj
Pe care vreau să-l știi
Și de care vreau să ții cont,
Pentru că observ, chiar și nouă
Ne e greu să comunicăm!
...iată-mă scriind despre nimic,
Scriindu-ți! Asta
Deoarece îmi vine greu să cred
În ceea ce avem!
Insă te rog să crezi în continuare!
Nu merit să mă iubești,
Pentru că vreau să te iubesc eu primul!
Ție,  să-ți fiu o imagine
În interiorul tău curat, o lumină
Căutător, făuritor!
Dragostea ta las-o în primul moment
Și n-o lua de-acolo!
Acela e veșnic și inexistent:
Suntem aici...
Nu te merit, știi mai bine decît mine asta!
Mă chinui
Să-ți spun... păstrează primul moment!
Păstrează-l,
Nu-i da drumul; doar el ne mai poate ajuta!
Aveam toate versurile
Și acum știu că locul lor e în prima imagine!



miercuri, 26 noiembrie 2014

Lincoln

Ca niciodata, am obținut două joburi. Un job printre minunate cărți poștale și cadouri - Paperchase, unde echipa e incredibilă. E un job de vis. Ălulalt mi-a oferit șansa de a aprofunda arta auto-dezvoltării - Montana Marketing. Echipa de la Montana e vizionară, nu am mai lucrat niciodată în același loc cu o așa mare diversitate de culturi: rusi, latvinieni, spanioli, africani, americani, musulmani. Eu fiind singurul romîn care a călcat pe acolo, cel puțin din istoria recentă a firmei. Imi place diversitatea. Ceea ce e și mai frumos e faptul ca mediul e construit astfel încît să ne înțelegem ca și cum am fi frați. Da. Pe cît de incredibil e, pe atît de frumos! Un alt lucru interesant pe care-l oferă acest job este acela de a călătorii. Am vazut mai multe orase într-un timp foarte scurt decît am văzut în douazeci și șapte de ani în Romînia. Primul oraș a fost Lincoln dar bineînteles, nu m-am aflat acolo ca sa vizitez orașul ci ca să muncesc: să le ofer oamenilor produse care să-i ajute să economisească bani prin locuința lor. Jobul însă s-a dovedit a mînca prea mult timp. 15 ore pe zi, lucrate la intensitate maximă. Iar Paperchase mă astepta în weekend. Nițel cam mult. Adica... n-am putut să scriu nici măcar o frază în tot acest timp, la șcenariu. Așa că am renunțat la Montana. Prea multe ore. Aproape neplătite.

Ceva minunat s-a înîmplat de cînd am scris ultima oară pe blog. Și era mare revoie să se întîmple. Iohannis a cîștigat alegerile prezidentiale. E un miracol. Și e minunat că miracolele se întîmplă. Pentru mine, acest eveniment este identic cu cel care s-a întîmplat cu mai bine de 200 de ani în urmă cand Lincoln a fost ales al 16-lea președinte al Americii. Este un președinte ce trebuie și merită susținut de noi cu toată dragostea în tot ceea ce și-a propus să realizeze. Este acel președinte care merită să primeasca dragostea și energia întru realizarea tuturor tascurilor sale. Mai rămîne să dovedim că-l merităm! Și pentru asta, și noi avem nevoie să tragem cu forță înainte, alături de președinte, zîmbind, îmbrățișînd, dăruind. Mulțumim Doamne!

Pentru cine nu a văzut filmul lui Steven Spielberg, capodopera sa... poate găsi filmul cu ușurință.
Pun aici pagina de pe imdb și cinemagia.
http://www.imdb.com/title/tt0443272/?ref_=nv_sr_2
http://www.cinemagia.ro/filme/lincoln-19003/

Lincoln soundtrack; https://www.youtube.com/watch?v=2WWA3-2NtsM
When it comes to good, real good, real real good... FIGHT!
And a scene: https://www.youtube.com/watch?v=V7Brh9iWajc





miercuri, 29 octombrie 2014

Scriitori romîni traduși...

Proiectul "Decizie" trece în urmatoarea etapă: am terminat de curînd traducerea în limba engleză a scenariului și aici am să-i mulțumesc lui Lucian. S-a implicat 100% și rezultatul este pe măsură. În acest moment, un posibil colaborator îl citește.

Despre scenariile pe care am avut în intenție să le filmez nu mai pot spune decît faptul că asteaptă la sertar vremea lor; acum am început lucrul la un nou scenariu. Scenariul actual are titlu de lucru "The Application" și-l scriu direct în limba engleză.

Sunt cîteva lucruri pe care e nevoie să le îndeplinești ca să poți spune că te afli cu acte în regulă în Anglia. Printre acestea se află si National Insurance Number fără de care nu poți lucra aici. Procedura de obținere e anevoioasă și cere timp. Mult. Ești programat pentru un interviu de care nu se știe dacă treci (cel puțin asta ți se zice cînd îți faci programarea). Interviul are loc la două saptămîni dupa telefonul dat pentru programare, într-un cu totul alt oraș decît cel în care dorești să te stabilești (eu l-am avut în Birmingham, al doilea oraș ca mărime în Anglia), Interviul are loc într-o agenție a ocupării forței de muncă. Apoi, dupa interviu, aștepți încă vreo șase săptămîni pînă obții National Insurance Number. Interviul meu a decurs interesant. Chiar foarte; deși am ajuns la agenție cu 20 de minute mai devreme fața de ora programată și înaintea mea erau vreo șapte oameni care așteptau cu emoție să intre în interviu; eu am fost strigat la vreo cinci minute dupa ce am intrat pe ușă. La birou, o doamnă foarte concentrată și extrem de serioasă. (poți citi profesionistă - eu o vedeam doar foarte serioasă probabil din cauza emoțiilor. Clar e faptul că eu eram cam crispat :)) ). Îmi pune cîteva întrebari de rutină, se uită pe pașaportul meu și în vreo zece minute finalizează. Nici măcar nu s-a uitat pe actele pentru care mi-am dedicat timp și energie să le aduc într-un număr cît mai mare (iar lista de acte necesare e destul de mare). Cînd îmi spune cu simplitate că am terminat, evident că am o reacție nu ușor de trecut cu vederea. Ea se oprește, mă privește și pentru prima ora... îmi zîmbește, cu atît de multă bunătate că în secundă unu îmi revin și încep și eu să zîmbesc. "A durat puțin, nu?" Unde eu îi răspund un da plin de mirare apoi zîmbind îmi explică, profesionist dar zîmbind, ce se întîmplă după acest punct. Apoi mă întreabă dacă am avut timp să văd macar puțin din oraș. Îi spun că am ajuns în oraș dimineață în mod special ca să-l văd (interviul era programat pentru ora 16 fără 15 min.) și că mi-a placut foarte mult apoi revine ușor la starea pe care a avut-o la început cînd ne-am cunoscut și îmi spune că ea s-a născut aici și că... dar deja știu ce vrea să spuna, fac conexiune cu începutul și realizez că e prinsă în aceasta stare atît de cunoscută și răspîndită pe care jobul, locul în care te naști sau chiar familia ta și-o însușesc - monotonia. Am empatizat imediat cu ea și am încercat s-o fac să se simtă mai bine spunîndu-i că așa ni se întîmplă, că și mie îmi spuneau prieteni din alte țări că le place centrul vechi din București, dar eu doar mă bucuram că le place fără să pot vedea frumusețea. Ea înțelege ce vreau să fac și schimbă imediat subiectul redevenind profesionistă. In timp ce vorbește realizez că puteam spune ceva cu mult mai puternic în a o ajuta să se simtă mai bine. M-am rugat pentru ea și i-am mulțumit Domnului pentru tot. 

La trei zile dupa ce am ajuns în orașul în care locuiesc acum, eu aveam abonament la Biblioteca Centrală. Primul lucru pe care l-am fîcut a fost sa caut secțiunea de cărti scrise în limbă străină, autori romîni. Cu trisețe am aflat că nu există așa ceva. Aceași situție și-n altă sucursală. Tot ce am găsit a fost un dicționar englez-romîn. Am intrat într-o librărie apoi. Nimic. Anticariat. Mulțimea vidă. Încep să mă gîndesc în mod critic la Liga studenților romîni din Anglia pentru că libraria din Londra (poate cea mai mare din minunata capitală) pe nume Waterstone, nici măcar pe Eliade (sau pe Eminescu) nu-l aveau iar Biblioteca din Birmingham, o capodoperă locație arhitecturală și culturală, nu îl aveau pe Eliade, de secțiune carte romînească ce să mai zic. Însă îmi spun "Alex, spiritualitatea înseamnă (și) să nu critici. Nu te improșca singur cu energie negativă". Așa că am rugat-o pe prietena fratelului meu O. și pe amicul meu G. să-mi trimită urgent un pachet de cărti scrise de autori romîni, în limba romînă ca să le donez bibliotecii centrale de aici. Apoi, foarte curînd, am să contactez liga studenților romîni și am sa inaugurez un program prin care voi încerca să aduc autorii romîni, tradusi și netraduși în acest loc de cinste culturală și spirituală. 

Cine citește aceste rînduri și dorește să sustină inițiativa, mă poate contacta la adresa de email ilustra.films@yahoo.com. E nevoie de autorii traduși, în mod special! 
link informativ autori romîni traduși: http://www.icr-london.co.uk/files/uploads/files/Lista_traduceri_actualizata.pdf

Pozele realizate în aceste cîteva zile de pelerinaj întru obținerea National Insurance Number-ului.
(!Unele poze nu necesită descriere. Pozele nu prezintă niciun fel de modificare digitală!)

Londra



Birmingham 
Biblioteca







                                                                            

marți, 14 octombrie 2014

Cînd muzica vorbește (ll)

Sunt doi îngeri lîngă mine,
Unul mi-a zis Let me go!
Să ne urîm... n-a vrut!

Al doilea, Human,
Vrea încă să-l iubesc
Pe primul! Asta fac!

For you! Cînd zîmbești,
Cînd ții lumea cu mine!
Cînd te simți în dragoste!

If I die young; sau bătrîn,
Pentru oricine moare! -
Under doar noi ne aducem!

Let me go...
Îngerul de lînga mine,
Să rămînă aici vrea!

