Apoi am fost la biblioteca. Am imprumutat o carte dar am sa scriu despre ea cand voi termina acutala carte scrisa de Ilie Tanasache si care poarta numele "Metroul romanesc si metrourile Terrei", documentarista - titlul e clar. Mai am o carte, de acelasi autor, un roman - "Dulce disperata melancolie", ambele carti sunt imprumutate de la colegul de apartament care le-a primit cadou, cu dedicatie, chiar de la autor. Frumos :). Domnul Tanasache este un scriitor cu o istorie frumoasa in spate, cu activitate prolifica. Cautand pe net, am descoperit ca a fost chiar si scenarist, la un singur film ce-i drept insa regizat de nimeni altul decat Mircea Veroiu (cu al sau divin "Nunta de piatra", achizitionat de Muzeul de Arta Moderna din New York. :) ). Din pacate, prin roman nu am putut trece mai departe de primele 30 de pagini si... chiar am incercat. Nimic nu ma doare mai tare decat sa nu pot trece de momentul paginilor test ale unei carti, cu atat mai mult cu cat incercarea autorului de a aduce in lumina o poveste puternica este dusa pe culmi inalte. Si intradevar, isi aduce personajele pe culmi inalte. Dar le tine acolo. Cum spune un amic drag mie, daca o carte nu ti-a placut, nu spune ca nu ti-a placut, spune ca n-ai avut tu cele necesare s-o intelegi asa ca... intradevar, nu cred ca am avut eu cele necesare interoare ca sa termin cartea si sper ca cei de citesc aici... sa-i dea o sansa. Sau mai multe.
Cartea despre metrouri este o excelenta si amanuntita, documentarista istorisire a metroului bucurestean si nu numai. Imbinand cu maiestrie informatii despre inceputurile Cetatii lui Bucur, denumirea draga, acordata evident actualei capitale romanesti, autorul scoate in lumina aventurile geniilor care au format sufletul constructiei metroului bucurestean si prin aceasta ceea ce toate celelalte orase ale lumii au de oferit in materie de transport in comun subteran (denumit metrou peste tot pe glob), cu pasiune si dragoste pentru subiect. Cu multa emotie. Nu ai cum sa nu simti fiorul autorului in timp ce citesti, chiar pe pielea ta pentru ca nu e usor sa faci tunele subterane prin unul dintre cele mai dificile soluri ale lumii. Iar capitala se afla pe a 7-a pozitie (din cele 200 de orase ale lumii care detin transport in comun subteran)cu sol extrem de dificil, pe prima pozitie aflandu-se Roterdamul, urmat de Amsterdam ca dificultate. Mai aflam ca Romania s-a aflat printre putinele state din lume care si-au construit linia de trasee subterane fara import de proiecte, licente, tehnologii, materiale/ utilaje, echipamente si vagoane. Impresionant nu? Totul a fost facut de mana noastra. :) Pentru statia Titan, unde solul este de tipul celui mai instabil sol de pe terra, au recurs la metoda plantarii sondelor in pamant pentru a ingheta apa si a inainta cu sapaturile. Asta da ingeniozitate tehnologica. Mult mai multe informatii extrem de interesante si necesare oricarui, ca vorba aia, si bebelusii, insotiti de parinti ce-i drept, iau metroul dar cand vor creste, isi vor dori sa afle ce anume a facut posibila aceasta minune, se pot gasi in carte unde, cum spuneam, autorul nu ezista sa spuna... tot! Mult succes proiectului actual prin care se incearca realizarea altor doua magistrale spre care privesc cu multa emotie...
Iar pe seara, din toata saracia, mi-am permis un bilet la film. Si l-am dat pe un film de categorie B, asta e, am si eu o slabiciune pentru eroul meu favorit - Spider man, desi ironic, sufar de arahnofobie (chiar azi, in timp ce-mi puneam rufele la uscat, cantand frumos dupa melodiile sountrackului Frozen, un paianjen cu picioare enorme se plimba ca in codri pe firul de intins rufe; mi-a inghetat sangele in vene si m-am trezit in secunda unu in capatul celalalt al balconului - si balconul e imens :))). Am facut cunostinta si apoi l-am rugat sa urce pe matura despre care pot preciza ca, pentru prima oara, am regretat ca nu are coada lunga. Am vrut sa-l dau afara pe geam dar n-am apucat ca n-a vrut sa urce pe matura, a alunecat pe panza dupa o cutie si n-am mai dat de el. Am stat vreo jumatate de ora in afara balconului citind articole artistice, pana mi-a trecut fiorul si gandul ca as putea sa dau iar nas in nas cu el. ). Amazing Spider Man 2. O sa spun si aici ca... poate nu l-am inteles eu desi aici ar fi de spus ceva de genul... "ok... e doar un film de categorie B, cu eroi, bla bla" Da. Corect. Dar de ce seria lui Sam Raimi e atat de buna, ma face sa empatizez cu eroul, sa ma simt in mijlocul actiunii prin soundtrack, ma aduce in minunata lume a oamenilor de stiinta si multe alte calitati...? pe cand seria lui Marc Webb are doar personaje puternice si foarte bine folosite...si atat. De ce? Nu tu muzica, desi e pusa in joc muzica unuia dintre cei mai bun compozitori de muzica cinematografica [daca nu cel mai bun - Hanz Zimmer], nu tu actiune care sa ma fac sa ma simt acolo, nici macar dialogurile nu mai sunt ce au fost odata si ca sa fiu sincer, au preluat pur si simplu mesajul din episodul 2 al seriei lui Raimi si l-au introdus aici. Fara pic de simtamant narativ. Na. Am spus-o. Dar poate ca intradevar, am crescut eu si nu mai sunt asa copil. Ce-i drept...arahnofobia inca o am. Tobey Maguire facea o treaba excelenta. Ok. :)) Acum chiar devin nostalgic.
In amintirea seriei lui Raimi, las aici 2 dintre liniile melodice preferate, din OST-ul seriei din deceniul trecut.
Poti sa simti emotia eroului
Intelegi personajul, angoasa lui si... ceea ce ia nastere
Abia astept sa-mi vad florile mari si implinite!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu