Pe primul loc, în conştiinţa unui om, trebuie să se afle întotdeauna Dumnezeu. Nu Dumnezeu ca religie ci Dumnezeu şi ceea ce este El şi ne spune Biblia că este. Următorul loc este ocupat de tine şi ceea ce te defineşte ca individ. Sunt multe momentele în care eul intra în conflict cu Conştiinţa-divină; "de ce să nu ţip la tipul ăsta când el m-a înjurat, eu să fiu mai prejos?", "de ce să nu atac ceea ce este acestă fiinţă dacă ea intră în conflict cu ceea ce sunt eu şi cu ceea ce cred eu?", "pot să mă enervez când vreau pentru că pot!" Toate acestea reprezintă libertatea dar tocmai aceasta este cea care vrea sa ne vorbeasca cu adevarat prin faptul ca a îmbracat această formă negativă; eşti liber, dar singur te limitezi indepartand limita ce trebuie atinsa! Fără să încerci să atingi acea minimă a conştiinţei pe care Dumnezeu încearcă să ţi-o ofere de 2000 de ani încoace, nu poţi decât să trăieşti şi să priveşti cum limita se îndepărtează tot mai mult de tine, limita ta, cea pe care trebuie s-o atingi şi s-o elimini, pe care tot tu ai creat-o şi de care ar trebui să-ţi fie frică mai mult decât orice. Limita aceasta ai nevoie s-o atingi (s-o conştientizezi) şi s-o elimini. Am considerat mereu că adevărata viaţă pe care o duce un om nu este cea din exterior şi e cea din interior. Că exteriorul joacă o piesă pe care interiorul trebuie s-o citească şi s-o prelucreze, tot în interior pe care apoi s-o proiecteze exteriorului rescrisa, aşa cum trebuie să arate. Dar dăm greş de cele mai multe ori când ne aflăm în pragul acestui proces şi asta datorită faptului că limita nu a fost atinsă iar noi continuăm să o respingem, s-o împingem departe, cât mai departe. Vorbeam într-un post anterior despre bătrânică ce observă exteriorul şi se îndepărtează de interiorul ei. Bătrânică nu va putea înţelege nicicum modul în care exteriorul, ceea ce se întâmplă în jurul ei, avea de fapt legătură strânsă cu interiorul ei şi că mai mult decât atât, interiorul să proiecteze astfel de scenarii către exterior care s-o facă pe ea să deschidă o portiţă ( această portiţă ce poarta numele de suferinta[=drama, pentru a sublinia importanta si gravitatea lucrurilor]) către ceea ce este ea, către sine; ea s-a îndepărtat de sine fără ca măcar să-şi dea seama. Este sau nu este corect? Se pare că este corect pentru că, precum înţelegem şi percepem noţiunea de "A fi" tot aşa trebuie să conştientizăm şi noţiunea de "Limita de atins" pentru că tot aşa să înţelegem noţiunea de percepţie a sinelui. Dacă nu există acea scânteie ce pleacă din faptul de "A fi", am fi putut să ne considerăm cu adevărat plasaţi într-un total al incorectitudinii. Însă El a zis că există libertate şi atunci trebuie să existe conştiinţă, conştiinţa care trebuie să o atingi singur, cu puterea ta, ca tot tu să creşti şi tot tu să te ridici. Bătrânică simţea tristeţea şi vedeam în ochii ei, în timp ce stătea în şezlong, legătura pe care o realiza cu sine fără ca ea nici măcar să nu perceapă chimia ce avea loc; continua să privească în gol, o privire strigătoare de ajutor însă interiorul ei ţipă cat putea "Ajutorul tău e aici, sunt eu, ajută-mă să te ajut!" Atât de aproape... atât de departe.
Sper că e doar un gând ce se bazează pe o analiză falsă a situaţiei dar în acest moment chiar simt că mă îndepărtez de filmări. Devine din ce în ce mai greu să mă apropii de filmări chiar dacă fug cât de tare pot. Am nevoie să se întâmple ceva, am nevoie să primesc un răspuns pozitiv de oriunde; sunt necesari doar o parte din bani ( din buget) pentru a avea o asigurare că măcar pot să plătesc actorii şi echipa. Vreau să cred ca la început că se poate face artă fără bani însă, în acelaşi timp, trebuie să înţeleg şi faptul că există nevoi. Nu este un lucru pe care vreau să-l fac forţat şi anume să găsesc bani pentru că aşa trebuie; e vorba însă de faptul că există totuşi un efort ce se depune şi nu mă refer la efortul meu ci la efortul celor ce sunt implicaţi. Efortul devine colosal într-un anumit punct şi exact pentru acel punct trebuie să existe un astfel de stâlp solid, caci de multe ori punctul nu mai poate fi susţinut nici de pasiune, nici de plăcere, dorinţă, iubire. Şi eu am nevoile mele însă pentru mine, stâlpul cel mai solid în reprezintă însăşi faptul că lucrurile se mişca înspre realizare. Atât! Doamne Ajută!
Azi am trimis cât de multe mailuri am putut să trimit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu