Asistent regie sau... doar prezent pe platou

Am avut sansa, dealungul anilor, sa colaborez cu cativa dintre cei mai pasionati si dedicati filmakeri independenti de pe meleagurile noastre. Imi aduc aminte ca am chiar fost nevoit sa merg pana in Craiova ca sa ajut la un proiect de film independent, prin 2005. Ce scandal au facut ai mei atunci!!

Meseria de asistent regie e una destul de complicata. Lasand la oparte cerintele unui asistent de regie din manualele de cinema, un om asezat pe o astfel de functie poate ajunge sa faca nitel mai mult decat i se cere, in genere, in manual, cand vine vorba de filmele independente. Iar eu faceam tot ce mi se cerea ajungand astfel sa nu mai practic in mod corect si concret mesaria care mi se cerea initial si anume cea de asistent regie.
In mare, asistentul regie are urmatoarele indatoriri:
Organizarea platoului de filmare, cere liniste si coordoneaza scenele in care apar mai multi oameni (extra), pregateste actorii pentru a intra la cadru, ajuta regizorul la organizarea zilei de filmare.
Proiectele de film la care am fost trecut pe generic ca asistent regie sunt urmatoarele:
2005 - Suspectii
2007 - Macho Kebab
2008 - Ispas
2009 - Omega Rose
2012 - Suspense 101
2017 - Torn