Și...
Soon we'll be found!







sâmbătă, 4 octombrie 2014

Prima mea călătorie în timp

Dacă mi-ar fi spus cineva cu trei săptămîni înainte de plecare că am să zbor pentru prima oară cu avionul și că o să locuiesc în Anglia... m-aș fi uitat precum priveau încuiații magia, în "Harry Potter". Dar... ar fi avut dreptate!

Este sora mea Florina căreia trebuie să-i mulțumesc pentru sprijinul primit întru realizarea acestei peripeții și bineînteles Domnului. Fără de care nimic nu este posibil. Îi sunt pe deplin recunoscător.

Ocly
Jin Jin
Acum locuiesc într-un cartier englezesc, unde toate casele arată lafel, împreuna cu doi colegi englezi, unul fotograf ce cochetează cu cinemaul (pot să recunosc, cu obraz roșu, a văzut mai multe filme ca mine) iar celălalt, student la facultatea de mecanică. Aceștia au fiecare cîte-o minunată pisică; Ocly și Jin Jin. Există un mit cum că pisica sau cîinele sau chiar și broasca țestoasă, drăguțele animăluțe ajung să semene cu stăpînul lor (sau invers :P, stăpînii ajung să semene cu ele), cea mai nostimă reprezentare a acestui mit se poate întîlni într-o secvență de început a filmului de animație 101 Dalmațieni. Dar aici e învers - Jin Jin seamană cu stăpînul lui Ocly și viceversa.

Sensul de mers al mașinilor este inversat. Iar volanul se află pe partea dreaptă. Prima mea călătorie cu bicicleta în oraș a fost destul de înfricosătoare și asta pentru că obișnuiesc să merg cu viteză. Am evitat să merg chiar pe stradă și am folosit trotoarele și pistele pentru bicicleta pe cît posibil dar chiar și așa, în intersecții îmi era foarte greu să-mi dau seama în ce direcție să privesc mai întîi pentru a traversa în siguranță. Sunt un om al aventurii așa că la final nu am putut decît să mă bucur de faptul că încă eram în viață.


Călătoria cu autobuzul se achită la urcare și la coborîre, pasagerii îi mulțumesc cu zîmbet șoferului. Aproape toate autobuzele îs cu etaj. Este incredibilă îndemînarea șoferilor de a se strecura printre străduțele înguste cu aceste autobuze imense și pentru mine pare un miracol sau... îi pot spune magie. :). La urcarea în autobuz, oamenii stau liniștiți și așteaptă în cozi interminabile, păstrînd distanța politicoasă unii față de ceilalti. Dacă vreunuia îi ia mai mult să achite biletul de îmbarcare, ceilalți așteaptă răbdători fără să se împingă sau să strige la timid. Cînd am mers prima oara cu sora mea în oras, mă simțeam ca un copil de 5 ani iesit pentru prima oara cu mama lui; "păstrează distanța","stai pe loc","nu acum!". :) Oamenii îs incredibil de răbdatori și amabili. Eram în mașină și un tînăr călător se întoarce spre mine și mă întreabă unde cobor. I-am spus că nu știu și așa și era. Tot ce știam era că mă aflam în autobuzul corect și ca trebuia să cobor undeva aproape de B. Park. (săptămîna aceasta a fost o călătorie în sine încercarea de a ajunge înapoi, acasa). Apoi îmi întinde biletul lui și-mi zice că el coboră acolo și îmi spune să iau biletul că e valabil pentru o zi întreagă. "Poate o să-ți folosească" îmi zice. Eu eram uimit și abia apuc să-i mulțumesc că se și îndepărtează.

Aveți grijă la arici!
M-am și înscris la bibliotecă, evident. E gratis și toate cărțile au coperți. Față de biblioteca de la noi unde printatul e gratis, aici o foaie costă 20p. Ca să poți printra ai nevoie să folosești un calculator de-al lor. Nu poți folosi dispozitivul tău portabil (laptop sau tableta). Ca să folosești pc-ul lor, ai nevoie să ți-l rezervi și ca-l rezervi ai nevoie să folosești un pc special configurat pentru asta. Dupa ce mi-l rezerv, ma ridic și dau să mă îndrept spre pc-ul cu pricina doar ca mai am de asteptat 2 min pînă termina sesiunea cel dinaintea mea. Mă întorc din plictiseală înapoi în încăperea cu pc-uri configurate pentru rezervări calculatoare și observ o doamnă (de culoare) ținînd ceva în mînă, gesticulînd spre mine. Mă uit înapoi și îmi dau seama că e vorba despre mine și mă apropii de ea. Apoi observ că are un telefon în mînă iar ea mă întreabă zîmbind "is this yours please?". Îmi recunosc telefonul și spun "da" emoționat, zîmbind și eu, mulțumindu-i. Super!

Fîntîna de lînga bibliotecă, oferită cadou orașului
de către primarul Sir Israel Hart, pe 29 oct. 1878, 
realizată de sculptorul Francis Hames. 

Călatoria cu avionul a fost foarte placută. Nu am avut emoții. Am putut observa însă oameni care se țineau de scaune ca de altar. Langa mine, scaunul de la geam, un moldovean. Ne-am împrietenit la scurt timp după decolare. L-am întrebat curios ce e cu tatuajul de pe mîna lui și mi-a explicat cu mîndrie apartenența semnelor; este numele lui, Alex, scris într-o chineză foarte foarte veche. Nu se mai folosesc acele semne acum. Eram uimit. Era și numele meu acolo. Prima mea călătorie în timp s-a simțit scurtă dar extrem de frumoasă; am plecat din aeroportul nostru la ora 7.30 și am ajuns pe aeroportul londonez la ora 8.20, cu durata călătoriei de 3 ore.

Alex, intr-o chineză foarte veche
Ca să ajung în orașul în care aveam să locuiesc, am călătorit cu trenul o oră distanță față de Londra. La gară ne-a întîmpinat soțul surorii mele, R.. Aici, poți avea carnet de sofat provizoriu sau permanent. Ca să poți conduce o mașină cu cel provizoriu, e necesar ca cineva cu un carnet permanent să se afle la stînga ta, altfel n-ai voie să folosești masina. În același timp, cel de la stînga ta își este și profesor. Așa ca R. se așează frumos pe scaunul din stînga. Eu nu știam nimic despre toate acestea în acel moment iar în mintea mea era"super, ne duce Flo acasă!". Ceea ce a urmat însă poate fi cu ușurintă comparat cu o călătorie în faimosul Montain Rose! :)) Adică, în avion a fost minunat! cu toate trepidațiile și golurile de aer. Pentru început a fost faptul că sensul de mers pe străzi este inversat iar mintea mea privea stupefiată cum sora mea merge pe contrasens. Nu puteam scoate niciun cuvînt. Apoi, reușea să mai intre din cînd în cînd și pe contrasensul adevarat unde, contrar faptului că o mașină adevarată, cu patru roți și șofer la volan se îndreptă fix spre noi, mintea mea percepea totul niîel mai relaxată. R. îmi explică, printre curbele extrem de stranse ale sorei mele, că e o cu mult mai bună șoferiță decat arată acum; "acum doar vrea să arate că știe". Aproape că nu-l puteam auzi iar timpul nu mai exista. Nu-mi dau seama cum am ajuns teferi la destinație; defapt nu am înțeles nimic din ce s-a întîmplat pe tot parcusul drumului. Timpul a stat în loc pur și simplu. O adevărată călătorie în timp!

Mulțumesc Doamne!

Acasă la sora mea

Ceasul din centrul orașului

marți, 2 septembrie 2014

foTografie!

Vreau doar să-ți spun
Cine sunt cu adevărat!
Să vezi sufletul,
Aura...

Dar eu le îngrop mereu
Înaintea ta, totul difuz
Cauți focala, dar ea
Nu există pentru mine!

Atîtea zgîrieturi
Lentila are,
Una nouă, acum
Cînd taci!

Și ții mereu degetul
Pe buton. Te rog s-apeși
Cînd ești pregătit
Să vezi prin ea...
         fotografia!

Portretul tău
Prin al meu...
Suflet lentilă
Energie!

Într-o fotografie
Noi doi, tu și eu,
Ramă a iubirii...
Cadrul Domnului!





sâmbătă, 23 august 2014

Cercetat

Sunt cercetat
Sub acoperire!
E tatăl meu,
E amicul meu,
Colegii de job,
Toți îs implicați.
Văd zîmbete
Transformate!
Bunătate falsă.
Colegialitatea,
Nici n-a fost!
Sunt cercetat
Și rămîn eu,
Zîmbind,
Bucurîndu-mă!
Iubind!
Înțeleg procedura,
Observ mișcările,
Ochi ascunși
Peste tot...
Ochi murdari
De carioci bătrîne,
Mulți ochi...
Sunt cercetat
Acuzat, s-adune
Ciorchinele crimelor,
Acuzelor, cît mai multe,
Cît mai murdare.
Vor să scoată la vedere
Ceea ce nu e!
Sunt cercetat
Din naștere acuzat
Că exist!
Frica sa fiu!
Frică să simt.
Sunt cercetat
Pentru ce nu sunt,
Ca să cred că sunt.
N-am să fac asta!
Am să spun...
Dacă sunt ceea
Ce credeti că sunt
NU mă cercetați,
Tăiați-mi o mînă,
Un picior, în cap
Împușcați-mă!
Dacă nu, cercetați-mă
Curat!
Nu mă murdăriți
Fără să fiu murdar!
Cercetați-mă
Pînă la bătrîneți!
Fără frică...
Sunt cercetat
Și simt asta...
Secundă de secundă!
Dreptatea...
Vorbește,
Împacă,
Rezolvă,
Corectează,
Achită
Echitabil!
Iar eu... cred
În ea! Cred în
Dreptate!
Așa ca... îs aici
Ochi murdari,
De carioci
Bătrîne!
Sunt aici!
Sunt aici,
Cu dragostea mea,
Pentru viată,
Pentru dreptate,
Pentru acuzator,
Prieteni, colegi,
Părinți, copii,
Viață, Dumnezeu.
Voi, dușmani
De-o viață!
Frici inventate,
Gînduri demonice!
Suflet înger,
Suflet curat
Sunt purtat!
E un rîu știut
Călătoria-i alta.
Cercetat din naștere
Acum e pe bune!
Sunt cercetat și
Există o celulă a mea,
Precum acest trup - Din totdeauna!

vineri, 15 august 2014

Randament

Am privit de foarte multe ori acest aspect. Acest ceva care înconjoară totul - randamentul.

