Breakfast at Paperchase

     Minunat cu privire la aceste clipe e faptul ca directorul meu de imagine se afla in Anglia. Evident ca acest fapt mi-a dat niscaiva avant sa abordez filmakeri si producatori si sa incep sa ma gandesc iar ce scenariu as alege sa filmez dintre cele de la sertar. Si cu cat numarul de scenarii de la sertar creste, cu atat devine mai greu sa aleg un scenariu favorit. Insa DoP-ul nu vrea sa stea mult aici asa ca sper sa pot porni un proiect cat de curand nu de alta dar una e sa fie aici si alta e sa fiu nevoit sa-l chem pentru vreun proiect. Poate se intampla vreun miracol.
     Intre timp Simona Halep a castigat primul ei cel mai impotant si mai greu trofeu (greu si la propriu si la figurat [trofeul cantarind nici mai mult nici mai putin de 17 kg,  video despre moment]). Iar eu intre timp, m-am inprietenit cu un latvinian care seamana cu Dimitrov (Grigor). Jucam tennis pe terenul foarte intretinut din parcul central. Nu am putut sa castig in fata lui vreo opt meciuri la rand insa martea trecuta, pentru prima oara am invins. Mi-a luat ceva sa-i inteleg jocul si sa-i prind mingiile fulgeratoare aruncate chiar in colt de teren. Nu stiu ce tenis a practicat el dar are precizie de as cand loveste mingea cu forta. Partea comica in ceea ce-l priveste e ca de fiecare data cand nu i se duce mingea unde vrea... incepe sa pronunte niste cuvinte in limba lui. Pe mine ma apuca rasul pentru ca nu inteleg nimic iar omul ar putea sa spuna orice, chiar sa ma injure si pe mine, atunci cand arunc mingii mai inteligente. L-am anuntat ca mi se pare nostim ca nu inteleg nimic din ce zice si apoi, grabit, imi explica "A... nu, nu nu zic de tine nimic, doar ma enervez, atata tot". Ma linistesc din ras sa ma pot concetra la joc. Meciurile de tenis de la universitate sunt lafel de palpitante. Joc cu indieni, coreeni, chinezi si japoenzi plus alte natii iar asta face minunat jocul, in special cand jucam la dublu.
    Cand m-am angajat la Paperchase, am avut o sedinta cu intreaga echipa. Pentru a ne cunoaste, S., managerul de magazin, ne-a rugat sa ne imaginam actorul/actrita pe care il/o consideram noi cel mai aproape de personalitatea noastra si bineinteles, sa explicam de ce. Si, pentru ca eram singurul baiat de acolo, se scuza S., a trebuit sa incep eu. Pentru mine era ok, ma siteam relaxat, stiam ca o sa scap repede asa ca am inceput doar ca nu m-am dus in directia pe care o dorea S., m-am dus in directia pe care o vedeam eu nostima si cu relevanta pentru T0; participasem pe internet la unul din acele jocuri care te ajuta sa descoperi ce fel de personaj din cartea X ai fi, daca mana ta e feminina sau masculina, ce fel de personalitate ai, etc. Iar jocul meu se referea la acel film care s-ar plia cel mai bine pe viata mea. Iar rezultatul a fost "Breakfast at Tiffany's". Cand am mentionat numele filmului, in secunda unu toate fetele erau deja topite. Nu mai era nevoie de niciun fel de explicatie. Apoi s-a trecut la Beth. care era langa mine. Am observat apoi ca ea era singura care nu avea nicio reactie cu privire la incercarea mea de a fi comic. Nici macar una. Mai mult. Replica ei a fost una acida si directa "Eu nu am sa merg in directia asta". M-a facut sa rosesc si sa las capul in joc. Mi-am dat seama ca ma privea lung. Dintr o data am simtit un val de compasiune venind din partea ei. Apoi am auzit rasetele tuturor fetelor. Am zambit si eu usor apoi Beth a inceput sa vorbeasca despre personajul ei. Era un actor (baiat), nu-i mai tin minte numele. Rand pe rand, fiecare colega a venit cu personajul ei. Am realizat in timp ca Beth. purta simpatie pentru mine. Mi-am dorit sa nu-i acord atentia pe care un astfel de moment il cerea si asta pentru ca eram (si sunt) intr-o relatie (aceeasi). Insa asta nu ne opreste sa ne imbratisam si sa ne oferim compasiune atunci cand clipele devin dificile. Beth. dovedeste magia acelei fete plina de siguranta in comportament, voce si intelegi din prima, atunci cand o privesti, ca poti avea incredere in ea. Ca