About Movie Making and Other Thoughts: Totul se intâmplă cu un motiv

Well, zilele istea am avut şi eu parte de puţină odihnă şi asta nu pentru că mi-am propus. Dar e bine că s-a întâmplat. Orişicum, în momentul în care a început nu-i înţelegeam motivul pentru că totuşi, făcusem o faptă bună. Ce a început? Mi-a fost groaznic de rău. Mă simţeam ca un moşuleţ de 140 de ani şi 6 luni. Cei în vârstă de citesc acest blog înţeleg. Asta m-a făcut să spun... "ok, fă o pauză, o meriţi" şi într-adevăr o merităm pentru că producţia scurtmetrajului "After School" pe cât de simplă a fost pe atât de consumatoare de energie. Toată acea alergătura după obţinerea aprobărilor, castingurile pentru toate personajele (a trebuit să organizez castingul pe mai multe zile şi asta pentru că au fost mai multe personaje [importante pentru poveste]), văzut locaţii, şedinţe, dat telefoane, repetitii, intalniri ... pe cât de plăcute (şi deci... uşoare tascuri) au fost pe atât de obositoare. Plăcerea de a lucra pentru ele, pentru proiect , a fost infinit de mare ceea ce m-a făcut să simt doar la sfârşit de zi de filmare ( după 14 sau 15 ore) oboseala. Şi da, asta a fost o lecţie importantă pentru că de acum ştiu, în momentul în care trec acele 12 ore de filmare trebuie să acord extra atenţie fiecărui detaliu. ... Nu mă simţeam deloc extenuat, dovada sta în faptul că imediat după filmări m-am şi apucat de montaj. Am învăţat de la celelalte proiecte că odihna e foarte importantă însă nu simţeam deloc că trebuie să fac acum (imediat după filmări) pasul acesta. Odihna e orişicum necesară după filmări chiar dacă al meu corp nu cere. Şi asta pentru că entuziasmul o ia mereu înainte ca un copilaş.

De ce m-am îmbolnăvit? De ce nu avea logica ce mi se întâmplase? Am început montajul şi la scurt timp după, am aflat de prietenul unor prieteni care este internat în stare gravă şi are mare nevoie de sânge. În dimineaţa respectivă, eram vreo 15 persoane doritoare să doneze sânge. Când s-au făcut analizeze eu mă încadram cel mai bine că donator şi ceea ce căutau ei pentru băiat. Doar că nu aveam grupa lui. Am hotărât totuşi să donez pentru el în final deoarece în cazul unei urgenţe, el ar fi putut primi sânge de la mine. So... m-au tăiat o dată la deget şi au aflat ce grupă sanguină am. M-au dus să-mi fac carnet de donator şi doctorii în loc să afle de la prima tăietură şi ph-ul şi globulele roşii and all s-au grăbit să mă trimită să-mi fac carnet de donator că mai apoi să mă mai trimită odată la înţepat în deget. Cum senzaţia e extrem de neplăcută, vă puteţi imagina plăcerea de a mă afla încă odată lângă doamna cu lama în mână. Totul era perfect. Doamna, cu o voce extrem de plăcută la auz, a început să-mi explice cu o viteză incredibil de mare pentru ora 8 dimineaţă ce trebuie să fac şi să nu fac după ce o să mi se ia sânge. Întrebarea bolduita a fost " Sigur sunteţi odihnit?" Eu mă simţeam excelent cu toate că nopţile nu prea puteam să dorm din cauza idelor ce-mi tot veneau pentru montaj. Dar sincer am fost. Chiar mă simţeam great. Şi... într-un final, pe caunul cu pricina, cuminte, o aştept pe doamna cu punga de donator care mi se părea cam maricuţă. Adevărul e că mă uitam la toţi bărbaţii din sală şi toţi erau cu vreun cap sau două mai mari decât mine. M-am aflat la limită cu greutatea cand m-au cantarit inainte sa intru in cabinetului doamnei de mi-a zis ce sa fac si ce nu, dupa ce mi s-a luat sange. ( scuze dacă scriu aşa mult şi dau detalii nesemnificative dar n-am mai scris demult nimic şi chiar simt nevoie s-o fac acum... o să ajung şi la informaţiile interesante [pentru majoritatea] ;;) ) O înţepătură puţin electrizantă. Prima oară când donez. Uşor uşor, sângele intra în pungă ce devine din ce în ce mai mare. Nu pot să mă uit. Nu suport să văd sânge. 450 de ml. Nimeni nu spune nimic. Undeva agăţat, aproape de tavan, un televizor încearcă să distreze donatorii. Totul durează între 8 şi 10 minute. Aşa scrie pe foaia pe care am semnat-o. Acul ce se afla în vena nu se face simţit şi nici sângele ce iese tot mai grăbit. Sunt întrebat din când în când dacă mă simt bine. Pungă chiar se face din ce în ce mai mare. Încep să mişc picioarele uşor pe ritmul melodiilor de pe Mtv. În sfârşit. Pungă e chiar mare. Sunt rugat să mai stau puţin lungit cu bucăţică de vată apăsând pe găuricea lăsată de ac. Am observat că am fost singurul rugat să fac asta. Am crezut că au să-mi spună ele când să plec. Stăteam liniştit şi ascultam muzica. Mă simţeam excelent. Am făcut o faptă bună. Le-am întrebat eu pe asistente dacă pot pleca. Pe hol m-am întâlnit cu prietenii donatori. M-au întrebat dacă îs ok. Nu aveam nimic. Era totul ok şi nerăbdător să mă întorc la montaj si fuga spre masa de montaj. Mâncasem bine în dimineaţa aia. "Asta e secretul" mi-am zis când am cam pus de toate pe masă. După vreo 6 ore am început să simt că mi se face somn. Prea somn pentru momentul din zi în care mă aflam. Rând pe rând s-au întors şi prietenii donatori. Şi ei simţeau cam acelaşi lucru. Unii dintre ei au plecat acasă. Eu rezistam la masa de montaj. A trebuit să plec acasă. N-am putut să adorm prea repede cu toate că începusem să mă simt chiar rău. A doua zi iar la montaj. Am fost dus cu maşina până aproape de casă. În seara aceea am simţit într-adevăr ce înseamnă să nu ştii cât de obosit eşti şi să donezi sânge. Aşa cum ziceam... chiar eram un moş de vreo 140 de ani. Am luat ceva pastile şi calciu. Acum mă simt mai bine. Am dormit îngrozitor de mult si am visat tot ce s-a intamplat pe perioada proiectului [pre producţie si producţie], preactic, am retrait tot, de data asta in vis.Foarte cool. Dar m-am recuperat enorm. Am compensat şi pentru acele zile alergătoare pentru proiect, filmări şi montaj. Important e ca baiatul, Stefan, se simte mai bine. Doamne Ajuta!

Aproape că am terminat un first cut. Acu 2 zile a trebuit să întrerup ca să mă odinesc şi să mă refac. Sunt patru compozitori ce lucrează pentru o temă muzicală in acest moment. Sigur, cel puţin unul dintre ei are să vină în final cu ceva mulţumitor. Îmi place cum arată filmul până acu. Iulian, monteurul, face taieturi grozave. Mâine înapoi la montaj. Doamne ajută.

Proiectul Decizie este încă în stagnare însă nu suntem lipsiţi de idei şi planuri pentru a începe filmările în vara cu brio.

Echipa "After School":