Pentru mine, este cel mai important aspect pe care-l iau în calcul atunci cand întreprind orice: fie că e vorba de o idee, un mic text, un scenariu sau proiecte mai mari cum is filmele, apoi jobul sau plantatul semințelor, o carte citită - pentru mine totul înseamnă randament.

Dar nu a fost niciodată vorba doar despre mine - sunt toți acesti oameni din jurul nostru care au nevoie de îndrumare, ajutor. Toți au nevoie să îmi înțeleagă mesajul, idea, să se înțeleagă pe ei însisi. Nucleul acestui tot este randamentul. Nu perfecțiunea dar randamentul.

În inceperea proiectelor mele de film priveam adesea spre oameni și prima mea întrebare avea legatura cu modul în care să-i ajut în a da randament. Și aveam omeni implicați în proiect, oameni care nu mai călcaseră niciodată pe un platou de filmare. Aveam să-i pregatesc teoretic, psihologic si filosofic pentru ceea ce urma sa vină. Avem un plan dar planul era mereu schimbat in functie de persoana de se afla in fața mea și mai mult decît atat, de starea pe care o aveam, stare influențată atmosferă, relația de exista acolo pe loc între mine si viitorul colaborator.

Erau clipe frumoase deoarece oamenii pe care-i alegeam pentru întalnire întru pregătire cinematografica erau citiți inca din prima secunda petrecut cu el/ea la telefon astfel că la întîlnire, din punctul meu de vedere, relația de prietenie era deja avansată, urmînd ca cea profesională să fie construită pe teorie de team building discursional unde atitudinea pozitivă, înțelegerea reciprocă, psihologică au reprezentat baza.

Dar cum reusim să construim randament în cei din jurul nostru pînă la urmă? Cum îi putem ajuta să ajungă în stadiu de randament? Am să studiez aici situatia dintr-un magazin hipermarket, să zicem, îmbinînd marketingul cu team buildingul. Dacă magazinul se axează pe dorințele clientului departamentul de marketing există pentru a sublinia acest aspect și a-l aduce în atenția clientului. Dacă cel mai important aspect privind activitatea departamentului de marketing este acela de a sublinia importanța clientului pentru companie și a scoate în evidentă asta, pentru departamentul central, direcțiunea, activitatea cea mai importantă e aceea de a ajuta intreg staful întru a-și direcționa atenția spre necesitatațile clientului. Dacă acest aspect este indeplinit atunci rezultatul se numește unul cu randament. Ceea ce face dificila poziția de director este modalitatea de a ajunge la randament. Atat el cat si staful său. Degeaba scrie mare pe afis la intrarea în magazin >atenția noastră ești tu< dacă angajatul care se ocupă de curătenie trece pe langă bătrînica de are nevoie de ajutor ca pe lîngă stîlp. Acesta se numește non-randamentul directorului cît și al angajatului.

Randamentul este oxigenul unei companii. El trebuie respirat de absolut toți cei existenți. Fără atmosfera propice, nu poate exista oxigen. Deci, un alt aspect important întru existența randamentului este atmosfera. Mîncătoria este rugina atmosferei deci al randamentului. Unde oamenii nu se simt bine să lucreze, acolo nu există randament. Randamentul este simulat iar treaba merge cumva de la sine și nu întru progres, acela care reusește să acopere greșelile. Pentru că există greșeli. Ele se fac inevitabil. Iar acestea au nevoie să dispară pe atît de repede pe cît au apărut, și nu prin a le băga sub preș, dar prin a le repara prin acest progres provocat de randamentul continuu si susținut. Atmosfera este esențială. Ea e construită de toti cei implicați și un singur element, doar un singur element poate provoca o reactie in lanț ce poate ajunge foarte greu de stapanit.

Așa că treaba directorului nu e aceea de a da tascuri sau a verifica dacă acestea-s îndeplinite însă e aceea, foarte dificilă, de a construi atmosfera propice. Oamenii fac ceea ce trebuie atunci cînd se simt bine și nu atunci cînd sunt obligați sau mai rău, forțați.

Și cum cinemaul înseamnă atmosferă, oxigenul acestuia rămîne... artă prin randament spiritual.


joi, 14 august 2014

Tu ești premiul meu

Tu ești premiul meu
 Pînă iau locul întîi!

Tu ești calea mea,
Mulțumesc pentru ea!

Ești zîmbetul pe care-l înțeleg,
Țin mai mult la tine decît ții tu la mine.

Mă chemi mereu în suferință,
Pentru că răsărit-i ca apusul!

Dar vreau să mă iubești
Dacă merit această lampă!

După ce iau locul întîi,
Tu rămîi trofeul meu!
Suceava 



marți, 12 august 2014

The biggest chance Decision ever had!

Since 2010 when i wrote the script, i continuously tried to find ways for the project to come alive and there were many opportunities but no one as big as this one.

What the movie needs from you is a simple vote: its easy and simple. All you have to do is to fill up two boxes and to click twice. That's all. :) The site where the competition is held is The Muzic Bed  and here is where you can see the page: http://tmb.fm/1q3Wgay

You can also listen some music that match the mood of the project. The melodies are down on the page.

The movie will be shot in black and white and it will be 15 minutes long. We will film it in Transilvania.

Thank you for your atention!



joi, 31 iulie 2014

Trezire sociala

In plină dezvoltare prin trezire socială... îmi dau seama că, în cazul meu, trezirea socială a început mai tîrzior nițel. Dar a început....
Cred că e nevoie să explic ce înteleg eu prin trezire socială. Ni s-a spus de atîtea ori cînd eram mai mici "nu sta pînă tîrziu", "întoarce-te acasă la ora n", "ai grijă cum te porți". Unii dintre noi avem în instinct acest power mood parental și anume.. facem aceste lucruri fără să ni le ceară cineva. Venim acasă cînd trebuie, nu înjurăm, ne comportăm exemplar pe oriunde mergem (atît cît intră în sfera noastră de percepere și întelegere a ceea ce înseamnă exemplar pentru că ceea ce se întîmplă din motive neîntemeiate și anume... ceea ce se întîmplă de la sine fără ca noi să conștientizăm... se întîmplă pur si simplu). Toate is la pachet. Facem ceea ce trebuie. Și mai sunt cei care ascultă de aceste sfaturi sau porunci (depinde de parinți) pur si simplu. Intre cei care ascultă și cei care fac lucrurile din instinct se poate observa o diferență clară. E ca și cu credința; smerit e cel care nu face lucrurile pentru că nu le face si smerit nu e cel care nu le face pentru că așa i se spune. Dasta luptă pentru smerenie e atît de aprigă; cînd caștigi lupta, pur si simplu nu mai faci ceea ce nu trebuie nu pentru că ți se cere (ori ești amenințat cu iadul ori etc) dar pur si simplu nu le faci. Asa e și aici. Diferența e deci semnificativă. Dar, chiar si cei care "ascultă" de parinți, din instinct, am să-i numesc Alfa, ajung la un moment dat sa faca ceea ce nu-i mai defineste pe ei ca ceea ce sunt - puri. Si nu e de dat vina pe societate, anturaj sau educatie. Vine un moment in care tanarul spune - acum sunt eu cel care are de invatat de responsabilitatea pe care mi-o atribui singur pentru ceea ce ma arat fata de societate. Adica de aici incepe sa isi asume riscuri gandind in timp ce acela care gandea (adica asculta)- Am sa-l numesc Omega, de timpuriu ajunge sa faca lucrurile fara sa le mai gandeasca. Diferenta dintre acestia doi din urma este iar mare si observabila. Alfa,(care incepe sa-si asume riscuri gandite  [construite de intuitie si subconstient]) inca pastreaza caracterul de valoare, inca e acolo dar experimenteaza, se joaca, incearca sa se inteleaga pe cand Omega (care face pur si simplu actiunile)... se afla pe margine de prapastie fara ca macar sa stie ca e acolo. De indata ce folosesc termenul "risc", si anume cel care-si asuma riscul gandit, se poate afla si el, bineinteles, pe margine prapastioasa. Insa riscul este cu mult mai mic. Omega insa poarta eticheta la gat si poate fi observat cu foarte multa usurinta. Si de aici pot concluziona definitia trezirii sociale; momentul de constientizare a unei actiuni savarsita in preajma unui om sau grup de oameni, analizata in subconstient ca find zona sigura de manifestare. Trezirea sociala pentru tanarul Alfa inseamna descoperire (de sine), intelegere (de sine) si acceptare de sine. Pentru acesta, trezirea sociala se realizeaza in trepte si se poate intinde pe o perioada foarte mare de timp ce poate dura chiar si o viata intreaga.  Pentru Alfa, trezirea sociala aduce intelegerea individului in societate, perceprea acestuia, pozitionare de sine la persoana a doua (punere in unghi subiectiv fata de persoana de langa [prieten/a, amic/a, familie]), vizualizarea luptei cu sine a individului si intelegerea anvergurii luptei (motiv pentru care ajunge sa nu mai critice, si accepta, acorda intelegere, etc. Toate acestea sunt realizate in trepte. Ordinea este aleatorie, in functie de experientele prin care trece individul. Alfa nu se multumeste cu putin si doreste sa fie exemplu, in primul rand fata de el insusi si apoi fata de societate. Dar, este clar, Alfa ajunge si el in stagiu de "a face lucruri fara sa le gandeasca" din cand in cand iar Omega, lafel, ajunge si el din cand in cand in zona de trezire sociala, atat de rar incat el insusi nu are habar ce se intampla cu el iar in societate... nici nu se simte ca Omega a trecut, in mini vizita, prin zona de trezire sociala. Omega, aparent, arata condamnat pe vecie. Din fericire, nu este asa. Cum spuneam, trezirea poate parcurge o intindere foarte mare de timp in viata individului dar poate sa si inceapa tarziu in viata - 40, 50, 60 de ani. Trezirea sociala in cazul lui Omega, aparand mai tarziu, mintea, datorita experientei spirituale totusi acumulate, in subconstient, arata o dezvoltare mult mai puternica si fructuoasa de parca nu a pierdut nimic in tot acest timp cand defapt... a pierdut destul de mult; Omega ajunge in preajma celor ca el iar asta spune tot. Deci, in tot acest timp a pierdut intelegere, compasiune, dovotament etc. Evident, trezirea este importanta si binevenita la orice varsta. In cazul tanarului Alfa, totul se arata clar, ii este usor sa accepte si sa inteleaga situatiile iar oamenii is toti prieteni, de is cunoscuti sau necunoscuti. Alfa priveste optimist. Asculta si se afla in armonie cu sine. Iubeste zona de trezire sociala pe cand Omega priveste a disconfort spre aceasta, o poate chiar nega si ura - in cazuri extreme.
Trezirea sociala are legatura cu oamenii. Cum ii privim si cum ne comportam fata de ei. Ii respectam pe toti? Ne respectam pe noi respectandu-i pe ceilalti? In trezire sociala, in mare parte, facem ceea ce trebuie din instinct. In trezire sociala... o ultima treapta este accea de a iubi neconditionat tot ce se afla in jurul tau. Trezirea sociala te aduce in punctul in care... iti traiesti viata cu adevarat. Trezirea sociala (pentru cei care o inteleg)nu se incheie niciodata. Poti invata etape din viata ta, sa urci trepte... dar scara merge spre infinit! Cel aflat in trezire sociala isi va putea permite sa zambeasca, sa se joace, etc... stiind ca el ramane in stare de adevar. Nu se va minti pe el si nici persoana de se afla langa el! Pentru Alfa... dragostea e totul! Dumnezeu ii lumineaza calea!


