MOON'S TESTAMENT

Acum doua seri am terminat lucrul la cel mai important scenariu scris de mine. Am inceput lucrul in luna august a acestui an. Sunt multumit de faptul ca am muncit fara oprire asa cum obisnuiam sa fac. Sunt multumit insa ca am invatat sa inteleg si ce inseamna pauzele de lucru si cand sa le fac. Sunt multumit ca am simtit scenariul cuvant cu cuvant. Ca, pentru prima oara dupa foarte mult timp, am simtit povestea cu al sau spirit. Nu cred ca mai e nevoie sa preciez aici faptul ca-mi place foarte mult scenariul. Ca atunci cand tin scenariul in brate, simt si ma simt ca atunci cand tin o carte in mana.

Sunt cateva persoane si... pisici care au pornit motorasul scriitorului din mine, despre care insa voi vorbi la momentul potrivit. Va sunt recunoscator!

Scenariul se numeste "Moon's Testament", are 193 de pagini si este un film SF. Daca cineva este uimit de genul scenariului si al viitorului film, ei bine, eu nu sunt. Sunt fascinat de planete si calatoria prin spatiu de cand ma stiu. Este primul episod din trilogia pe care mi-o imaginez. Un prim episod plin de spiritualitate.

Intentionez sa pornesc un nou curent cinematografic si un nou gen cinematografic precum exista filmul de gen drama, actiune, documentar etc. Cred ca e loc de inca un gen care sa poarte numele de Spiritual Fiction/ Spiritualo Fictiv (SF). Abrevierea e asemanatoare cu cea a genului SF iar pentru acest fapt gasesc urmatoarea solutie: pentru prescurtarea genului science fiction, abrevierea SF sa apara scris cu culoarea rosie. Cand are sa se vorbeasca in scris despre genul Spiritualo Fictiv, abrevierea SF sa apara scris cu culoarea albastra. In vorbire, pentru ca are sa existe un subiect si un predicat, SF are sa fie cu subinteles de sine statator fie ca are sa fie vorba de genul mult cunoscut sau... noul gen Spiritualo Fictiv.  Si deci... genul scenariului meu este spiritualo fictiv cu accente SF.

Deoarece in scenariu se pot gasi personaje din Anglia, scenariul are replici si in limba engleaza. Majoritatea personajelor vorbesc in limba romana insa.

[Mesaj pentru echipele din care am facut si eu parte in trecut!]
Imi doresc sa colaborez cu toti cei de am lucrat cu de-alungul timpului. Absolut toti. Insa e de inteles faptul ca unii dintre voi nu vor putea lucra la acest proiect. Este important sa mentionez faptul ca anumite persoane au intaietate in a primi diferite roluri in echipa din spatele camerei cat si din fata camerei. Este absolut normal sa vorbesc despre favoriti cand vine vorba de rolurile in echipa dar este la fel de important de stiut ca, desi vorbim despre favoriti, ca si in tennis, favoritii pot inainta pe roluri mai micute sau... pot pica inainte ca proiecul sa intre in productie (spre exemplu). Factorul decizional este si are sa fie mereu si mereu PROFESIONALISMUL. Desi, imi doresc sa colaborez cu toti, nu eu sunt cel care alege in final cine ce rol primeste. Filmul are viata lui, asa cum bine stiti multi dintre cei de ati lucruat cu mine. Filmul va alege pentru un rol sau altul. Fie el in fata aparatului de filmat sau... in spatele acestuia. Cei care nu au sa primeasca un rol in acest proiect, au nevoie sa stie ca acest proiect este o trilogie si ca cei de nu vor participa la realizarea primului episod, au sa fie implicati cu siguranta, sau mai bine zis, cu destul de multa siguranta, in urmatorul episod sau... urmatorul. Indiferent cum, sunt recunoscator fata de toti cei de m-am aflat langa. Va port cu mine, in inima, zilnic.

