Firework

Aceasta e ultima zi a anului 2010.

Definiţia pentru 2010 ar fi următoarea; un an plin de aventură, speranţa, dorinţă, decizie, împlinire, muncă, aşteptări, realizări. Un an al cunoaşterii de sine mai aprofundate, înţelegerii celorlalţi. Acceptării de sine.

Începutul anului m-a prins lucrând la scenariul de lung metraj ( primul scenariu de lung metraj) şi s-a sfârşit cu scenariul neterminat. Începutul de an m-a mai surprins în poziţia de a lua anumite decizii radicale cu privire la ceea ce e necesar să fac ca visul să mi se îndeplinească. Ceea ce cred despre mine şi ceea ce trebuie să schimb. Cum îi percep pe ceilalţi şi cum mă percep pe mine in stransa legatura cu ceilalti. Apoi am scris scenariul "Decizie" şi am lucrat tot restul anului pana ce o alta idee s-a nascut; "After School".

Îmi doresc ca pentru noul an să reuşesc să termin scenariul de lung metraj şi multe alte dorinţe ce nu se spun. :)

Le mai doresc tuturor prietenilor toate împlinirile şi realizările la care visează şi le mulţumesc pentru tot sprijinul şi încrederea primită. Îmi doresc pentru toţi cei care privesc către lume cu dragoste să se bucure cât de mult posibil de artificiile ce se afla în interiorul lor!

La Multi Ani!!

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai 

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei, Ei, Ei, Ei si El

Totul se intâmplă cu un motiv

Well, zilele istea am avut şi eu parte de puţină odihnă şi asta nu pentru că mi-am propus. Dar e bine că s-a întâmplat. Orişicum, în momentul în care a început nu-i înţelegeam motivul pentru că totuşi, făcusem o faptă bună. Ce a început? Mi-a fost groaznic de rău. Mă simţeam ca un moşuleţ de 140 de ani şi 6 luni. Cei în vârstă de citesc acest blog înţeleg. Asta m-a făcut să spun... "ok, fă o pauză, o meriţi" şi într-adevăr o merităm pentru că producţia scurtmetrajului "After School" pe cât de simplă a fost pe atât de consumatoare de energie. Toată acea alergătura după obţinerea aprobărilor, castingurile pentru toate personajele (a trebuit să organizez castingul pe mai multe zile şi asta pentru că au fost mai multe personaje [importante pentru poveste]), văzut locaţii, şedinţe, dat telefoane, repetitii, intalniri ... pe cât de plăcute (şi deci... uşoare tascuri) au fost pe atât de obositoare. Plăcerea de a lucra pentru ele, pentru proiect , a fost infinit de mare ceea ce m-a făcut să simt doar la sfârşit de zi de filmare ( după 14 sau 15 ore) oboseala. Şi da, asta a fost o lecţie importantă pentru că de acum ştiu, în momentul în care trec acele 12 ore de filmare trebuie să acord extra atenţie fiecărui detaliu. ... Nu mă simţeam deloc extenuat, dovada sta în faptul că imediat după filmări m-am şi apucat de montaj. Am învăţat de la celelalte proiecte că odihna e foarte importantă însă nu simţeam deloc că trebuie să fac acum (imediat după filmări) pasul acesta. Odihna e orişicum necesară după filmări chiar dacă al meu corp nu cere. Şi asta pentru că entuziasmul o ia mereu înainte ca un copilaş.