In 2005 nu aveam niciun habar ce inseamna regia. Regizorul care ma invitase sa ii fiu asistent regie, ma cunoastea (daca nu ma insel) de pe forumul cinemagia unde, in perioada aia, lasam pe forum o impresie destul de vasta asupra ideii de om care stie ce vrea si ce nu vrea. Regizorul era si el invatacel. Imi aduc aminte ca a trebuit sa calatoresc pana in Craiova atunci ca sa-l ajut pe tipul care era regizorul proiectului. Afara de jobul de asistent regie am avut si rolul de: luminist, sunetist si cateodata porneam camera (regizorul juca si el in film).
In 2007, foarte complexul proiect Macho Kebab. Imi aduc aminte ca facusem planul de filmari pentru proiectul meu Narcotice iar regizorul, Tedy Necula, imi spusese cu ceva timp in urma ca vrea sa filmeze proiectul lui si ca vroia sa ma ia asistent regie. Eu uitasem de acest fapt asa ca, intamplarea a facut ca eu sa-mi plasez perioada de filmari in acelasi interval cu cel al proiectului lui Tedy. Pentru ca ii promisesem ca il ajut, am anulat filmarile pentru proiectul Narcotice si... "mergi pe platourile lui Tedy Necula, Alex!". Proiectul lui Tedy m-a ajutat insa destul de mult intradevar in a ma dezvolta pe plan regizoral. Din pacate, la fel, nu am meitat titulatura de asistent regie din simplul motiv ca nu aveam habar ce ineamna regia de film. In schimb, am fost nevoit si pe platoul lui sa sa bat clacheta, sa tin boomul si sa asist camera. Nu am meritat titlul de asistent regie.
In 2008 Alexandru Capatoiu, bunul meu amic de atunci filma proiectul lui de final de semetru unatecist, Ispas. Alexandru intelegea foarte mult ce inseamna lucrul cu imaginile. Dupa proiectul Narcotice, eu aveam o oarecare idee cu privire la ceea ce ar fi trebuit sa fac deja ca asistent regie dar chiar si asa, eram departe de a intelege ceea ce inseamna lucrul cu imaginile. Alex intelegea situatia mea si incerca sa ma ajute astfel ca, pe platoul lui, am primit una din cele mai zdravene lectii de regie. Ce a mai trebuit sa fac: am montat lumini, am tras sunetul si ajutat camera in general plus ajutat la constructia diferitelor platouri pentru filmare. Nu am meritat titlul de asistent regie.
2009 a insemnat mult pentru cineamul romanesc independent. Cu un an in urma, George Dorobantu se facea ramarcat cu filmul indepedent Elevator - dramo-comedie cu simt al camerei super dezvoltat. Iar in 2009 Dorobantu filma Omega Rose, primul SF post-apocaliptic de lungmetraj romanesc. Din pacate, filmul nu a putut nici pana azi sa iasa in lumina reflectorului datorita complexitatii proiectului si a efectelor de au nevoie sa se intample pe ecran. Pe platoul lui Dorobantu insa am primit cea mai mare lectie de regie din viata mea. Si cand spun mare, ma refer la faptul ca tot ce facea Dorobantu pe platou imi parea pur si simplu "regia in spledoarea-i desfasurare" sau "regizorul in actiune, pe platou". Analizasem tot ce se filma si filma Dorobantu pe toata perioada productiei care a durat trei sau patru saptamani. Din pacate pentru George, nu cred ca si-a ales asistentul regie cu foarte multa inspiratie. Adica da. Am facut absolut tot ce mi-a cerut el pe platou. De la dus in carca tot ce era de dus pana la clacheta, asistent camera ba chiar productie (obtinusem pentru el o foarte dificila locatie de gasit si obtinut) insa ... de rolul de asistent regie nici nu cred ca m-am atins. Eram doar 5 oameni in echipa oficiala: Regizorul, producatorul (care facea de toate), sunetistul, cameramanul si eu!  La terminarea filmarilor, am negociat cu el numele de mi-l doream pe generic si pentru ca vroiam (si vreau sa fac filme, sa fiu regizor, sa regizez) i-am zis ca cel mai bine mi s-ar fi potrivit titulatura de asistent regie. El bineinteles ca vroia sa ma noteze pe generic pentru tot ce am facut pe platou. Am renuntat la toate titlurile pentru numele de asistent regie. Nu vroiam sa fac asistenta camera pe viitor, nu vroiam sa fac location scaunting. Din pacate, nu am meritat aceasta titulatura, iar. George se multumea doar sa-mi dea lectii la filmari dar nu se consulta cu mine in mod direct. Prin 2015 l-am rugat sa nu ma mai treaca nicium cum pe generic deoarece intelegeam situatia: nu fusesem asistent regie cu adevarat iar pentru restul tascurilor de le indeplinisem nu vroiam sa ma aflu pe generic.
In 2012 acelasi Dorobantu filma inca un proiect ambitios, de data asta scurtmetraj, Suspanse 101 pentru care la fel, a fost nevoie sa negociez titulatura de asistent regie desi faceam asistenta camera, sunet si racorduri plus alte mici joburi (gen, extraterestul de dupa usa :))  ) Nu am meritat titulatura de asistent regie iar.