Moon's Testament - de unde venim cand venim pe Terra? Ce Suflet ne vecheaza intru luarea deciziilor corecte in viata? Exista acest Suflet si de unde vine el? Ne poate parasi acest Suflet? Cine suntem noi intru realizarea existentei noastre ca EXISTENTA?

Imagine storyboard

10 ani de la primele emotii...

Primul proiect, asa cum arata lista de filme regizate de mine, din partea dreapta, se numeste "Urmarirea". Bunul simt nu ma lasa sa numesc proiectul cu acest titlu, un proiect de film. Nu arata a cinema, nu arata a film de asemenea. Cred ca e in lista mea de proiecte pentru ca a fost primul proiect de film pe care numai un pasionat ca mine l-ar fi putut lua atat de mult in serios. Astfel, luna aceasta se implinesc 10 ani de la primul meu proiect de film pe care l-am luat atat de in serios incat azi ii pot dedica o pagina aniversara pe blog.

Proiectul are si o poveste in spate, bineinteles din care drama n-are cum sa lipseasca. Insa Woody Allen spune ca drama + timp = comedie.

Ideea proiectului s-a nascut in mai, acum 10 ani. Arata cu totul altfel fata de ceea ce se poate vedea in... imagini. Nu mai imi aduc aminte firul povestii insa era clar o drama si nu ceea ce cu greu se poate numi film de actiune , proiectul "Urmarirea". Scenariul acela exista deoarece citisem despre TIFF pentru adolescentii pasionati de film, in revista Cinemagia de atunci, al carui cititor, pasionat ii eram si intreaga viata ii dedicam. Serios acum, tot universul meu se invartea in jurul revistei Cinemagia. Pot spune cu recunostinta ca tot ceea ce sunt acum cinematografic datorez revistei Cinemagia si redactorilor de atunci! Si deci, pentru TIFF, cu spor la a scrie un scenariu de film. Il puteam numi scenariu de film. Nu stiam ca exista reguli clare de respectat cand vine vorba de scenarii de film, ca exista o intreaga sectie de scenaristica intr-o facultate despre care nu ii stiam existenta si care purta numele UNATC. Eram cam incuiat. Incuiatul de mine a realizat cu tristete ca parintii nici nu doreau sa auda de un asemenea gand de-al meu de a ajunge in capatul celalalt al tarii, printre straini care sa rada de mine si de visul meu. Bineinteles, principalul motiv pentru care dorinta mea de a participa la TIFF nici nu exista pentru ei era lipsa fondurilor financiare. Cu tristete a trebuit sa renunt la acel scenariu dar in mod ciudat, faptul de a renunta la idee a nascut si mai mult ambitie in interiorul meu. Nu era o ambitie adolescentina care sa doreasca sa zdrobeasca cuvantul parintesc insa era o ambitie ce se razboia impotriva mea si a incapacitatii mele de a contrui in jurul meu parghiile necesare indeplinirii obiectivelor intru realizarea visului. Eram in razboi cu mine. Atunci se termina clasa a 9-a si spre bucuria mea, nu exista nicio corigenta in dreptul numelui meu in catalog desi cazusera pe capete in clasa mea. Mai bine de jumatate de clara la matematica si trei sferturi la fizica. Pe cat de mult ma ingrozise acel moment pe atat de mult ma bucuram ca pastrasem tocilarul din scoala generala in interior sau macar putin din el, cat sa traversez raul. Si ce mai rau... Prietenul meu cel mai bun, Dragos, picase si el la matematica pe primul semestru. Imi paruse atata de rau pentru el ca imi dedicasem toata energia in timpul celui de-al doilea semetru, pentru a-l ajuta intru realizarea glorioasei medii de 6. Prietenia dintre noi doi devenise si mai puternica astfel pentru ca intradevar, reusise sa faca un 5 ca medie generala si intrase si el in clubul foarte mic ca numar de membri, al celor de au trecut in clasa a 10-a fara nicio materie pierduta pe drum. Prezentat astfel, sfarsitul de an scolar ma ajutase sa ies din depresia mea si incapacitatea de a ma pune pe picioare cinematografic. In scurt timp, aflase si el prin ce treceam. N-am vrut sa fac drama mea prea importanta insa. Nu mi-a placut niciodata asta! Geniul din cartier, Vlad, care se intampla sa-mi fie si foarte bun prieten atunci, ma intiase intr-ale animatiilor 3D pe computer astfel ca nevoia de a crea imagini filmate mi-o satisfaceam creand mici cadre animate pe care le randam frame cu frame si care chinuiau la maximum placa de memorie a primului meu computer. Reusisem atat de multe mici experimente si atat de multe esecuri. Ma simteam un om de stiinta, in laboratorul lui, dand viata obiectelor. Vlad: la varsta de 10 ani putea sa rezolve ecuatii de matematica de clasa a 8-a si intelegea programare. Eu intelesesem doar cum sa leg framurile astfel incat acestea sa creeze imagini