Exista un om

Pentru fiecare dintre noi
Exista-un om care
Serpuieste tot ceea ce suntem!
Intra-n case, si vorbeste cu vecinii,
Merge la al nostru magazin,
Si ajunge chiar si-acolo unde muncim.
Sa-l iubim chiar si pe el!!
Ce anume face viata 
Transformare spre descoperirere
Daca nu acela care face rau
Crezand ca face bine!
Diversificare spirituala,
Sufletu-i pus la-ncercare!
Oare putem cu adevarat iubi
Sau ne prefacem zi de zi
Ca intradevar...
Viata e ceea ce traim!
Sa-l lasam sa spuna lucruri,
Sa le inventeze-n coltul gurii,
Caci intradevar, la final,
Numai dupa foarte mult timp...
Adevaru-i va iesi in cale!
Sa-l iubim! Sa-l iubim!
Si sa-i multumim! - 
Chiar si el este sincer cu sine,
Este el! Dar nu stie a trai
In adevaratul adevar!
Sa-l lasam sa fie...
Sa-l iubim!
Caci doar dragostea-i leac
Pentru orice are suflare!
Exista un om Tata Ceresc!
Iti multumesc ca el exista,
Stiu ca totu-i doar in voaia ta!
Si nimic nu-i-ntamplator!
Sa-l iubim!




marți, 29 iulie 2014

Oare cum?

Cum sa-ti demonstrez
Dragostea mea...
Cand te afli la o asa distanta?

E oare suficienta starea vremii...
Cand in interiorul meu
E mereu senin?

Sunt suficiente rugaciunile mele,
Oh, si El stie clar ce simt!
Cum sa-L fac sa iti sopteasca?

Si esti ceea ce-mi doresc, gandind acum
Ca versul ista-i un cliseu! Oare cum
Transform ceea ce-avem... in ceva original?

Oare cum, daca-s tot doar dragoste,
Sa-ntelegi ca te ador... adevarul
Sa ramai, omul cu adevarat de esti?

Cand te bagi in pat,
Zambetul sa-l ai pe chip,
Oare cum?









duminică, 27 iulie 2014

Fratelui meu...

Om, om special,
Om bun iti spun,
Om esti!

Am deschis ochii
Si tu ma invatai deja
Ce inseamna binele!

Dar binele tau arata altfel,
Gand curat al vietii cercetator;
M-a facut sa inteleg raul...

Iesit erai mereu din a ta cutie,
Iar cutia mea avea zece mii de ziduri.
Ai spart zidul cel mare!

Multe ziduri inca is acolo
Iar tu doar le privesti acum,
Ca un intelept pe varf de munte.

Port semne pe corp,
De tine facute.
Le port cu dragoste!

...intram in camera ta
Iti ascultam muzica
Si-mi dadeam cu parfumul tau...

Ma uitam prin cartile tale de scoala,
Opere moderne desenam pe ele
Nu ma certai niciodata pentru asta.

Plangeam cu orele cand plecai
Fara sa ma iei cu tine la joaca
"Si ce daca sunt mai mari!"

Dar, calatoria singur
A adus armonia.
Multumesc pentru lacrimi!

Inveti viata prin munca
Si munca e totul pentru tine!
Acum e lafel si pentru mine...

Cand cresteam, iti purtam blugii
Si eram mandru de asta...
Inca port hainele tale!

M-ai invatat sa merg pe bicicleta,
Si are doar doua roti
Le iubesc cand se invart!

Mergeam in timpul vacantei
In cladirea scoli si ne jucam
De-a v-ati ascunselea...

Intram la film pe gratis
Atunci cand inca mai era Flamura.
Si acum mai visez acele momente.

Ne udam cu sticlele pe strada,
Toti erau fleasca si tu
Erai in echipa mea!

Ce ne mai zbenguiam in pauzele
De reclama ale filmelor de actiune
Deveneam personajele din film apoi...

Ardeai cauciuc cu baietii,
In cartier, ca sa alungi tantarii...
Totul era fascinant!

Ma fereai de glumele porcoase,
Iar eu taceam si nu vroiam
Decat sa fiu unde erai si tu!

Mi-ai deschis cartile tale,
Ai citit din ele,
Mi-am imaginat...

Te iubesc frate drag!
Zambesc cand zambesti,
Rad atunci cand razi si tu!

Iar acum, cand am crescut,
O noua viata, esti aici
Stii de inima mea,
Intelegi gandul meu,
Vorbesti cu interiorul meu,
Asculti sufletul meu...
Toate is ale dragostei
Si smereniei!

Iti multumesc pentru incredre!
Toate acestea-s binecuvantari,
Toate te fac fratele meu!



marți, 22 iulie 2014

Poezia jobului

Din cele 160 de ore lucrate pe luna
Ma aflu tot pe pamant,
Cu o chirie de plata
Si vise spulberate.

Cele 1920 de ore lucrate pe an,
Si tot ajung la acea secunda,
De ma face sa-mi doresc
Mai mult ca oricand jobul de-l am.

Si Doamne, is 28.800 de secunde
Intr-o zi de lucru. Si caut cu tot
Ce am sa nu existe aceasta secunda,
Cea in care eu gresesc...

Ce relatie intre artist si jobul sau,
O minune la final de zi
Cand totul e in ordine si nimic
Nu e gresit! O zilnica minune...

Apoi e fericirea pe care o aduce munca,
Cea munca de binecuvanteaza,
Care te zdrobeste si te intoarce spre tine
Cel care iubeste munca.

Si e depresia, momentul de irealizare,
Ca visul si drumul tau
Is tot mai departe de tine...
Ca si cum nici nu au fost.

Si visul asteapta,
Iar tu odata cu el...
Aceasta rasplata
A timpului lafel.

 © Ionut Caras





joi, 17 iulie 2014

Simt, te simt

Te simt oriunde esti
Si oriunde sunt.
Te vad chiar daca nu ma vezi
Si inteleg ce te sperie.

Si zimbesc
Pentru ca si eu am acelasi frici;

Iti este frica sa nu ma strici,
Pentru ca ai un suflet pur, curat.

Iti este frica sa nu mint
Si tu mai faci asta fara sa vrei,

Iti este frica sa pierzi
Oh... ce sentiment. Dar
Cateodata, esecul inseamna
A castiga!

Si intelegi, deci simti,
Ca e vorba doar despre a simti.

Apoi, daca eu te simt
Si tu ma simti
Atunci
Nu ai de ce sa-ti fie frica.

...te simt!


marți, 15 iulie 2014

Metafora spirituala

In drum spre casa, intr-o discutie filosofica pe care Stefan (prietenul Anitei, sora mea) a binevoit s-o poarte cu mine, am gasit un termen interesant pentru acelasi "totul se intampla cu un motiv" - metafora spirituala. La ce se refera exact? La acelasi totul e intampla cu un motiv, bineinteles dar traditia spune ca daca descoperi un termen inseamna ca aceasta noua forma de intelegere, acest nou unghi are ceva mai mult de spus decat o face vechea formula. Da, corect. E mai scurta exprimarea. :)

Venim pe pamant cu un bagaj spiritual. Avem un tasc comun si unul personal, doar al nostru. Tascul comun, il stim cam toti - sa iubim si sa fim iubiti. Tascul personal - eh, aici e aici.

Am fost vrajit dintotdeauna de acest ceva pe care-l patim toti undeva in jurul varstei de 11 - 15 ani; pierderea puritatii. Evident ca mi-am pus intrebarea normala, necesara si importanta: de ce? Am reusit cu timpul sa vin cu ceva raspunsuri dar deloc multumitoare. Nu si acum. Analizand termenul de metafora spirituala, coreland ideea cu ideea de Tasc Personal pe care-l primim la debarcarea pe acesta planeta, am putut extrage un posibil foarte adevarat raspuns pentru acest "De ce?" Tascult personal pe care-l primim este considerat extrem de important. In functie de el... intreaga noastra viata se contureaza, de la nastere pana in ultima secunda. Datorita lui, traim difereite intamplari inca de la nastere... si care ne pot urmarii pana in ultima secunda, daca nu acordam atentie interiorului nostru, spiritualitatii (unde, in final, daca atentia chiar a fost indreptata in alta parte, acest Tasc nerezolvat ne poate aduce in punct de reincarnare) - unii se nasc in Africa, unde nivelul de saracie e mare, altii se nasc intr-o familie de tigani, altii intr-o familie unde unul din parinti e alchoolic sau presedinte. Tot ceea ce ni se intampla are legatura cu acest tasc personal. Si e foarte dificil de descoperit si apoi inteles. Acest lucru face pentru majoritatea dintre noi foarte dificila viata. Din cauza acestui tasc pe care refuzam sa-l descoperim ajungem sa simtim criza de la 30, 40 sau 50 de ani. Viata incearca sa traga din cand in cand semnale de alarma.