Anul 2017 a fost revelator insa in acest sens. In Londra am participat la una din multele intalniri intre realizatori de film independenti, in centrul orasului. Printre multi realizatori de film (regizori, scenaristi sau chiar entuziasti) am dat si peste un roman. :) Nu ii mai tin minte numele dar stiu ca era indragit de toti cei aflati acolo, din toate tarile. Apoi am dat peste un tanar care calatorise peste mari si tari pentru a veni la aceasta intalnire si a gasi talente. Cred ca era din china sau Japonia ori Corea de Sud. Era foarte timid ce-i dreppt. Am facut o poza cu el deoarece mi s-a parut minunat momentul. Revelatia a inseamnat intalnirea cu Samson Ibitoye, un om cu un caracter incredibil, cu picioarele pe pamant, cu umilinta si respect pentru oameni. Dintre toate discutiile de le-am purtat acolo (unele politice cu privire la Brexit chiar unde am pus urmatoarea intrebare unui engluz mandru ca a votat pro-brexit ..."avand in vedere ca Marea Britanie este ea insasi o Uniune, ce te-a facut sa crezi in final ca este bine sa iesi dintr-o alta Uniune?" la care raspunsul lui a venit, dupa o pauza extrem de lunga de gandire "Nu eram pregatit pentru o astfel de intrebare! Nu am inca un raspuns, imi cer scuze!" apoi a continuat sa se gandeasca. Atitudinea lui a inseamnat cu mult mai mult decat orice raspuns pe care mi l-ar fi dat. In secunda imediat urmatoarea, respectul meu pentru el a trecut de limita normalului) cea cu Sam a fost cea mai revelatoare pentru mine. M-am exprimat in felul urmator: "Particip intr-un cineclub ai scenaristilor (independenti) aici in Londra. Am cunoscut la cineclub un domn (alb) care a scris un scenariu despre al doilea Razboi Mondial (scenariu foarte bun dealtfel) avand ca personaj principal un om de culoare. Nu faptul ca persoana care a scris scenariul este de culoare alba este important aici insa ceea ce e important e faptul ca regizorii de culoare par sa nu aiba niciun fel de tragere de inima in a se afirma pe acest domeniu. De ce, avand in vedere ca ati demonstrat cu mult timp in urma, ca rasa, ca detineti unele din cele mai frumoase si mai virtuase calitati, de ce lasati pe altii sa va scrie istoria si... personajele, eroii?" Raspunsul lui a fost simplu dar complex in simplitatea-i: "...In momentul in care pe listele de casting vor disparea specificatiile: personaj de culoare alba respectiv personaj de culoare [neagra], atunci vom fi facut cu adevarat un progres in ceea ce priveste rasismul. (...)Insa ai dreptate!" Acesta a fost momentul care ne-a ajutat sa ne intelegem si sa plecam la drum pe aceasi carare. Era acolo pentru proiectul lui TORN, de scurtmetraj. Am facut schimb de contacte. Apoi mi-a trimis un proiect de-al sau si am ramas usor dezamagit ca ceea ce imi trimisese arata chiar mai rau decat cele la care lucram in 2007 (proiectele mele de inceput Testament, Greseli etc). Eram dezamagit si pe mine. Mi-am zis "bravo Alex! Te intorci in timp acum...!" Vroiam sa lucrez in Londra dar in acelasi timp nici nu vroiam sa ma implic intr-un proiect care ar fi insemnat pierdere de vreme. In mintea mea se invarteau deja multe propozitii dezamagitoare "renunta Alex, nu o sa vina prea curand urmatorul proiect. Fa-ti ordine in inima si in viata mai intai. Te ocupi alta data de proiecte!" asa ca i-am trimis niste mesaje destul de dure cu privire la movie making si responsabilitatea regizorului si riscurile de le aduce un proiect de film precum "(...) and art comes with a price - price of time and effort, non-art comes with the same price---sometimes a bit more expensive" (stiam ca un proiect de film l-ar fi putut da peste cap cu totul in sensul in care, din ceea ce vedeam eu din ceea ce-mi trimisese[si-l rugasem sa-mi trimita ce crede el ca are mai bun] ceea ce-mi trimisese nu arata deloc bine) imaginandu-mi ca o sa renunte el la mine, crezandu-ma usor sarit de pe fix. I-am pus o intrebare simpla "Ce anume te face sa plangi?" Si el mi-a zis, pur "(...)". I-am enumerat rand pe rand tot ce vedeam gresit. Apoi i-am zis ca are nevoie sa-mi demonstreze ca vrea sa nu mai faca acelasi greseli daca ma vrea in echipa lui. Din acest momentul, a inceput sa ma consulte cu cat de multe aspecte posibil. De la alegerea actorilor, la scenariu, locatii, lucrul cu imaginea, cum sa abordeze oamenii plus tot ce inseamna jobul sau titulatura de asistent regie in plina-i desfasurare pe platou. Pot spune cu mana pe inima si mandru ca pentru proiectul ista am fost cu adevarat asistent regie. Insa, evident, am mai batut si clacheta si am fost si sunetist. :P Am fost implicat intr-un proiect de film independent la urma urmei. Proiect pentru care sunt mandru de rezultat! Sunt mandru sa fi avut sansa a lucra cu Sam!! Un om care a fost nevoit sa lupte cu sotia lui ca sa faca film. Un om care a fost nevoit sa se gandeasca la ce pune pe masa copilului lui, inainte de a face filmul! Kudos Sam pentru vitejia ta!