miscatoare. Acesta fusese aportul meu adus atunci micului Club de Animatori 3D format din trei membri; eu, Dragos si geniul de cartier, Vlad care venea cu toate lectiile facute, avea cateo solutie pentru orice problema iscata si nimic nu era imposibil pentru el. In scurt timp, am simtit ca experimentele nu erau suficiente. Realizasem ca aveam nevoie de POVESTE. M-am intors la ideea scenariului creat in luna mai, in incercarea de a gasi o legatura intre animatiile 3D si acesta. Nu am putut lua nimic de acolo afara de o plimbare in parc pe care am transformat-o intr-o urmarire deci... un scenariu. Astfel ca l-am anunat pe Dragos cu privrie la intentia de a filma primul proiect de film care sa aiba o poveste si care sa combine tehnologia 3D; Dragos era esential in realizarea proiectului pentru ca el avea aparatul de facut fotografii care si filma si care fusese folosit la diferitele experimente vizuale pe care le-am tot facut in acea vara.  Eu eram si producatorul asa ca planul era clar: la 6 dimineata, intalnire la intrarea parc - eu, Vlad si Dragos. Insa la 6 dimineata eram doar eu si Dragos pentru realizarea proiectului. Vlad dormea dus. Bineinteles ca nu l-am putut lua din pat la ora aia. Dupa indelungi parlamentari si frustari, eu si Dragos ne-am decis sa ne ducem singuri in parc sa filmam grozavia. In mica noastra echipa de filmare de doi oameni, Dragos decisese sa ia rolul celui care aminteste secunda de secunda cat de grava e situatia si de drama momentului. Dar... pe buna dreptate; fara personajul lui Vlad, povestea nu mai avea nicio logica. Eram prea incapatanat sa ma intorc acasa fara cateva imagini filmate asa ca l-am convins sa mergem mai departe cu proiectul si sa filmam fix ce apucam; urma sa improvizam, sa contruim scenariul din mers. Eram un bun orator intru mentinerea entuziasmului in echipa si tot ce avem de facut era sa continui sa-i vorbesc lui Dragos despre puterea de a reusi si... distractia de avea sa ne urmareasca in realizarea proiectului. Si asa a fost. Nu il vazusem niciodata pana in acel punct sa rada cu atat de multa pofta in timp ce filmam grozavia. Desi luasem in serios proiectul, poate prea in serios, reusisem sa-mi dau voie si mie sa rad cand nu ne iesea vreo dubla. Erau momente cand Dragos se tavalea pe jos de ras insa eu nu puteam sa schitez nici macar un zambet; existau defecte in luarea incadraturii sau in felul in care jucam eu personajul. Cand m-a vazut pe mine atat de serios si implicat, a inceput si Dragos sa vina cu idei. Astfel, a intrat in proiect Bogdan. Bogdan era pasionat de masini, razboi si multe alte subiecte. Bogdan stia tot ce se putea stii despre tot. De fiecare data cand ieseam afara si eram doar eu si el, faceam ture de cartier in timp ce el imi povestea despre grozaviile tehnologice de abia aveau loc pe pamant, cum functionau diviziile militare in seclul XIX, ce lungime are ecuatorul, distanta de la pamant la soare sau ce se intampla cu oxigenul dupa ce ajunge in sange si, fara sa exagerez cu nimic, tipul stia replici pe derost, dialoguri intregi, din filme, cu miile. Eu nu ma uitam la asa multe filme in perioada aia astfel ca ajunsesem sa cunosc replici (faimoase sau nu) din filme pe care nu le vazusem, pe derost, datorita lui. Imi aduc aminte ca eram foarte impresionat si in acelsi timp intimidat de toate aceste cunostinte pe care tipul le detinea. Nici nu-mi permiteam sa ma compar cu el ca altfel as fi intrat in depresii. Pentru noi insa, era necesar si suficient doar faptul ca era pasionat de razboi, asta facea implicarea sa in proiect mai mult ca necesara deoarece detinea un numar impresionant de arme, de jucarie, de marime naturala care puteau fi ansamblate si de dezansamblate. Fix ceea ce scenariul, scris pe genunchi in timpul filmarilor, avea nevoie. Bogdan stia la randul sau de pasiunea mea pentru filme asa ca nu mi-a fost greu sa-l conving sa iasa din casa pentru unul din cele mai mari proiecte de film filmate in cartierul nostru vreodata. Si intradevar, alegerea a fost cat se poate de potrivita; era implicat, venea cu idei, isi juca personajul. Pe masura ce inaintam in filmari, eram cu totii din ce in ce mai implicati si nimeni nu-si mai permitea sa faca o afacere distractiva din dublele posnase ci o luam de la capat cu pasiune si devotament pentru proiect. Nu mai stiu cate ore am petrecut in parc in acea zi dar cred ca am plecat pe la apus de acolo, din parc; locatie pe care avem s-o folosesc in alte 3 scenarii scrise de mine, si implicit, in filmul "Narcotice".  