Un suflet armonios are sa-i fie usor observe, sa inteleaga sa mearga spre intelegere, spre lumina. Iar armonia se poate castiga. Acesta e motivul pentru care religia (biserica in genere) ajunge sa fie atat de criticata. Nu reuseste sa-i trimita pe oameni spre adevarata spiritualitate intru corecta directionare a sufletelor spre Rai. Vreau sa spun ca Dumnezeu este dragoste si nu ca el uraste (ceva) sau ca, mai rau, e gelos. Nu! E ca si cum am spune, "daca El uraste inseamna ca oricine poate sa urasca sau sa fie gelos, cu un motiv" si spun NU! Niciun suflet nu are voie sa urasca sau sa simta gelozie. Aceasta nu e calea spre armonie! Iar biserica/religia promoveaza aceste pacate. Aici se afla buba. Nu ai nevoie sa urasti. Punct. Nu este nevoie sa fii gelos sau sa urasti indiferent care e motivul. Cu dragoste poti orice! Schimbi orice! Ajuti totul! Sunt multe de zis despre aceasta zona insa ma abat de la subiect...

Si deci... cum reusim sa vedem acest Tasc personal? Aici se complica lucrurile. Ista e motivul pentru care termenul de metafora spirituala ajunge sa fie greu de inteles; in spatele unei intamplari, actiuni venita din partea unui apropiat, se afla un inteles spiritual. O idee de care interiorul nostru se poate agata pentru a mai face un pas inainte intru descoperirea Tasclui Personal. Poate sa fie doar o mica, farama din intreg, ca idee, dar care odata observat, in timp, prin alte mici actiuni si intamplari, sa intelegem mai departe spre descoperirea Tascului Principal. Cam dificil sa stai cu ochii-n patru non-stop nu-i asa? E nevoie! :)

Intorcandu-ma la momentul pierderii puritatii. Pentru mine, spiritual vorbind, este momentul Prim, extrem de important din viata spirituala dar foarte putin inteles, chiar cercetat daca nu chiar ignorat. Acesta este startul bataliei. De aici incepe lupta. Aici e startul. In acest punct. Aici ti se spune "de aici ai nevoie sa tii ochii deschisi cat poti de mult si sa privesti atat catre trecut cat si catre viitor intru descoperirea Tascului". Si pot fi, inca odata, un cumul de mini Tascuri spre Tascul cel mare sau unul singur si important. Dar el este. De aici... esti aruncat in lupta fara sa-ti dai seama macar de faptul ca se intampla asta. De aici... lupti sa fii al dragostei sau... al pierderii, pentru ca da, sunt unii care lupta pentru a fi a-i pierderii. De aici, nu conteaza cine esti (mandru, timid, straight, gay, bi, democrat, liberal, fiu de presedinte, alb, negru, cu chi albastri etc), de aici conteaza sa fii al dragostei si sa tii ochii deschisi. Pentru ca totul de aici, tot ce vine in calea ta... totul are legatura cu descoperirea Tascului. De ce te afli aici. Iar motivul nu e niciodata negativ. Tascul are legatura cu ceea ce ai tu de adus ca si contributie la cresterea ta spirituala. Poate e nevoie sa invati sa ierti, poate e nevoie sa nu mai propovaduiesti ura, poate ca e nevoie sa accepti cine esti, sau sa spui da casatoriilor intre acelasi sexe pentru ca tocmai ai aflat ca si fiul tau este gay, poate ca ai nevoie sa accepti (ca si pocait) ca a dona sange este important, deoarece copilul tau tocmai a avut un accident si are nevoie sa sange. Iar lista e infinita. Acestea au nevoie sa fie descoperite, intelese si rezolvate. Aceste Tascuri ne vor aduce  zambetul pe patul de moarte si vor deschide calea spre lumina sau...

Cred ca este clar ca din momentul pierderii puritatii... tine de noi, prin El, s-o recastigam. Metafora spirituala ne va urmarii mereu. Ca un clopotel, va suna din departare, ne va intampina dur cateodata, brutal, dar sunetul are sa ne spuna ca e vorba de dragoste pe care ai nevoie s-o aprinzi in interiorul tau pentru a te apropia de puritate si eventual... a o pastra pentru totdeauna acolo!




duminică, 13 iulie 2014

Daca

Daca iti este frica,
Te rog sa-ti aduci aminte
De dragoste!

Daca nu stii ce e dragostea
Te rog sa privesti furnicile.
Sau soarele...

Daca natura ta o vezi minciuna
Te rog sa deschizi fereastra
Spre ale tale vise...

Daca ale tale vise nu exista
Te rog sa privesti copiii -
Ai sa le descoperi! Rand pe rand...

Daca nu iubesti copiii
Te rog asculta melodia Domnului
El este tot un Copil!

Daca

Ai sa intelegi ca
Defapt ma iubesti
Eu am sa fiu tot aici
Si

Am sa
         Ma sperii, nu!
         Te iubesc mai mult
         Vad natura ta adevarata,
         Cred in visele tale!
         Vad copilul de esti si...
         Ma rog pentru noi!



joi, 10 iulie 2014

Daca eu sunt...

Daca eu sunt demonul,
De ce vad ingeri fara aripi
Fara aura...
Si ma intristez?

Toata aceasta materie care se crede spirit,
O lupta continua a urei,
A improscarii cu noroi.
Multe suflete pierdude...

De ce iubesc adevarul
Si cred in dragoste?
De ce ma face sa plang apusul?
De ce nu pot sa urasc?

Daca eu sunt...
Toti acesti oameni
Care ma admira
Ce sunt?

Se crede atat de mult
In ura. In dragostea
Ca fiind ura...
Iar ma eu intreb ce sunt...

Ce sunt... daca eu sunt?
Mai pot sa fiu ceea ce simt?
Mai pot sa fiu ceea ce plang?
Mai pot salva pe cineva?

Si ce inseamna a mea salvare
Daca eu sunt...?
Ce inseamna toata lumea a
Manifestarii urei?

Daca eu sunt,
Atunci acesta e mesajul
Secret al minciunii si
Prefacatoriei? Al derutei?

Daca eu nu stiu
Ca sunt...
Ce mai sunt
Fiind...?

Oare vad ce vad
Pentru ca asta imi este
Dat sa vad
Ca sa vad ce sunt?

Nu cred in lupta dintre bine si rau
Si atunci asta ma face demon?
Pentru ca el cauta lumina
Cand n-ar trebui s-o urmeze?

Defapt, nu cred in rau!
Daca eu sunt...
Atunci ce sunt ingerii
Care urasc si fac pe demonii?

E ca pamantul in univers.
Nu are nord si nici sud.
Nimic nu are un sens si totul
Se imbina cu totul.

Binele face rau cu mandrie
Crezand ca il anihileaza
Si se bucura ca...
Macar a incercat!

Binele a preluat prefacatoria
Toata... si munciuna de la rau...
Cu dorinta de a-l anihila.
Dar lupta cu arma infrangerii?

Iar raul a preluat din bine,
Adevar si dragoste?
Luptand si el a nimic
Pentru esec?

Unde mergem?
De ce luptam?
De ce uram?
Ce iubim?

Daca eu sunt...
Atunci El ne-a lasat
Sa luptam in intuneric
Fara sa stim cine ce e

Pentru ca unii ingeri-mi par demoni
Iar demonii nu exista!
Si atunci daca eu sunt...
Atunci ce sunt?



joi, 3 iulie 2014

Urmatorul curent cinematografic... spre arta!

Am avut de multe ori sansa de a lua pulsul mecanismului artistic actual. Mici intalniri cu oameni care fac cinemaul sa fuctioneze pana la cei mari ai cinemaului independent. Am avut sansa sa cantaresc cele doua lumi si sa le trec prin universul academic, vizualizand totul prin functionalitatea sau non-functionalitatea acestuia. Am auzit pareri despre, citit pareri, contrazis pareri si chiar eu am criticat-o; atmosfera artistico-cinematografica. Mi-a parut rau cand am criticat-o pentru ca simteam ca ma pun pe mine in centrul acesteia, centrul unic, fara de care cinemaul nu poate continua sau chiar exista. Bazaconii. Sunt o mica veriga.Sistemul prea mare, lanturile de toate tipurile. Lantul din care fac eu parte... dar mai bine sa las pe altcineva sa vorbeasca despre lantul din care face parte veriga mea.

Eu sunt aici sa vorbesc despre sansa, posibilitatea de a crea un nou curent cinematografic. Si am inceput cum am inceput pentru ca de noi toti depinde in ce directie o luam. Noi cei care mai furam nitel de la cnc, noi cei care tinem mainile in san, fluieram si ne facem ca ploua, noi cei care privim din afara si criticam, noi cei care innebunim muncind, cei care ne tocim creierii in cautarea ideii, noi cei care ne bucuram de fiecare clipa, multumiti ca avem un cinema/vis, ca avem ce iubi, noi... noi, noi. Dar despre care noi nu e vorba aici oare?

Avem nevoie sa sustinem mereu noi valori interioare; si ma refer aici la a descoperi acei oameni care vad altfel lucrurile si a-i promova. Chiar daca asta implica unele riscuri. E nevoie sa ne asumam anumite riscuri si sa tragem de maneca viziunea acestei fiinte care priveste printr-o lupa lumea din jur, ajunge la dimensiuni micro, absoarbe dimensiunea si apoi o elibereaza, transformand-o in perceptabil. Oameni acestia exista azi. Aceste spirite au nevoie de un Mesia al descoperirilor... acest Mesia care priveste neinfricat prin gaura cheii spre tabloul neterminat aruncat intr-un colt prafuit, unde straturile de vopsea fac ca tencuiala insasi sa crape si sa cada, sa priveasca prin fereastra sculptura perfecta si neterminata, sa vada prin vizor ochiul ce priveste curios ochiul Mesiei si sa afirme "sunt atat de aproape de marginea universului".