De ce m-am îmbolnăvit? De ce nu avea logica ce mi se întâmplase? Am început montajul şi la scurt timp după, am aflat de prietenul unor prieteni care este internat în stare gravă şi are mare nevoie de sânge. În dimineaţa respectivă, eram vreo 15 persoane doritoare să doneze sânge. Când s-au făcut analizeze eu mă încadram cel mai bine că donator şi ceea ce căutau ei pentru băiat. Doar că nu aveam grupa lui. Am hotărât totuşi să donez pentru el în final deoarece în cazul unei urgenţe, el ar fi putut primi sânge de la mine. So... m-au tăiat o dată la deget şi au aflat ce grupă sanguină am. M-au dus să-mi fac carnet de donator şi doctorii în loc să afle de la prima tăietură şi ph-ul şi globulele roşii and all s-au grăbit să mă trimită să-mi fac carnet de donator că mai apoi să mă mai trimită odată la înţepat în deget. Cum senzaţia e extrem de neplăcută, vă puteţi imagina plăcerea de a mă afla încă odată lângă doamna cu lama în mână. Totul era perfect. Doamna, cu o voce extrem de plăcută la auz, a început să-mi explice cu o viteză incredibil de mare pentru ora 8 dimineaţă ce trebuie să fac şi să nu fac după ce o să mi se ia sânge. Întrebarea bolduita a fost " Sigur sunteţi odihnit?" Eu mă simţeam excelent cu toate că nopţile nu prea puteam să dorm din cauza idelor ce-mi tot veneau pentru montaj. Dar sincer am fost. Chiar mă simţeam great. Şi... într-un final, pe caunul cu pricina, cuminte, o aştept pe doamna cu punga de donator care mi se părea cam maricuţă. Adevărul e că mă uitam la toţi bărbaţii din sală şi toţi erau cu vreun cap sau două mai mari decât mine. M-am aflat la limită cu greutatea cand m-au cantarit inainte sa intru in cabinetului doamnei de mi-a zis ce sa fac si ce nu, dupa ce mi s-a luat sange. ( scuze dacă scriu aşa mult şi dau detalii nesemnificative dar n-am mai scris demult nimic şi chiar simt nevoie s-o fac acum... o să ajung şi la informaţiile interesante [pentru majoritatea] ;;)  ) O înţepătură puţin electrizantă. Prima oară când donez. Uşor uşor, sângele intra în pungă ce devine din ce în ce mai mare. Nu pot să mă uit. Nu suport să văd sânge. 450 de ml. Nimeni nu spune nimic. Undeva agăţat, aproape de tavan, un televizor încearcă să distreze donatorii. Totul durează între 8 şi 10 minute. Aşa scrie pe foaia pe care am semnat-o. Acul ce se afla în vena nu se face simţit şi nici sângele ce iese tot mai grăbit. Sunt întrebat din când în când dacă mă simt bine. Pungă chiar se face din ce în ce mai mare. Încep să mişc picioarele uşor pe ritmul melodiilor de pe Mtv. În sfârşit. Pungă e chiar mare. Sunt rugat să mai stau puţin lungit cu bucăţică de vată apăsând pe găuricea lăsată de ac. Am observat că am fost singurul rugat să fac asta. Am crezut că au să-mi spună ele când să plec. Stăteam liniştit şi ascultam muzica. Mă simţeam excelent. Am făcut o faptă bună. Le-am întrebat eu pe asistente dacă pot pleca. Pe hol m-am întâlnit cu prietenii donatori. M-au întrebat dacă îs ok. Nu aveam nimic. Era totul ok şi nerăbdător să mă întorc la montaj si fuga spre  masa de montaj. Mâncasem bine în dimineaţa aia. "Asta e secretul" mi-am zis când am cam pus de toate pe masă. După vreo 6 ore am început să simt că mi se face somn. Prea somn pentru momentul din zi în care mă aflam. Rând pe rând s-au întors şi prietenii donatori. Şi ei simţeau cam acelaşi lucru. Unii dintre ei au plecat acasă. Eu rezistam la masa de montaj. A trebuit să plec acasă. N-am putut să adorm prea repede cu toate că începusem să mă simt chiar rău. A doua zi iar la montaj. Am fost dus cu maşina până aproape de casă. În seara aceea am simţit într-adevăr ce înseamnă să nu ştii cât de obosit eşti şi să donezi sânge. Aşa cum ziceam... chiar eram un moş de vreo 140 de ani. Am luat ceva pastile şi calciu. Acum mă simt mai bine. Am dormit îngrozitor de mult si am visat tot ce s-a intamplat pe perioada proiectului [pre producţie si producţie], preactic, am retrait tot, de data asta in vis.Foarte cool. Dar m-am recuperat enorm. Am compensat şi pentru acele zile alergătoare pentru proiect, filmări şi montaj. Important e ca baiatul, Stefan, se simte mai bine. Doamne Ajuta!

Aproape că am terminat un first cut. Acu 2 zile a trebuit să întrerup ca să mă odinesc şi să mă refac. Sunt patru compozitori ce lucrează pentru o temă muzicală in acest moment. Sigur, cel puţin unul dintre ei are să vină în final cu ceva mulţumitor. Îmi place cum arată filmul până acu. Iulian, monteurul, face taieturi grozave. Mâine înapoi la montaj. Doamne ajută. 

Proiectul Decizie este încă în stagnare însă nu suntem lipsiţi de idei şi planuri pentru a începe filmările în vara cu brio.   

Echipa "After School":

Asistent shurf

Clacheta ziua 1

(dr-st)Asistent platou/regie, asistent shurf, clacheta

(dr-st)Director imagine, sunetist, eu, asistent platou/regie, machiaj, asisent shurf, asistent machiaj

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai.

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei, Ei, Ei, Ei si El

Half way there...

S-a întâmplat. Pe 18 nov, la 2 dimineaţa am încheiat filmările pentru proiectul de film After School. E un progres. Da. Este. Mi-au trebuit cam multe zile să mă decid cu privire la a scrie sau nu în blog despre acest progres. La urma urmei... blogul este un jurnal al proiectului Decizie ( despre care o să scriu puţin [ şi care a făcut şi el un mic progres]) însă, pentru că ceea ce mi-am propus s-a întâmplat acum - în cel mai mic amănunt, mi-am zis că merită să scriu aici.