Toata luna septembrie am randand, frame cu frame, cadrele filmate. Aveam si un job, la McDonald's. Lasam calculatorul sa randeze cat eram la job (4 sau 6 ore). Cand ma intorceam, treaba nu era terminata, bineinteles insa nu puteam decat sa ma bucur de faptul ca procesorul era inca in viata. Acum, dupa atata timp, pot intelege cat de slab era calculatorul insa nu pot intelege cum de a rezistat acelui test de randare extrem de solicitant. Planul de montaj era in totalitate realizat de mine. Dupa ani de studiat procesul de editare ( si nu numai) realizez ca instinctiul ma trimisese in directia cea mai buna, cea urmata de profesionisti azi, in realizarea montajului. Nu in totalitate dar am fost destul de aproape. Ceea ce a dus la finalizarea proiectului in bune conditii. Ce vremuri glorioase. Spre finalul lunii septembrie aveam sa termin proiectul cu totul. Stiam ca nu era cine stie ce film dar era primul meu film, primul meu pas spre indeplinirea visului. Primele lacrimi de bucurie. Peste zece ani, voi scrie despre...
to be continued...

Urmarirea: http://www.cinemagia.ro/trailer/urmarirea-1758/

!nu imi apartin drepturile de autor asupra muzicii folosite. Imi cer scuze! Promisiune: las pe orice pasionat de film, la inceput de drum, sa foloseasca ce doreste din viitoarele si trecutele mele proiecte film!

Ca sa nu risc sa ma aflu in postura de a fi scris totul despre nimic, pun aici imaginea cu regizorul meu favorit.

...