Curentele artistice sunt extrem de importante pentru toate artele. Acestea aduc nu numai inspiratie pentru creator dar reinventeaza procesul de creatie si in acelasi timp. Ele expanda timpul artei si-l fac usor de vizualizat, extrag necesitatea existentei temei si importanta ei. Curentele artistice stiu dinainte necesitatea epocii, scoate in evidenta ceea ce e important de aratat, cum sa fie aratat si cum se poate realiza asta. De aceea e foarte important sa nu asteptam sa se nasca un curent de la sine. Dar sa cautam cu totii sa crem mereu si mereu noi curente, sa le culegem din aer, sa le asezam pe masa, sa le udam, sa le ajutam sa creasca astfel ca acestea sa se dezvolte si apoi natura sa-si intre in drepturi. Ceea ce e necesar sa ramana iar ceea ce nu e necear acum, lasat iar in aer sa pluteasca. Insa curentele au nevoie de noi sa le... descoperim.

Am vazut cat de frumos a crescut minimalismul. Cum a luat nastere. Pe ce culmi a ajuns. Si cum toti am anticipat sau incercam sa anticipam moartea acestuia. Cred ca un curent, odata nascut, nu moare niciodata. E unic si pe veci are sa existe cineva care sa-l duca putin mai departe. Poate nu in urmatorii 5 ani sau 10 sau 50. Dar cineva, candva se va naste special ca acel curent unic, ce a avut viata, sa mai faca un mic pas inainte. Si asta chiar de se va spune... din x curent s-a nascut y curent. Are sa fie defapt Xy curent artistic. Asta ar trebui sa ajute la o mai usoara clasificare a curentelor artistice ale istoriei.

Toti acesti oameni de i-am ascultat si citit m-au facut sa inteleg cat de mult se cauta acest ceva ce nu are legatura cu arta in acest mediu artistic romanesc de la noi. Cat de mult se cauta rationalul. Sau mai bine zis IQ-ul. Aproape toti fac ochii cat cepele daca stau in fata unuia ce arata altfel, in cautarea firului care sa-i duca spre rational si IQ. Cu multa lacomie fac asta. Ce i-a adus aici? Ce se intampla cu ei? De ce privesc ca zidul... aerul ce poate avea oxigen si care trebuie respirat prin spiritualitate pentru a-l identifica...? Cum au ajuns aici? Ce mediu bolnavicios ar fi putut crea astfel de roboti care inca din geneza sunt defecti?

Plang dupa taria lor de a vizualiza in campl larg, coerent necesarul. Ceea ce e foarte important intru dezvoltarea mediului artistic. Acceptarea tuturor formelor de exprimare indiferent de sursa lor. Distrugerea perceptiilor vechi de analiza si inlocuirea lor cu viziuni noi;

-artistul este artist indiferent cine este sau de unde provine
-artistul poate fi mut sau orb sau ciung.
-artistul poate fi sarac lipit pamantului si e mare nevoie sa fie asa
-artistul respecta spiritualitatea si intelege importanta ei
-artistul il are pe Dumnezeu langa indiferent ce iar Dumnezeu e primul sau raspuns in orice
-artistul nu fumeaza si nu bea dar nu se fereste de acestea
-artistul este adevar chiar de acest adevar e perceput a prostie.
-artistul evita sub orice forma sa critice iar daca face asta... o face plangand.
-artistul iubeste si respecta orice coleg, provenit din orice latura artistica.

Aici is doar cativa pasi spre intelegerea noului ca venind spre crearea crearii.
Care este noul curent? Cine de astartul? Care NOI facem sa creasca si sa se dezvolte corect, curat si pur... al nostru cinema?


luni, 30 iunie 2014

Prin ce trec...

Armura mea a ruginit demult.
Peste ea, valuri de lacrimi,

Oglinda vietii
Eu, nu ma vad!
Oglinda se indoaie,
Sub greutatea ta!

Nu are rost,
Sa suferi tot a gol.
Suntem in prima zi,
Si ultima, lafel va fi!

Unde-am ajuns,
Jules Verne ar fi uimit.
Calatorie interioara
A pacii infinit!

Intre armura mea si-a ta
Doar vata, ma agat in ea,
Spre tine...
Si tu stai pe loc.



luni, 23 iunie 2014

Asta nu e dragoste!

O dragoste, doua...
Punct si de la capat.
Doar o dragoste si nu doua,
Una ramane in urma.
Pretutindeni si eterna,
Vie! Iar eu, iti cer
Versiunea noua, upgradata,
Si-ti ofer sansa
De a te intoarce
La origini, la cea veche
Pentru ca stiu ca e imposibil.
Totusi daca se intampla,
Stai langa mine;
O clipa. Doua clipe.
Apoi, full de cunostinte,
Te intorci unde ai ramas.
Dar nu uita sa ma iubesti.
O dragoste, doua...
Si doar una-i true love!
Dar deja nu ma mai placi,
Pentru ca scriu in alta limba
Decat romana.
O romana, doua...
Na! Nu merge,
Ca in dragoste,
Mai vorbesti si-n alta limba.
Pentru ca fiecare
Iubeste cum stie,
Ca ceilalti sa poata spune
"Asta nu e dragoste!"
Si zdrang, zambet ironic
Pentru prostie.
Am un secret;
Si eu iubesc, inca!
Doar ca la timpul trecut.
Adica in prezent, dar nu mai e.
Si nu va mai fi.
Ever!
Dar cred in sanse,
Si-n Dumnezeu,
Asa ca, daca vrei,
Da-i inca o sansa,
Dar da-mi si mie,
Sa te iubesc, sa fim!
Sa film! Sa citim, sa ne Rugam
Sa ne Imbratisam, sa Dansam,
Sa Iubim.
O sansa, doua sanse.
We he, merge! :)
Si ce avem?
Avem o dragoste pierduta,
Si inca una pe drum.
Avem trairi si sentimente,
Avem dorinta dar timpul
Ne sta in cale!
Putea sa fie un avantaj.
Eh, ne avem unul pe altul,
Si tot sprijinul
De ni-l putem acorda.
Un sprijin, doua...
Mda, doar unu' ajuta
Celalalt primeste.
Te rog, lasa-ma s-ofer eu!
Si daca ai sa te intorci,
In locul pe care inca-l iubesti,
Stiu ca am sa plang,
Si am sa scriu poezii triste,
Dar, al meu sprijin, ramane,
Vesnic! Si asta-mi da tarie.
Dar daca ramai;
Un sprijin, doua...
Vezi! E doar unul -
Adica al meu si-al tau:
Pentru Omenire.
Un univers, doua universuri,
Si asta nu e dragoste, Cred!


Proiectul MUG merge spre urmatorul nivel. Se intampla ceea ce am luat in calcul ca s-ar fi putut intampla. Adica a scrie lungmetrajul, picand sansa de a filma scurtmetrajul. Doamne ajuta cu lungmetrajul.

Craitele au inflorit. :) Luna viitoare au sa infloreasca si carciumaresele. :)
Pentru T[ine]

vineri, 30 mai 2014

Am avut dreptate...

Am avut dreptate sa spun
Ca intre noi certa nu va fi;
Nimic nu conteaza pentru mine
Afara de Dumnezeu si dragoste.

Am avut dreptate sa impart totul cu tine
Pentru ca acum imi e dor sa fac asta.
Sa te fac sa zambesti.
Desi amintire, imi insenineaza ziua...

Incredere in tine sa-ti dau
Acum vad, nu profiti de forta,
Nu intorci energia ta impotriva-mi
Doar accepti ceea ce pentru tine e nimic.

Am avut dreptate sa-ti dau dreptate,
Sa las viata mea, in ale tale maini,
Privind, tu cu nimic si intregul prin El
Lasi totul sa treaca prin viata...

Am avut dreptate sa te fac doctor de suflete
Eu, un mecanic de tren, in el, spre casa
Si te-ai urcat, peisaj s-admiri,
Peisajul meu ai devenit.

Ai avut dreptate sa-i dai dreptate,
Celui ce cu drept si-o atribuie
Chiar de imaginatie intru apararea ta,
Scop suprem, dreptatea lui - apararea mea.

Am avut dreptate sa gandesc
Ca rau n-am cum sa-ti fac,
In preajma mea, inima ta spre
Dragostea mea, negata.

Am avut dreptate sa deschid
Universul meu complet. Disectie spirituala
Spre salvarea puritatii. Ce comoara.
Ce comoara...

Am avut dreptate...
Sa ne imbratisam, tu cu un brat
Iar bratul tau - mai mult ca fiinta mea.
Am avut dreptate... sa fim!

duminică, 18 mai 2014

TIFF si peste putin timp...


Acum, ca niciodata, am doua proiecte inscrise in programul festivalului TIFF de anul acesta. Au fost trei. Pentru primul proiect primiram raspuns, nu a fost unul pozitiv.
Cele doua proiecte inscrise in festival.
Decizie
MUG

Doamne ajuta!

Ieri am fost in vizita la parinti. O mini vacanta de odihna pentru ca perioada din urma a fost extrem de aglomerata, cu cele doua proiecte pe umerii mei si apoi si jobul. Nu exista nimic mai relaxant decat sa-ti vizitezi parintii, familia. Este clar, nucleul acestui intreg de frumos il reprezinta prezenta nepotelei Iris. Acest inger plin de dragoste. Te face sa zambesti doar privind-o. Si cum eu ma contectez cu copiii, ii ador, devin usor un hohot de ras in prezenta ei.

La un moment dat, si-a luat Ursuletul pe care-l iubeste nespus, l-a pus in carucior si s-a indreptat spre poarta - sa merg cu ea in parc. Am intrebat-o daca a cerut voie mamei si a dat din cap ca nu. Apoi ne-am dus impreuna sa-i cerem voie mamicii. Aceasta si-a exprimat si ea bucuria cu privire la initiativa Irisucai insa pentru ca ma stie ocupat si (mereu) pe picior de plecare m-a intrebat din privire daca e ok iar eu i-am zis ca nu e nicio problema, lucrul mai poate astepta putin. Pana sa iesim din curte, un trandafir inflorit ne-a atras atentia si ne-am oprit sa-i aflam mireasma. L-am rupt, am multumit trandafirului, apoi l-am asezat langa Ursulet, iar Ursuletul ne-a multumit si el.

In drum, am gasit o pitao (pisica) si am fost mai mult ca bucurosi s-o alintam. Apoi am vazut doi minunati hum hum (catei) si nu ne-am lut privirea de la ei pana nu au disparut din vedere. Fascinanti acesti hum humi.