Dacă mi s-ar pune întrebare acum, instant " Cum de s-a întâmplat totul?" nu aş şti de unde să încep. Mi-ar lua ceva timp ca să încep. Ceea ce e cel mai minunat e că în final... totul a ieşit bine. Ca Dumnezeu a fost cu noi mereu-mereu. O echipă incredibilă; de la actorii la asistenţi. Oameni minunaţi! O echipă din care am făcut şi eu parte şi sunt mândru că am făcut parte dintr-o astfel de echipă. Mă bucură faptul că a existat proiectul pentru ei. Mihai, actorul ce interpretează personajul principal s-a descurcat de minune. A avut o răbdare colosală. Bravo Mihai. Adi, dp-ul, primul nostru proiect întreg. Nu începe să filmeze până nu şi-a aşezat şi ultima blenda. Apoi Ema, asistent shurf, cireaşă de pe tort, un copil incredibil de vesel şi vorbăreţ. Alli cu clacheta, Alex de la sunet, omul acesta nu scoate un sunet cât timp se filmează. (Nici nu stii ca e acolo, cand filmam in metrou, ne-am grabit sa iesim si l-am uitat in tren :)) ) Spre sfârşit de zi de filmare, după vreo 10 ore, te priveşte cu ochii lui blânzi şi te întreba " Mai avem de filmat?", Alex asistent shurf3 cu accentul lui super simpatic, Alex, asistent shurf2 care mai râgâia din când în când. Super tare omul, Emi, asistent regie platou, o super fata. O minune de om, şi nu în ultimul rând...şi nu în ultimul rând Claudia de la machiaj; raiul pe pământ! A fost acolo când ajutorul era cel mai necesar. Atunci când lucrurile ar fi mers într-o direcţie greşită. Ea era acolo şi le îndrepta. Îi iubesc pe toţi! Şi minunaţii şi răbdătorii Cătălin, Răzvan, Anghel şi Andreea - actori principali în poveştile secundare şi Mihaela, Mama personajului principal, prima oară când lucrez cu un actor profesionist. Toţi au fost incredibili! Toţi!  (o să scriu mai multe despre proiect în curând [plus poze de la filmări, distribuţie etc]) Îi mai mulţumesc lui Titi Dumitraş, Dragos Danescu, Andreea Bitiri, Emanuel Vasiliu şi mulţi alţii ( o să îi vedeţi pe generic) :)

Azi am început montajul pentru After School. Eu am să selectez dublele bune montez si eu ce pot, cat pot şi apoi monteurul are să facă finisări. Acesta are să fie first cut-ul care va ajunge la prieteni cineaşti, cinefili şi prieteni care nu au legătură cu cinemaul. Apoi urmează un second cut şi soundtrack-ul. Pentru soundtrack fac un concurs. Sunt mulţi pe care îi ştiu şi compun muzica. Toţi au ceva special în ceea ce compun.

Well, post-productie pentru After School, încă pre-productie pentru Decizie. Destul de bine pentru un proiect cu buget 0. Da, After School a avut buget 0. Echipa a venit la filmări cu sticluţa de apă şi sanwichul de acasă. :).Bafta proiectului "Decizie".

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai.

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei, Ei, Ei, Ei si El

PROGRES!

Mi se face ruşine de faptul că există acest blog şi nu există rezultate concrete ale activităţilor despre care se vorbeşte aici.

Am toată răbdarea din lume şi nu mă voi da bătut până nu ajung la o finalitate cu aceste activităţi însă

consider că cel mai bine e să întrerup aici postările şi asta până în momentul în care voi avea ceva de zis despre PROGRES!

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai!

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El

Decizie

M-am dus să pun afişele în ASE si SNSPA si mi-am făcut încă doi prieteni, interesaţi şi ei de proiectul nostru. Programul se va desfăşura în felul următor;

- vor suna cât mai mulţi tineri.

- cât mai mulţi tineri interesaţi vor veni cu idei pentru fundraising.

- cât mai multe idei bune vor fi puse în aplicare

- cel care vine primul cu rezultate primeşte denumirea de Producător Principal al filmului.

Am vorbit azi la telefon cu tipul ce trebuia să-l joace pe Vladimir şi care a părăsit proiectul în august datorită problemelor personale; a reuşit să se angajeze, cu facultatea stă bine şi lucrurile au decurs foarte bine. Mi-a mulţumit pentru faptul că am ştiu ce decizie să iau în privinţa lui căci " dacă era după mine şi ambiţia mea, mă chinuiam să le rezolv pe toate".  Toate meritele sunt ale lui pentru simplul fapt că a avut capacitatea să înţeleagă gravitatea situaţiei. Calmul cu care a tratat situaţia a spus foarte multe despre el în momentul acela. Mă bucur mult pentru el. O să colaborăm la proiectul "After School".