Ma lupt in fiecare zi cu ganduri aleatorii. Ma lupt in fiecare zi cu fraze spuse in mintea mea fara nicio logica. Le pot face sa dispara? Sunt rezultatul activitatii tale continue. Nu! Cred ca sunt lenes! Ce inseamna lenes? Spun cu usurinta nu muncii. Fara sa ma cert! Nu este important sa te certi. Iar despre munca poti vorbi atunci cand poti vorbi si despre rezultate. Rezultate care in timp...dispar. Dar au existat! Intradevar! Vreau sa iti linisteti sufletul. Cum pot face asta daca mintea mea e haotica. Atunci poti incerca sa gasesti raspunsuri in haos si atunci il vei transforma in armonie. Rezultatul muncii tale are sa vina in curand. Imi doresc sa te pot auzi asa cum se intampla inainte. Important e sa fiu langa tine! Doar asa ma poti auzi. Nu e important sa ma auzi puternic. Important e ca poti sa ma auzi soptind. Sunt aici si aici am sa raman mereu. Stiu ca esti obosit! Nu sunt multumit de mine. Si ma tem ca procentajul e prea mare. Stiu! Nu sunt multumit de mine...

Pentru ce eu nu exist!

Imi e dor de tine!
Fara sa ma crezi, sa-ti spun
Te iubesc
Imi e dor sa ma privesti suspect!

Sa-ti vorbesc, vorbindu-mi,
Sa impart cu tine
Tot
Ce pentru tine e nimic!

Toate-mbratisarile din praguri,
Priviri in ochi- fereastra-nchisa, in
Inima ta,
Sa mai fiu inexistent!

Te chem aici, cu dragoste
Cu puritate, sa-ti ofer acelasi
Ajutor!
Ca sa-l arunci, crezand ca-i dat sa faca rau!

Dar stiu ca lupt cu demonul
Ce pune stapanire pe o-ntreaga
Omenire...
Acelasi demon, care-nvins chiar Zeii!

Tu si eu, o sa ne revedem!
Si nu cum ti-am propus initial,
In Rai!
Caci pe Terra, inca-i loc de amandoi!

Avem de ridicat statui,
De pus cuvinte peste paginile
Cartilor
Care vor domni!

Avem de spus povesti,
Sa legam, false prietenii
Cu demoni,
Carora sa le distrugem scutul mai apoi!

Exist pentru toate de le ai in inima,
Exist ca sa te iubesc!
Exist,
Ca sa-ncerci sa intelegi:

Scrisoare nescrisa...

Cateva litere puse gresit,

Un 'draga' innexistent, 

Departe, un dor.

Si apoi mesajul.

Cateva batai de inima.

Ganduri imprastiate

Haosul etern 

Si apoi intrebarea...

Fiecare cuvant scris,

Cu dragoste, 

Imi aduce aminte ca tu,

Nu stii a simtii.

Nu ti-am mai scris demult

Fara de emotii, lacrimand.

Vreau sa-ti cer sa-mi raspunzi,

Dar NU O sa se-ntample...

Si asta imi da curaj;

Undeva, in univers,

Voi afla ca-ai reusit:

Textul ti l-ai deslusit!

Am acceptat Cu Greu

Sa-ti fiu suport,

Proptea, daca te-mpiedici...

De ce-ai ales sa ma strivesti?

Inca 'ncerc sa ma supun

Acelor legi, viZiuni

Ce te tin acolo unde esti;

Scrisoare esti, 

         Scrisoare ai sa ramai!

Are you ok?/ Esti ok?