In parculet, l-a scos pe Ursulet din carucior, a lasat trandafirul acolo si principala activitate a fost aceea de a da Ursuletul in toate jucariile de distractie pentru copii. Nu a omis niciuna. Acum am inteles de ce era Irisuca atat de grabita sa mearga in parc.

In timp ce Ursuletul era dat in leagan, un beietel, tot de 2 ani, s-a apropiat de caruciorul Irisucai, a luat trandafirul si l-a mirosit. Irisuca nu l-a observat inca. Apoi baiatul a luat caruciorul si a inceput sa plimbe trandafirul. Eu si mamica ne-am interesectat privirile razand. Mamica s-a grabit sa-l roage pe baiat sa-i ceara voie Irisucai si cand aceasta a aflat de intentia baietelului, si-a luat Ursuletul in graba, s-a indreptat hotarata spre carucior, a pus Ursuletul inauntru si i-a luat caruciorul, ferindu-l de baiat, in spatele ei. Atunci eu si mama am intrat in actiune, fiecare cu ceea ce trebuia sa facem. Mama i-a spus frumos baiatului ca Irisuca nu vrea sa-i dea jucaria si ca trebuie sa inteleaga iar eu i-am explicat fetitei ca frumos e sa imparti jucariile cu cei din jur apoi mamica l-a rugat pe baiat sa se prezinte, in tot acest timp Iris nu si-a luat privirea plina de curiozitate de la baiat; baietelul s-a prezentat Andrei. Aici Iris a lasat din ziduri jos si zambind s-a prezentat si ea. Cand am redeschis eu subiectul caruciorului, sa-l lase si pe Andrei sa se joace, Iris a ridicat iar zidurile din otel, si-a dus caruciorul intr-un loc ferit si greu de ajuns (sub topogan) si a plecat sa-l distreze iar pe Ursulet. Eu si mama am inceput sa radem iar si mama mi-a zis ca asa sunt fetele. Eu eram pe fuga s-o ajung din urma pe Iris sa nu pateasca ceva si am aprobat-o din mers. Pentru ca Iris era prea ocupata sa dea Ursuletul in leagan, Andrei a putut plimba caruciorul in voie. Am vrut s-o fac pe Iris sa inteleaga faptul ca e ok sa-i dea ea voie baiatului sa se joace cu al ei carucior si m-am gandit sa o fac sa se apropie de el. Am intrebat-o daca vrea sa faca poze cu Andrei si s-a oprit, a spus un "da" hotarat. Ne-am dus sa-l intrebam pe micut daca vrea sa faca poze. Baiatul s-a bucurat si el iar eu si mamica ne-am grabit sa le facem poze. Apoi, intradevar, usor usor Irisuca a lasat zidurile jos iar Andrei s-a plimbat cu caruciorul ei iar Iris cu motocicleta lui.

Intre timp eu scriam adresa de email a mamicii ca sa-i trimit pozele. Acasa am constata ca n-am scris bine adresa si aceasta nu a functionat. Atasez aici pozele in speranta ca, peste putin timp, mama le va descoperi... sau poate chiar Andrei. :)







          

                                                         Filmuletul prieteniei.

                                   



marți, 13 mai 2014

Teaser trailer MUG

La implinirea a patru ani de la nasterea scenariului "Decizie", ce cadou mai frumos decat materialul prezentare al urmatorului proiect de film...?

Mica istorie a scenariului "Decizie"... spre making.
-in septembrie 2010 Temple Film a actizitionat drepturile de producator. S-a retras la scurt timp dupa aceasta. A urmat proiectul After School.
-in primavara lui 2011, imediat dupa terminarea proiectului After school, m-am prezentat cu scenariul pentru pitchuit la Media Pro. Din pacate, conditiile propuse de ei n-au fost avantajoase pentru proiect.
-in toamna lui 2011 Libra film ajuta doar cu aparatura proiectul.
-in toamna lui 2012 Domino Film primeste scenariul iar in martie 2013 "Decizie" se clasa pe locul noua (din 49) in concursul organizat de CNC si doar primii 4 au primit finantare.
...to be continued!

Proiectul MUG are deja Co-producator ceea ce inseamna ca are aparatura necesara pentru a fi filmat. Deoarece se doreste a fi un proiect cu Buget 0, desi incercari de a obtine cumva o finantare, cat de mica, se fac, filmul are sa fie gata undeva la inceputul lunii septembrie. Sa ne rugam pentru el.

Aici este un clip de prezentare, de 30 de secunde. 
MUG - movie teaser


Domnul cu noi!

vineri, 9 mai 2014

Metrorex...and my heeeerooo movieeee!

Azi a fost o zi destul de plina. La prima ora m-am ocupat de flori. Acesta e luna in care rasadurile trebuie mutate in pamant nou, la distanta de 20 cm intre ele. Le-am taiat frunzulitele semi-uscate. Sunt multumit. Se pare ca au supravietuit momentului. Am emotii cu florile istea, trebuie sa recunosc, floarea din borcan a trebuit mutata pe gemuletul de la baie, ca doar acolo mai ajunge soarele dupa-masa si sper sa reziste. E cam slabuta. Doamne ajuta!



Apoi am fost la biblioteca. Am imprumutat o carte dar am sa scriu despre ea cand voi termina acutala carte scrisa de Ilie Tanasache si care poarta numele "Metroul romanesc si metrourile Terrei", documentarista - titlul e clar. Mai am o carte, de acelasi autor, un roman -  "Dulce disperata melancolie", ambele carti sunt imprumutate de la colegul de apartament care le-a primit cadou, cu dedicatie, chiar de la autor. Frumos :). Domnul Tanasache este un scriitor cu o istorie frumoasa in spate, cu activitate prolifica. Cautand pe net, am descoperit ca a fost chiar si scenarist, la un singur film ce-i drept insa regizat de nimeni altul decat Mircea Veroiu  (cu al sau divin "Nunta de piatra", achizitionat de Muzeul de Arta Moderna din New York. :)  ). Din pacate, prin roman nu am putut trece mai departe de primele 30 de pagini si... chiar am incercat. Nimic nu ma doare mai tare decat sa nu pot trece de momentul paginilor test ale unei carti, cu atat mai mult cu cat incercarea autorului de a aduce in lumina o poveste puternica este dusa pe culmi inalte. Si intradevar, isi aduce personajele pe culmi inalte. Dar le tine acolo. Cum spune un amic drag mie, daca o carte nu ti-a placut, nu spune ca nu ti-a placut, spune ca n-ai avut tu cele necesare s-o intelegi asa ca... intradevar, nu cred ca am avut eu cele necesare interoare ca sa termin cartea si sper ca cei de citesc aici... sa-i dea o sansa. Sau mai multe.

Cartea despre metrouri este o excelenta si amanuntita, documentarista istorisire a metroului bucurestean si nu numai. Imbinand cu maiestrie informatii despre inceputurile Cetatii lui Bucur, denumirea draga, acordata evident actualei capitale romanesti, autorul scoate in lumina aventurile geniilor care au format sufletul constructiei metroului bucurestean si prin aceasta ceea ce toate celelalte orase ale lumii au de oferit in materie de transport in comun subteran (denumit metrou peste tot pe glob),  cu pasiune si dragoste pentru subiect. Cu multa emotie. Nu ai cum sa nu simti fiorul autorului in timp ce citesti, chiar pe pielea ta pentru ca nu e usor sa faci tunele subterane prin unul dintre cele mai dificile soluri ale lumii. Iar capitala se afla pe a 7-a pozitie (din cele 200 de orase ale lumii care detin transport in comun subteran)cu sol extrem de dificil, pe prima pozitie aflandu-se Roterdamul, urmat de Amsterdam ca dificultate. Mai aflam ca Romania s-a aflat printre putinele state din lume care si-au construit linia de trasee subterane fara import de proiecte, licente, tehnologii, materiale/ utilaje, echipamente si vagoane. Impresionant nu? Totul a fost facut de mana noastra. :) Pentru statia Titan, unde solul este de tipul celui mai instabil sol de pe terra, au recurs la metoda plantarii sondelor in pamant pentru a ingheta apa si a inainta cu sapaturile. Asta da ingeniozitate tehnologica. Mult mai multe informatii extrem de interesante si necesare oricarui, ca vorba aia, si bebelusii, insotiti de parinti ce-i drept, iau metroul dar cand vor creste, isi vor dori sa afle ce anume a facut posibila aceasta minune, se pot gasi in carte unde, cum spuneam, autorul nu ezista sa spuna... tot! Mult succes proiectului actual prin care se incearca realizarea altor doua magistrale  spre care privesc cu multa emotie...


Iar pe seara, din toata saracia, mi-am permis un bilet la film. Si l-am dat pe un film de categorie B, asta e, am si eu o slabiciune pentru eroul meu favorit - Spider man, desi ironic, sufar de arahnofobie (chiar azi, in timp ce-mi puneam rufele la uscat, cantand frumos dupa melodiile sountrackului Frozen, un paianjen cu picioare enorme se plimba ca in codri pe firul de intins rufe; mi-a inghetat sangele in vene si m-am trezit in secunda unu in capatul celalalt al balconului - si balconul e imens :))). Am facut cunostinta si apoi l-am rugat sa urce pe matura despre care pot preciza ca, pentru prima oara, am regretat ca nu are coada lunga. Am vrut sa-l dau afara pe geam dar n-am apucat ca n-a vrut sa urce pe matura, a alunecat pe panza dupa o cutie si n-am mai dat de el. Am stat vreo jumatate de ora in afara balconului citind articole artistice, pana mi-a trecut fiorul si gandul ca as putea sa dau iar nas in nas cu el. ). Amazing Spider Man 2. O sa spun si aici ca... poate nu l-am inteles eu desi aici ar fi de spus ceva de genul... "ok... e doar un film de categorie B, cu eroi, bla bla" Da. Corect. Dar de ce seria lui Sam Raimi e atat de buna, ma face sa empatizez cu eroul, sa ma simt in mijlocul actiunii prin soundtrack, ma aduce in minunata lume a oamenilor de stiinta si multe alte calitati...? pe cand seria lui Marc Webb are doar personaje puternice si foarte bine folosite...si atat. De ce? Nu tu muzica, desi e pusa in joc muzica unuia dintre cei mai bun compozitori de muzica cinematografica [daca nu cel mai bun - Hanz Zimmer], nu tu actiune care sa ma fac sa ma simt acolo, nici macar dialogurile nu mai sunt ce au fost odata si ca sa fiu sincer, au preluat pur si simplu mesajul din episodul 2 al seriei lui Raimi si l-au introdus aici. Fara pic de simtamant narativ. Na. Am spus-o. Dar poate ca intradevar, am crescut eu si nu mai sunt asa copil. Ce-i drept...arahnofobia inca o am. Tobey Maguire facea o treaba excelenta. Ok. :)) Acum chiar devin nostalgic.
In amintirea seriei lui Raimi, las aici 2 dintre liniile melodice preferate, din OST-ul seriei din deceniul trecut. 
Poti sa simti emotia eroului
Intelegi personajul, angoasa lui si... ceea ce ia nastere


Abia astept sa-mi vad florile mari si implinite!

marți, 29 aprilie 2014

Priveste cat de departe poti... daca poti!