Daca mi-au luat 10 ani sa pot spune curat ca am fost cu adevarat asistent regie pentru un proiect, oare cati ani imi vor mai trebui sa pot spune... am fost regizor pentru proiect(ul) de film de lungmetraj...

E o zicala interesanta care umbla printre regizorii de film independent (din cercul meu cel putin) si care se exprima in felul urmator: Spielberg nu-l alege asistent regie pe x regizor pentru ca e mai prost decat el. Il alege pentru ca e mai bun. Insa asistentul regie nu are work-flowul lui Spielberg. Astfel ca se completeaza unul pe altul.

                                Poza de la filmare: sunetist on the edge

Heirupismul filmakingului sau al... atitudinii

Heirupism: acest cuvant a fost intalnit de mine de curand, introdus intr-o formulare construita de un fost amic pentru a ma ajuta a deveni mai (cel putin) profesionist. Si iata-ma, cautand pe internet sensul cuvantului (pe care il dedusesem singur oaresicum dar de care vroiam sa fiu sigur) si nu mica mi-a fost mirarea sa aflu ca acesta se poate gasi in DEX(ul online).
Cand vine vorba de filmaking, pot recunoaste sincer acum ca nu sunt atat de profesionist pe cat... credeam ca sunt. Adica formula e simpla: o invers proportionalitate in sensul... cu cat inaintezi in varsta si nu ai reusit sa te - cel putin - faci remarcat, cu atat profesionalismul se arata mai scazut sau dispare de tot(in ochii oamenilor). In sensul ca, daca la inceput de drum iti permiteai sa jonglezi cu idea de profesionalism si ajungi din eu stiu ce miracol divin la varsta de treizeci de ani si (sa te fereasca sfantul) calci nitel stramb... pai 'ai c-am pus-o!', cum se exprima amicul prietenar de cartier.
Cam asta s-a intamplat cu proiectul meu ultim (experimental) 'O scurta istorie a viitorului' - am fost sabotat de heirupismul care cu ceva timp in urma ma transorma intr-un (Robert) Rodriguez al Romaniei sau... you name it! si care m-a ajuta sa progreses (la trecut si prezent), dealtfel. Se pare ca dintr-o data, fara sa stiu ca ma aflu in aceasta zona, tot ce vreau sa intreprind din punct de vedere cinematografic trebuie sa arate cel putin de un profesionalism de inalt grad. Si evident ca sunt dezamagit de apucaturile neasteptate (neinvitate) ale colaboratorilor mei. Sunt tot Alex, cel pe care l-au stiut ei dintotdeauna, cel care are visuri mari si mijloace minuscule daca nu chiar invizibile.  Tot Alex care cauta sa isi mentina principiile in picioare (cinematografice) si sa adune altele noi in timp ce munceste... adica in timp ce face proiecte de film nu in timp ce viseaza la infinit ca va debuta in lungmetraj scriind la nesfarsit scenariu dupa scenariu... cautand in vidul universului... idee dupa idee.
Mi-ar fi usor sa spun acum 'as vrea sa ma intorc in timp, la acea perioada cand puteam sa fiu oricine si sa fac orice' (cinematografic) dar nu am sa fac asta. Nu e cazul din simplul motiv ca totul se intampla cu un motiv. Adica, imi dau seama ca si experienta asta ma aduce si m-a adus defapt deja in zona in care sunt nevoit sa mai fac niste calcule, poate chiar sa inventez ecuatii noi in viata mea si a spune 'no more mister nice guy' in ceea ce priveste relatia mea cu ceilalti si, de ce nu, relatia mea cu mine chiar.
Heirupismul insa are sa ramana aici chiar si din simplu motiv ca inca is un copil si nu ma vad prea curand sa trec la urmatoarea etapa, acea maturitate pe care societatea de azi o ridica in slavi la vedere insa pe ascuns... nici macar nu o baga in seama. Pentru ca asa am functionat si asa am sa functionez. De ce sa ma fi intins cu pre-productia proiectului After School pe o perioada de eu stiu cate luni cand am putut sa ma organizez foarte bine, cu foarte multa munca ce-i drept, in doar doua saptamani (desi recunosc ca ar fi fost bine venita inca o saptamana :P ). Si deci, sensul cuvantului heirupism primeste aura acum - nu pierde vremea cand poti sa mucesti efectiv si sa folosesti timpul cum trebuie. Evident, istea is chestii sensibile ce tin de work-flow si alte de. Dar consider ca, dupa atat timp de activitate pe acest teren cinematogirafic independent, a primi increderea cuvenita din partea colaboratorilor, un lucru de bun simt si ca heirupismul atitudinii respingatoare entuziasmului (heirupist) nu isi are locul, in zona asta.
Pe dealta parte, inteleg ca si eu am gresit. Si unde am gresit. De aceea merit sa fiu unde is si... premiera proiectului meu de lungmetraj si debutul acestuia poate sa astepte. Eu is aici, lucrand, neasteptand.
Melodia momentului
Cartea pe care o citesc: Cu ochii-n 3,14

Lucruri pe care Trump nu le stie si pe care probabil... nu le va afla niciodata...