Prima oara cand am auzit aceasta intrebare punandu-se cum trebuie s-a intamplat sa vina din gura unui mare regior independent pe nume F. Piersic Jr. Filma o secventa test pentru un lungmetraj interesant dar care n-a mai apucat sa vada lumina proiectorului iar eu ma ocupam de... catering. Da, printre multele joburi de am fost insarcinat cu, la filmari, acesta nu a fost cu deloc mai putin serios privit de catre mine; faceam cafele si sanwichuri numai bune de savurat intre pauzele de filmare extrem de extenunante. Era o filmare de noapte iar eu veneam direct de la job (eram librar la Diverta, vindeam carti in limba straina) unde fusesem tura de dupa masa adica ieseam la ora 10.30... direct spre filmari incepand cu ora 11.00pm si evident, oboseala incepuse sa-mi strapunga corpul dupa cateva ore de filmat. La un moment dat aud o voce calda si blanda, ca a unui povestitor aproape soptind un"Esti ok?". Era vocea regizorului. Toate simturile imi revin la viata si plin de energie raspund un "Da" hotarat. Atunci, in secunda aceea, aceasta intrebarea primise valoare universala, ingloband totalitatea semnificatiilor si raspunsurilor pamantene si nepamantene, validand existenta divinului. Pentru mine, aceasta intrebare devenise reper a tot ceea ce inseamna mai bun si omenos si mai valoros spiritual pentru ca nu ma mai puteam opri din a o auzi si asta nu pentru ca mi se tot repeta in cap ca rezultatul unei benzi de magnetofon uzata dar pentru ca regizorul punea intrebarea extrem de des, oricui ii iesea in cale, cu o sinceritate demna de cele mai curate aprecieri. "Esti ok?" al eternului, al viitorului si al prezentului... al cosmosului. Undeva in univers...exista o stea cu acest nume... in timp ce ma chinuiam sa nu adorm dupa 10 ore de filmari neintrerupte unde tot ce trebuia sa fac era sa am grija de masa de catering. Dupa inca trei ore de filmari mi-am dat seama ca nu sunt de catering. Ma poti pune sa car fire la filmari, sa tin microfonul, sa pun lumini dar nu sa ma ocup de catering. Mai trec 2 ore iar eu reuseam deja sa vad cu ochii mei grandoarea si maretia stelei cu numele "Esti ok?". Cafeaua nu-si mai facea efectul si asta pentru ca locul in care se filma era destul de departe de masa mea iar eu nu puteam decat sa aud mici susoteli de replici si indicatii regizorale, Oare aveam nevoie de cafea cand ma aflam langa cel mai talentat regizor de film independent de la noi din tara sau aveam nevoie sa inteleg ca nu sunt facut sa ma ocup de catering... Incercam din rasputeri sa inteleg de unde venea acea intrebare...atat de sincer pusa. Atat de simpla dar atat... atat de sincera!!
A trebuit sa ajung in Anglia ca sa inteleg. Aici, aceasta stea poarta numele de "Are you ok?" dar nu mai straluceste atat de mult. Defapt, ca sa fiu intrutotul clar, steaua a devenit o pitica neagra a carui viitor nu il putem preciza inca dar putem deduce ca ar putea disparea. Adica toti ne dorim sa dispara. Inclusiv englezii. In pecial cei tineri. Intrebarea are doua sensuri; un sens nul, pentru care nu se asteapta absolut nicun raspuns si un sens positiv unde raspunsul e automat "Yes". Atat de automat ca sunt momente in care cel care a fost intrebat nici nu stie de unde a aparut acest "Yes". Si Doamne cat de des se pune aceasta intrebare aici! Mult mai des decat o punea regizorul pe platoul de filmare, cu a sa sinceritate rapitoare... Insa exista si raspunsul dulce dar neasteptat al acestei intrebari "I am good!" Raspunsul are legatura tot cu acel "ok" din intrebare pentru ca adevarul din acel "good" se afla doar in mainile lui Dumnezeu. Pentru mine intrebarea pusa in engleza are o semnificatie cu totul aparte, bineinteles si asta nu pentru ca mi-a ajuns in suflet datorita celui mai talentat regizor independent din Romania, dar pentru ca a sa candoare m-a fermecat si pe mine, ajungand ca mai tarziu, aflat fiind pe platoul ca regizor independent... sa incep si eu sa aduc numele stelei la filmari, printre membrii echipei care ma priveau zambind si raspundeau cu rabdare cateun "Da" hotarat. Imi doream atat de mult sa pun intrebarea cu lafel de multa sinceritate incat fiecare prilej de a putea folosi numele stelei ma facea sa fiu cu adevarat atent la nevoile celor de se ocupau de buna desfasurare a filmarilor. Erau atat de obijnuiti cu intrebarea mea ca la un moment dat, au luat jumatati de coli A4, au pus raspunsul "Da" pe foi si isi purtau activitatile spre indeplinire cu tot cu aceste foi. Era distractiv pentru toata lumea, inclusiv pentru mine unde, realizasem, daca reusisem sa-l intrec cu ceva pe Piersic Jr. atunci aceasta sigur avea legatura cu numarul de repetari a intrebarii. Era nevoie s-o las mai moale. Ei saracii nu stiau ca incercam sa-l imit pe cel mai bun regizor de film independent din Romania si imi suportau cu eroism intrebarea asa cum si eu o suport, aici... Acum ii inteleg. Si-i inteleg si pe cei de la filmarea lui Piersic Jr. al carui titlu de lucru era "Ø > ♥".
In ton cu aceasta intrebare, acum citesc cartea best-seller a lui Thomas A. Harris care doreste sa ne spuna inca din 1969 ca el e ok si tu esti ok, cu titlu la vedere "I'm ok - You're ok" si ca subtitlu nitel mai clar spre continut "Climb out of the cellar of your mind". Cartea este recomandare din partea amicei de la anticariatul din centrul orasului Leicester.  Lectura placuta! :)