Aflandu-ma la spital pentru controlul de rutina, am fost nevoit sa astept. Ca tot omul. Asa ca am pus citatul lui Debbie Millman in aplicare si anume faptul de a fi ocupat este o decizie, nu-ti gasesti timpul pentru a face lucruri dar ti-l faci tu si m-am pus sa citesc. ("Aventurile lui Miguel Littin, clandestin in Chile", Garcia Marquez, carte in care m-am bucurat sa aflu informatii noi despre poetul Pablo Neruda, al carui jurnal l-am citit)  Ceea ce s-a intamplat a fost ca un nene, care astepta si el lafel ca mine, ma tot privea. Banuiesc ca incerca sa intre in vorba cu mine insa se pare ca nu-si prea gasea cuvintele. Dupa ce mi-am facut norma cu cititul in timpul unui act de asteptare, mi-am deschis manunchiul de foi ca sa notez idei despre scenariu. Cand am inceput sa scriu, tipul deja nu ma mai slabea din priviri. M-am uitat doar o data in directia lui si el continua chiar si atunci sa ma priveasca. Sincer, imi era greu sa incep o conversatie cu el deoarece observasem ce fel de om era si din instinct am avut o reactie conservatoare. Abia mai tarziu, am aflat adevarul intreg cu privire la persoana de era. (...) Atunci... doamna doctor pe care o cunosc foarte bine si pe care o iubesc a trecut pe langa noi si a facut o referire (catre amandoi)  cu privire la lumina slaba de pe hol, referire care se pare ar fi avut mai multa legatura cu mine asa ca m-am grabit sa-i raspund ca este ok lumina si asa era. I-a raspuns si barbatul cu bunavointa. Abia acum, domnul, timid, se hotareste sa-mi vorbeasca...

"Banuiesc ca s-a referit la tine, ca tu scrii, ca eu... nu am asa multa nevoie" la care eu i-am raspuns, ca sa nu dau impresia de om cu arfe ca vai de mine, iaca, intradevar eu scriu si de mine, eu, cel care scrie, este vorba desi logic vorbind, intradevar, la mine s-a referit i-am spus ca de lumina buna are nevoie orice om, pentru ochi deoare, lumina poate face diferenta dintre o zi obositoare chiar daca ai zacut toata ziua sau una neobositoare, in care ai muncit suficient timp. Iar el m-a aprobat si, dupa cateva momente, usor sfios, ma intreba "student?" la care eu am vrut sa-i raspund taios cu "da" pentru ca vroiam sa ma lase in pace deoarece tocmai ma simteam plouat de un val nou de idei pentru scenariu dar n-am putut sa-l mint si i-am spus "ah, nu, filmaker independent" la care el a dat din cap si a zis "frumos, si... sa inteleg ca lucrezi la proiect, despre ce e vorba" si atat mi-a fost. Am inceput sa trancanesc ca daca incep... incep. Insa omul m-a ascultat cu buna vointa desi trancaneala mea imi parea si mie la un moment dat, mult prea incalcita si am inceput sa-mi pun eu probleme deca, aflat in fata comisiei de pitchuit, aceasta ar putea intelege despre ce e vorba cu adevarat in film. Salvarea barbatului a fost... ziua lui de nastere.

Doamna doctor a observat in fisa domnului ca azi a fost ziua lui de nastere si a iesit pe hol ca sa-i spuna la multi ani... si acela a fost semnul divin pentru mine cum ca ar fi cazul sa ma opresc. I-am spus si eu la multi ani, cu simpatie iar domnul mi-a multumit, l-am intrebat de varsta si am aflat ca e cu 10 ani mai mare ca mine, a fost cu zece ani mai mare ca mine pana azi. Acum e cu 11 ani mai mare. L-am intrebat daca e casatorit si daca are copii si mi-a zis ca da si i-am zis ca eu nu ma vad intr-o astfel de postura. De fapt, atat de departe vad de mine casatoria ca nici macar intr-o relatie nu reusesc sa ma vad ( nu i-am spus ca imi este extrem de greu sa pot dormi cu cineva in pat, adica, nu pot dormi deloc, ca ar fi fost cu adevarat ciudat) iar omul mi-a explicat cu bunavointa ca aceasta este viata, mersul lucrurilor, atunci, cand s-a casatorit el avea 21 de ani, ii era mult mai usor sa spuna da pentru insuratoare pentru ca "asa erau vremurile. Trebuia sa te insori. Dar stai linistit ca nici eu nu ma simteam pregatit. Asta e. Vroba aia, nevasta inseamna totul pentru tine la un moment dat. Unui prieten poti sa-i spui de o suferinta, de una alta, dar pana intr-un punct. La nevasta te duci si-i spui, ma doare asta, aici, ce zici, ce crezi ca pot sa iau, imi faci o frectie?... e altceva. Cateodata te mai apuca si-ti vine sa-ti dai palme ca te-ai insurat da', asta e. Sunt si lucruri bune si lucruri frumoase. Trecem prin ele, ca deh", imi zice zambind. Eu il aprob. Apoi el continua intr-un lung sir de intamplari si istorioare din viata lui pentru care m-am bucurat ca doamna doctor a iesit pe hol sa ne intrebe de lumina...

Am aflat, printre multe altele, ca omul a fost si bodygoard de familie pentru care a facut cursuri, si-a luat atestate si tot tacamul. Iar una dintre familiile de care a trebuit sa aiba grija, ma rog, membrul pretios al unuei familii de care a trebuit sa aiba grija a fost chiar fiul unui "politician extrem de guraliv, de la noi din parlament, nu-ti dau nume ca banuiesc ca-ti dai seama despre cine e vorba, ca... e guraliv, nu e profesionist sa-i dau numele" si cum politica nu ma intereseaza, vroiam sa spun pas la a afla cine e persoana dar pentru ca tocmai vazusem un posibil subiect de cinema in acest a avea grija de fiul unui politician, l-am ascultat incercand sa gasesc o fereastra prin care sa intru sa pot afla despre cine e vorba. Tipul a continua sa-mi spuna despre fiu detalii semnificative; cum sarea pe geam de la ore, sa mearga cu baietii, in liceul Caragiale, pe unde fuma, ce cumpara... "iti dai seama ca nici sa tip la el nu putem dar nici sa-l gulu gulu, la urma urmei, imi era frica, tipul smecher rau, baiat de bani gata, putea sa aiba un microfon sau ceva si ma facea de nu mai stiam pe unde sa scot camasa. Eh, dar a fost si frumos. Adica, se putea discuta cu omul in anumite situatii si il faceam sa stea la ore cateodata." .M-am oferit sa vin cu un nume, random, in ideea ca poate as fi nimerit insa el a negat numele si a zis "nu vreau sa dau nume pentru ca, nu e profesionist... dar, guraliv, hai ca e usor..." iar eu m-am facut si mai nedumerit pentru ca vroiam sa aflu numele iar el a facut o pauza si cu greu si in soapta, rapid... a spus despre cine e vorba. Aici chiar nu pot sa scriu despre cine e vorba. Dar intradevar, s-au legat lucrurile si am zambit revelator si... intradevar, ai nevoie de atastat sa ai grija de un asemenea om.

Apoi a continuat sa-mi vorbeasca:  aflasem deja ca omul era tigan dar nu tigan, tigan cu provenienta nemteasca. Iaca, prestigiul, daca exista, se propaga chiar si in locurile ostile pentru ca am observat la acest om calitati pe care le gasesti cu greu la anumiti oameni si... iata ca m-am aflat in postura de a privi iar departe, spre orizont doar ca de data asta, mi-a fost greu; sunt in cautare de talente mereu. Fie ca e vorba de oameni care gasesc placere in a duce un fir de ici acolo pe platoul de filmare ori ca afla dragoste in a privi prin aparatul de inregistrat 24 de poze pe secunde, acesti oameni pot face diferenta dintre un film foarte bun sau... . Iar cand am aflat ca fiul lui canta la pian, unul din intrumentele mele favorite, nu m-am putut abtine sa nu aflu mai multe. E inscris la liceul de muzica (acolo unde mi-am facut veacul inceputurilor mele cinematografice, acum 9 ani), si ca absolut orice instrument, si nu numai, prinde pe maini, prin ele poate sa scoata cele mai frumoase sunete. Evident ca acestea erau vorbele unui tata despre fiul lui pentru mine si da, baiatul are doar 15 ani, si chiar daca este nevoit, impotriva vointei lui, sa cante manele din cand in cand la nu stiu ce eveniment petrecaret si in special pentru ca nu-i plac manelele (desi, este muzica pentru anumiti oameni, si poate sa ajunga, am credinta, si... fortandu-ma sa privesc obiectv, poate fi vorba si de muzica) pentru mine, faptul ca se fereste de manele este o calitate atunci cand vrei sa privesti spre luminita muzicala de la capatul intrumentului... m-am oferit sa-i dau o sansa baiatului si sa-l contactez pentru o posibila colaborare privind un posibil film cinematografic. Si daca o sa gasesc apa in desert atunci binecuvantarile lui Dumnezeu ajung intradevar in orice colt al lumii si-n orice colt de suflet aflat in cautare de frumos, dragoste fata de oameni si... de ce nu, talente!

Laureat al premiului Nobel pentru Literatura in 1971