Imi cer scuze ca deschid subiectul Trump inca odata. E ceva ce nu am vrut sa fac. Acest individ a ocupat vietile multor americani care acum poarta in carca responsabilitatea de a protesta, un protest virtuos dealtfel. Da, e clar, Trump a unit multi oameni dar i-a unit impotriva lui insusi. Un adevar trist de care Trump, din fericire pentru el, e ferit de, datorita mandriei sale, incapatanarii sale de a se considera genial, perfect, un 7 ( a seven, cei care nu tin cu el se numesc six/ 6, denumire inventata de el ca sa manipuleze chiar si ultimul american care nu tine cu el dar care e crestin) etc.
Dar sa revin la ceea ce nu stie el si nu va afla niciodata: in drum spre casa azi, cu bicicleta, am trecut prin parcul Tineretului asa cum fac deobicei. Acolo avea loc un eveniment super frumos (unul din multele evenimente culturale de au loc in Bucuresti in fiecare vara si carora le-am dus dorul cat am fost in UK) pe nume "Sport pentru inima capitalei", unde diferite activitati sportive aveau loc pentru toti oamenii de toate varstele din capitala. In timp ce pedalam, am vazut si terenul de voilei amenajat frumos pentru iubitorii acestui minunat sport. In secunda unu' a revenit amintirea dorului pentru acest sport, odata cu amintirea si dorul si m-am oprit si (gandindu-ma ca e gratis ceea ce intradevar acesta a fost cazul) i-am rugat pe cei de pe teren daca mai au nevoie de un om. Cu bucurie, m-au acceptat pe teren, tot ce a trebuit sa fac a fost sa ma inscriu pe o foaie ca organizatorii sa aiba la cunostiinta cati oameni au participat ca pe viitor sa diminueze activitatile sau sa aduca altele noi/ in plus. Chestii organizatorice de bun simt si necesare si evident, m-am gandit cu mandrie ca promovez activitatile de acest gen punandu-mi numele pe hartie deoarece; cu cat participa mai multi oameni la astfel de evenimente cu atat siguranta ca acestea sa se repete la anul creste.
Pe teren, cativa tineri, baieti si fete cu varste cuprinse intre 15 si 25 de ani (aproximativ). M-am bucurat enorm sa observ conceptul de spirit de echipa si intelegere fata de oameni in general, pe teren concept pe care l-am vazut si revazut de atat de multe ori in tineretile mele adolescentine unde oamenii contruiesc un respect sincer pentru cel de langa indiferent de beckgroundul sau chiar educatie. Eu, mi-am dat seama de ceva timp, is nitel mai ciudat; artist, regizor, neinsurat, fara dorinta  urgenta de a gasi jumatatea (sau auto-recunoscut ratat in acest sens), pe terenul de volei, in prejma acestor tineri simpli, cu bun simt dar crescuti de preconceptii romanesti (mai mult sau mai putin), jucand voilei cu o placere si savoare in a lovi mingea perfect... si evident, ajung sa fiu privit ca atare de cei de langa mine: jucatorii din echipa mea incep sa-si ceara scuze cand gresesc, comunica cu mine si inteleg pozitia mea in teren iar cei din echipa adversa contruiesc jocul cel mai fair play posibil, incercand in acelasi timp sa demonstreze acelasi gen de implicare in joc. La un moment dat, bunica unuia din baietii de 15 ani ii aduce apa acestuia. Jocul e oprit pentru putin. Eu imi intorc privirea spre jucatorul care avea sa serveasca si simt ca sunt privit; imi intorc imediat privirea direct spre bunica cu privicina, zambind frumos a "toti copiii de pe acest teren sunt in siguranta cu mine aici" si