Mă voi ocupa şi de producţia "After School" în paralel. Am hotărât că pot să mă ocup şi de producţia "After School" care e mult mai simplă decât cea a Deciziei şi că voi continua să caut banii necesari pentru realizarea Deciziei. În momentul în care voi găsi banii necesari, mă voi concentra doar asupra proiectului "Decizie" altfel, voi continua să mă ocup de producţia "After School" ca undeva la mijlocul lui noiembrie să putem filma. Dacă producţia Decizie are 90 (din 100) dificultate atunci "After School" are  între 30 şi 40. Având în vedere că acest proiect e cu mult mai simplu am hotărât să-l filmez fără buget. Doar cu bună voinţă. Continui să caut fonduri pentru "Decizie" şi mă ocup de producţia "After School" în acelaşi timp!

Doamne ajută!

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai! 

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El

After School

Am făcut un afiş pe care-l voi lipi în ASE şi SNSPA pentru tinerii ambiţioşi care doresc să se afirme în domeniul  pentru care se pregătesc.Merci Ovidiu pentru ajutor! ;)

Aseară s-au întâmplat două lucruri minunate: directorul de imagine m-a sunat şi mi-a spus că încă un producător e interesat de proiectul nostru. Mi-a dat un număr de telefon pentru a suna şi a da mai multe detalii despre proiect; am trimis un mail. Doamne Ajută!

Si doi: Am mai scris un scenariu de scurt metraj care-mi place la fel de mult ca şi "Decizie". Scenariul se numeşte "After School" şi urmăreşte acţiunile a 3 elevi de liceu ce au loc după terminarea orelor. Ideea s-a născut intr-o zi când, văzându-l pe fratele meu Adi (17 ani) întorcându-se de la şcoală şi ieşind imediat pe poartă, mi-am pus întrebări cu privire la ceea ce face el după şcoală; Ideea nu mi-a mai dat pace; am amplificat ideea şi am extins-o spre trei elevi de liceu. Ce poate face un tânăr după şcoală. Îl frământa vreo problemă? Îi poate ajuta pe părinţii săi sau îşi vede de teme? Sau poate că activităţile sale nu sunt chiar atât de curate... After School. Cine doreşte să-l citească mă poate contacta.

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai!

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El

Echipa

Astăzi, un stâlp solid de rezistenţă al proiectul... a cedat puţin. Încă susţine proiectul, însă forţa lui este cu mult mai scăzută. Stâlpul principal [ din care fac şi eu parte] încă se ţine bine şi cât timp există nucleul său, acesta nu va ceda. Stâlpul ce aproape a cedat are forţa de a se vindeca, trebuie doar s-o folosească; depinde de el.

De ce nu le arăţi cât de mult îţi doreşti să faci acest film? De ce nu le arăţi cât de mult îşi doreşte echipa să facă acest film? De ce vrei să arăţi altceva decât ceea ce simţi? Arzi de nerăbdare să începi filmările şi totuşi calmul tău le vorbeşte despre un om care nu e prea sigur că vrea să înceapă filmările. Îţi este frică? Frica este ultimul cuvânt pe care l-aş folosi pentru ceea ce simt eu. Şi totuşi, dacă n-ar exista puţin şi din frică, proiectul ar părea ceva pentru care să lupt şi doar atât; nu ar fi ceva pentru care să ard de nerăbdare pentru că frica este cea care ne aduce la viaţa de cele mai multe ori. Dacă nu mi-ar fi frică de nimic, nu aş şti pentru ce anume să lupt. E ca şi paranoia; paranoia este dovada cea mai clară a existenţei inteligenţei şi imaginaţiei însă ceea ce defineşte boala este nebunie curată. Simte fiecare pas pe care trebuie să-l facă cel de lângă tine pentru a simţi care sunt paşii pe care trebuie să-i faci tu. Trăieşte sentimentele celuilalt pentru a simţi cât să iubeşti. Citeşte-l pe cel de lângă tine cu toată fiinţa ta, află-l precum vrei să te afli pe tine şi apoi iubeşte-l. O merită! lLasă frica să circule prin tine, ascult-o, învăţa de la ea. Nu pot să arăt cât de mult ţin la proiect pentru că l-aş îndepărta de mine. M-aş îndepărta de echipă. M-aş îndepărta de mine. Trebuie să existe în exterior aşa cum eu exist exteriorului şi să-l trăiesc în interior aşa cum eu îmi trăiesc interiorul iar toată iubirea pe care i-o purtăm... s-o exprimăm în fiecare cadru, în fiecare secundă.

Am trimis mailuri.

Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai.

Parteneri:Ei, Ei, Ei, Ei si El