vrei sa o ajuti ori de cate ori are nevoie si ca iti doresti sa n-o superi cu nimic. Apoi e Emily, o fata inalta, cu configuratia corpului ca al unui baiat insa gingasa. Emily. ma corecteaza cu blandete cand gresesc a vorbi in engleza, si ma intreba de fiecare data daca e ok si daca ma supara. Eu ii explic ca sunt recunoscator pentru atentia ei si ca o rog sa ma corecteze indiferent cat de mica e gresala. Drept raspalata pentru ca am rabdarea sa ma las corectat de fiecare data (Emily. s-a dovedit a fi una din acele persoane care intradevar iubeste a corecta o persoana atunci cand greseste gramatical sau verbal si asta nu pentru ca are vreo obsesie sau mai stiu eu ce dar pentru ca tine la limba Engleza. Si e normal, in Romania am intalnit 10 astfel de personalitati pe metru patrat si nu exagerez) deci, intr-o zi ma roaga s-o ajut cu ceva iar eu, bucuros, ma conformez apoi se intoarce catre mine, ma priveste, vrea sa spuna ceva insa cuvintele nu ies "wait" apoi cu concentrare rosteste un "Multumesc" aproape perfect. Incredibil! Emotiile ma cuprind, incerc sa mi le controlez dar in zadar. Incredibil. Desi am iesit cu ea la un suc si am mers sa vad cum bate clopotele in capela din centrul orasului, nu imi aduc aminte sa-i fi spus cum se zice la in limba romana "thanks". Multumesc Emily. Pandora este experta in vanzari. Este si invatatoare. Acela e defapt primul ei job. Paperchase e secund. Aproape toate fetele au un al doilea job [Emily si Beth inclusiv]. Seamana cu mama. S-a bucurat enorm sa afle asta. Ne imbratisam mereu cand ne vedem. Ma simt atat de confortabil in preajma ei ca la un moment dat, am intrebat-o in romana "Ce faci?" A ras. De la Pandora am invatat foarte multe lucruri despre job si a avut mereu rabdare sa-mi explice mereu tot ceea ce am avut nevoie sa stiu. "Merci" imi spune la un moment dat zambind! Divin! Toate fetele m-au ajutat enorm. Va multumesc! Sunt bucuros sa ma aflu intr-o echipa care, lafel ca mine, tine la legatura frateasca dintre mebrii ei. M-au numit angajatul lunii februarie. Multumesc Doamne.
     Despre Bell ringing sunt foarte multe de spus. Ceea ce putini oameni stiu este ca se pot compune melodii in toata puterea cuvantului batand clopotele. Exista o stiinta care se ocupa de studiul clopotelor, tonalitati. Despre toate acestea se poate citi aici. Si e doar putin din ceea ce stie Emily despre. Despre clopote cunosc dintr-un film ca de fiecare data cand un clobot se aude, un inger isi primeste aripile. :). Iar filmul se numeste "It's a wonderful life" nominalizat pentru cel mai bun film, la 3 ani dupa Breakfast at Tiffany's ('61), castigator a 2 premii Oscar la randu-i. Aici e un clip video cu cei care bat clopotele in oras (pe unii dintre ei i-am cunoscut cand m-am dus in cercetare pentru un posibil documentar). Si inca un material informativ aici. Zilele istea se intampla si re-inmormantarea regelui pierdut si regasit dupa aproape jumatate de mileniu, Richard al III-lea. Despre rege aici. Despre ceremonie aici. La acest eveniment, Emily a batut clopotele impreuna cu echipa ei. R III P Richard!
    Am 45 de zile de cand am mancat ultima oara ciocolata sau ceva care sa contina ciocolata, de cand am baut ultima oara coca-cola, de cand am baut cafea sau ceva care sa contina cofeina, de cand am baut ultima oara un energizant. Ma bucura asta insa acum mananc nitel mai des gogosi. :)). Adica, nu mananc gogosi cu privire la ciocolata si coca-cola - mananc gogosi la propriu. Aici sunt foarte bune gogosile. Si ieftine. Treo gogosi, o lira. Sau sase cu 70 de cenci. Depinde de unde le iau. Au magazin special doar pentru gogosi unde poti gasi dintre cele mai felurite sortimente de gogosi. Iar coada e lafel de mare precum era coada de la mici la Kaufland :)). Si nu exagerez. Poate chiar mai mare. Asa ca... dimineata, in timp ce astept sa ajunga unul din manageri sa deschida magazinul, privesc linistit vitrina Paperchase, savurand o gogoasa impreuna cu pahar de fanta, precum Holly... in Breakfast!
Breakfast soundtrack