apoi observ si eu privirea ei care spunea geva de genul "ce cauta baiatul asta pe teren cu pustanii, pare destul de in varsta si totusi parca vrea sa joace bine pentru a demonstra ceva si nu pentru a savura voileiul. Si pe deasupra parca l-am vazut uitandu-se putin mai insistent la unul din baietii mai tineri de pe teren, dar daca stau sa ma gandesc mai bine cred ca era nepotul meu. Da, sa am grija sa stau cu ochii pe nepotul meu!" tot acest discurs intr-o fractiune de secunda apoi, dupa ce mi-a vazut zambetul "oh, inteleg!"(un inteleg pozitiv) si totusi arunca apoi o privire nepotului gen "ai totusi grija!", privire necesara, la locul ei si cu bun simt la care nepotul ei, cu un zambet frumos, a demonstrat acest ceva pe care Trump nu-l va cunoste niciodata dar pe care incearca sa-l imite fata de sustinatorii lui; puritatea decizionala in a accepta intelegerea idei de maturitate convietuitoare intr-un spatiu si timp limitat care tine de normala desfasurare a vietii - eu eram din gresala in trecere in acel punct, cu ceva timp in urma a renascut in interiorul meu dorul de a juca voilei, azi am avut sansa sa-mi satisfac si aceasta nevoie - si bunavointa nascuta din bunatate atunci cand ti se ofera sansa sa faci un bine - toti m-au acceptat pe teren. Iar acest baiat de 15 ani s-a bucurat de jocul meu de voile de cate ori am avut sansa sa punctez frumos. Acest gen de admiratie pe care il cunosc de la varsta mica privind acest gen de situatii unde atrag atentia si unde fac oamenii sa spuna "baiatul asta o sa ajunga mare" (profesoara de matematica) sau pur si simplu sa ma priveasca cu bunatate. Pentru cineva care pune foarte mult accent pe concretul rezultatului, ultima parte a acestui articol poate suna cel putin nerusinos dealtfel, eu, fata de mine am nevoie sa-mi cer scuze, inainte de toate. Insa acesti tineri de pe terenul de volei au contribuit la a ma ajuta a avea incredere in mine, acest ceva ce spusele oamenilor sau privirile pozitive spre mine au ajutat in timp, sa se intample. Baiatul de 15 ani m-a intrebat daca mai vin pe teren si weekendul viitor. I-am spus ca incerc.
Trump e un om rau! Un om rau nu poate sa inteleaga ceea ce e firesc de inteles. Care se naste in interior de la varsta frageda, in preajam unor situatii umane normale prin care oamenii de rand trec aproape zilnic. Din pacate, pentru el, toate aceste au trecut iar acum e mult prea tarziu. Felul acesta al lui de a se comporta rasist nu are defapt legatura cu un anumit grad de rasism. Nici pe departe. Are legatura cu ideea de a fi impotriva omului. Omul in general. Omul care munceste. Omul care are copii. Omul care incearca sau greseste. Traim timpuri grele dar nu putem decat sa privim la rasaritul din ziua urmatoare. Pentru ca va veni. Acest rasarit e aproape. Nu sa-l uram, merita Trump dar sa-l lasam sa ia viata in piept. Se pare ca a evitat pentru mult, mult prea mult timp sa faca asta. Iar viata ii va arata calea. Un lucru e cert. Nu pare ca se vor intampla lucruri rele acum insa toate indiciile cum ca Trump pregateste terenul unui si mai rau om is acolo. A schimbat multe scaune in decursul a cateva luni, punand in locul oamenilor simpli, corecti, virtuosi... oameni fara de talent, suspecti in comportament si gandire. Si aceste scaune is intradevar scaune cheie pentru ce poate sa urmeze.