To my unborn Child or Testament (I)

My dear, you that are and forever will be,
I come to you so that you understand,
In your journey trough Univers,
That even God obeys Life...

I come to you with my gift,
Not a physical one, but one in tears earned,
In my knees asked and with my life paid for!
So, please, listen with your soul - it is all you are!

I know by now that you pass times
That are no longer mine to be seen
Times that will go and you with them,
We can only hope everything will be Good!

I know that you carry on your shoulders
The same fight I did - that Demon
You are called by some and Angel
By others - don't listen to any of them!

But listen carefully cause only once
You hear that voice that tells you
What you are made from and for!
And I know: you will forget it...

But the voice will never die,
It will remain a seed inside you
That will forever say:
Be Good! Do Good! Die for!

My child, my unborn child,
Cry when you want to,
Play when you want to,
Dance and sing when you want to

But do all of them at once
And don't forget that all of them
Become fake and lies when they
Are need to be used not.

I know you will look to the sky
And you will cry of happiness,
Cause you know now, once you were there too
And only once, you will go back...

I know you will not like any game,
Except the one that will make you grow,
Like a flower, in spring, like a fruit,
Ready to give the best of you...

I know your heart will sing and dance,
My dear, in any second of your journey
And you will want to stop her, but don't 
Worry, life will do that for you! 

You will see so much injustice
That you will want to stop the journey
But, I tell you, my love, stop it not,
Cause you are to stop the injustice!

And you will not need any degree for!
Your degree, my dear, is Life!
You will cry and suffer for everyone
Don't ever stop doing it!

My dear Child! You are not here
But I gave my life for you all ready!
Don't ever give your life for humanity
Cause that is the biggest waste that can happen...

But give your life to Humanity,
By Blessing anyone who will be near you,
Anyone who will need help, anyone who
Will be there, anyone!

And some will want to kill you for that!
Let them do that! You will be born again
Stronger in your Light, in your Scut,
In your Mission! Let them, my Love!

My unborn Child, I am telling you,
Even God obey Life so, my love,
Don't ever lie, don't ever kill,
Don't wish evil thoughts to anyone!

.......................................................