Proiectul de film a trecut print-un test, mini proba pentru actorul amator.  Urmeaza sa analizez imaginile si sa extrag o concluzie.

Acesta nu e sfarsitul

Copiii care
Se intorc impotriva parintilor lor!
Parinti care
Nu si-au crescut bine copiii!
Religia care
Se bucura de venirea a Doua!

Acesta...
Nu este sfarsitul!
Oamenii sa inceteze
A inscena semnele
Biblice ale celei
De-a doua veniri
Iar Pamantul se va
Bucura iar de Lumina!

Cat timp Lumina e acoperita
Vom cauta orbi semnele!
Ele nu sunt acum! Nu sunt
Aici! Nu sunt acum! Nu sunt!

Totul pare politic! Totul merge
Spre o repetare a istoriei!
Totul merge indarat,
Drum creat de... oameni?

Pamantul aceste e frumos!
Aceasta lume e minunata...
Ce facem din ea? Ce facem
Din pamantul nostru?
Ce facem?

Suntem curati si cautam
Iar, sa ne murdarim!
Acestea nu sunt
Semnele. El e departe...
Ascultati soaptele,
Aici nu e raspunsul,
Viata e frumoasa! Iar
Acesta nu e sfarsitul!

Bucuria renaste,
Viata e aproape
Imi pare rau!
Vreau sa fac bine!
Imi cer scuze,
Vreau sa repar
Greselile!
Acolo nu e aici
Aici e Pamantul!

Aici e Omenirea!
Ajutor! Si il primim!
Ajutor, sa oferim!

Inca te iubesc!

Ma bucura faptul
Ca inca te iubesc!
Si te rog sa continui
Sa-ti faci jobul
Dar vreau sa stii:
Cand ultimul geniu
Va murii
Demonii vor juca
Pe masa Sfanta
A Pamantului!
Deja se intampla asta
In +1 si +44...!
Continua sa faci
Ceea ce stii a face!
Nu poti decat sa castigi
Sau sa pierzi...
Nimic mai mult...
Continua te rog
Si vei juca
Pe aceasi masa
Si ma bucura faptul
Ca inca te iubesc,
Pentru ca de asta, doar
De asta ai nevoie!
Ai nevoie sa vezi
Cu ochii tai...
Mi-ai zis mereu
'Iubeste-te ca sa poti
Iubi!' Iti sunt dovada vie ca
N-ai avut dreptate!
Ti-ai facut treaba bine,
Sa nu ai dubii! Iata-ma
Ingreunat si impovorat
Iata-ma! Calauzindu-ma
Mi-ai aratat calea ta
Si asa am inteles...
E a ta, nu a mea!
Dar si eu mi-am facut
Treaba bine: Te-am iubit si
Inca te iubesc!

New project! "O scurta istorie a viitorului"*

Oficial, am inceput lucrul la urmatorul meu proiect de film.
Proiectul se va desfasura in trei etape (sau doua):
etapa 1: crearea personajului principal, testarea actorului ce va interpreta personajul principal (actor amator - gasit)
etapa 2 (daca actorul esueaza in a aduce actoricesc vorbind ceea ce proiectul are nevoie): gasit actor profesionist, productia proiectului de scurtmetraj de maxim 10 minute.
etapa 3: scurtmetraj in festivaluri, gasit finantatori pentru proiectul de lungmetraj.

Titlu de lucru: "O scurta istorie a viitorului"*
Melodia momentului (Regina Spektor - One More Time With Feeling)
Carti: Insemnarile unui diplomat de altadata [lectura lenta] Contele de Saint-Aulaire
Ioana Em. Petrescu, citindu-l pe Eminescu. Note, Arhive, Documente de Silviu Mihaila

Multumesc Doamne!
*cartea "Scurta istorie a viitorului" nu are nicio legatura cu acest proiect alta decat titlul aproape identic. Ma gandeam fix la titlul "Scurta istorie a viitorului" fara sa cunosc despre existenta cartii, astfel ca am adaugat ''o'' la inceput. Indiferent cum, acesta este titlul de lucru pentru proiect.

Conversatie cu un pocait

F: Stii ca Obama e Anticristul... nu?
Eu: Cine zice asta?
F: Foarte multi oameni zic asta. Iar eu cred in ceva ce mai multi oameni zic.
Eu: Daca era Anticristul, crede-ma ca rasturna pamantul cat a avut Casa Alba.
F: Da dar Biblia spune ca Anticristul va fi lider mondial adica... deci presedintele Americii!
Eu: Obama nu mai e de cateva luni bune presedintele Americii deci automat nici lider mondial.
F: Nu stiu, eu zic ce zice lumea...
Eu: Inteleg... Ce cred eu insa e ca Obama e mult prea diplomat astfel ca prea multi, mult prea multi oameni profita de bunatatea si rabdarea lui.

Fapt: Obama a continuat sa primeasca injurii si acuzatii din partea actualului presedinte al Americii (Trump) chiar si dupa terminarea mandatului sau prezidential, Obama refuzand eroic a da ascultare sau a actiona impotriva injuriilor sau a acuzatiilor.
Gandul meu: Obama continua sa ramana un om de o inalta calitate spirituala chiar si dupa terminarea mandatului sau prezidential ceea ce demonstreaza ca nu a fost diplomat pentru ca trebuia insa a fost diplomat pentru ca asta este el. Kudos domnule Obama.