Ultimul film pe care l-am făcut a ieşit în 2007. A urmat un an de meditaţii cu domnul Mihnea Columbeanu ( un excelent profesor - enciclopedie pe picioare) apoi încă un an lângă acelaşi profesor ( asistent şi coordonatorul cineclubului înfiinţat de mine şi Alexandru Căpătoiu în 2008 [se ţin curusi de regie/actorie şi anul ăsta, doritorii mă pot contacta] ) apoi câteva luni timp în care m-am hranit doar cu filme. Anul trecut am cunoscut un regizor, o tânără speranţă a cinematografiei romaneşti, care îmi este mentor; o dată pe săptămână, ne vedem pentru a mă învaţa arta cinematografică; lecţii pe care nu cred că le mai pot primi de la cineva la ora actuală. Am de zis doar un lucru şi acesta e următorul; Indiferent unde te situezi pe scara progresului în drum spre succes (chiar în vârf de te afli) ...cere întotdeauna lecţii celor care sunt mai buni decât tine pentru că întotdeauna vor exista oameni (cineaşti) mai buni decât tine. ÎNTOTDEAUNA SUNT LUCRURI NOI DE ÎNVĂŢAT, ADMIRAT... ARĂTAT!
Aşa că acesta este următorul meu film după trei ani de studiat cinematografia. Dacă ar vrea cineva să mă întrebe, următorul lucru pe care aş vrea să-l fac este să obţin o bursă în străinătate şi apoi să mă întorc.Sau... poate că o să vreau să regizez lungmetrajul al cărui scenariu (deocamdată) e scris pe jumatate. Dar... Doamne ajută cu proictul actual.
Azi am trimis mailuri.
vineri, 24 septembrie 2010
joi, 23 septembrie 2010
Formulă
Zilele astea au stat sub semnul matematicii. Recalculează şi recalculează şi recalculează. N-am fost niciodată foarte bun la matematică (în liceu cu greu treceam peste 6 iar în generală mă situam mereu între 8 şi 9 [şi asta datorită super-profesoarei de matematică, dna Cristea Melania, nu am s-o uit niciodată], foarte rar ajungeam la 10) însă recalcularea bugetului mi-a dat mari bătăi de cap. Şi nu-mi place să umblu cu cifre. E un stres extrem de ciudat ce se ridică în interiorul meu şi iese în afară obosindu-mă până la epuizare. Deocamdată, s-a încheiat totul; până acum am reuşit să strângem 4286.25 E (in aparatura - Red One) şi 1000 E (in aparatura- u sunet). Şi mai avem foarte puţin până a putea spune că putem demara pregătirile. Deci... am trimis multe mailuri. Hai miracol!
Pentru că tot suntem la capitolul matematică, şi capul meu e plin de cifre, singurul termen pe care l-am găsit şi e potrivit pentru a portretiza condiţia cinefilului este "formulă". Există o singură formulă pentru fiecare individ ca acesta să ajungă în final să spună "filmul e gata"; o singură formula pentru fiecare individ. Nu există "tipul ăla a făcut aşa deci, pot să fac şi eu la fel" sau "el a urmat paşii ăştia, trebuia să-i urmez şi eu" (evident că excludem paternele organizatorice extrem de importante şi deci mă refer doar la acele trăiri interioare, acele trăsături necesare oricărui cinefil (cineast) pentru a-şi realiza opera.) Ce ne inspiră? Ce visăm? Că mâncăm? Ce mirosim? Ce analizăm privind? Ce ascultăm? Ce? Ce ne întristează? Ce ne face fericiţi? Ce iubim? Ce uram? Ce neglijam? Ce prinde importanta? Ce (cine) suntem? ... şi mulţi alţi "ce". Nu am să etalez aici formula mea din simplul motiv că nici eu n-o ştiu. Şi nimeni nu o poate deduce indiferent cât s-ar strădui. Însă pot să precizez că formula mea a fost extrem de incarcata cu întâmplări mai mult sau mau puţin triste; sunt doar acele câteva exemple de reuşită [finalizatoare de proiect] despre care pot spune că au făcut mai mult decât orice imens minus pe care l-am întâmpinat. Şi întotdeauna e aşa, precum Newton o spune: oricărei forţe de acţiune i se opune o forţă egală şi de sens contrar. Cu alte cuvinte, dacă există o acţiune în acest univers (pe pământ sau oriunde altundeva) automat, împotriva acţiunii se naşte o forţă care este negativă (chiar dacă ea se poate (auto)proclama pozitivă). În strânsă legătură cu acţiunile pământeşti care înglobează idea de acţiune-reacţiune, universul, la început, a avut aceleaşi reacţii; pentru fiecare particulă exista o antiparticulă şi din coliziunea celor două rezulta energia ( care prin multe alte reacţii a rezultat spre materie ( concret). Există oare aceeaşi soartă şi pentru acţiunile pământeşti săvârşite de oameni sau reacţiunea anihilează certa existenţa a acţiunii? Newton spune că masa e aceeaşi ( în cazul particulelor şi a antiparticulelor) însă semnul este diferit; cu alte cuvinte o acţiune este pozitivă şi alta negativă. Dar care e care? Care este cea negativă şi care este cea pozitivă? Cred că răspunsul e simplu pentru această întrebare; niciuna nu este pozitivă sau negativă sau ambele sunt pozitive ori negative. Asta deoarece ceea ce ia naştere se numeşte energie. Există un singur drum şi o singură formula. Ceea ce contează cel mai mult este să te ţii de formula. Să o simţi în timp ce mergi pe drumul tău, să simpatizezi cu ea şi să-i faci pe plac ca ea să se dezvăluie mult, şi tot mai mult iar tu să înţelegi care este unicul drum pe care poţi merge, plin de dragoste şi speranţă, dăruire şi realizare.
miercuri, 22 septembrie 2010
TIFF
Aparatura de filmare asigurată îmi permite să recalculez bugetul. Într-adevăr, arăta mult mai accesibil.
Pe lângă emailuri, am reînceput să merg direct la posibila sursă doar că de data asta nu am cerut doar o posibilă finanţare ci am lăsat şi un cv; finanţare sau job. Cred că sunt şanse mai mari să obţin jobul deoarece mulţi consideră că arta nu e muncă. Arta înseamnă muncă, din punct de vedere fizic cât şi psihic; numai eu ştiu cât am umblat vara trecută prin Bucureşti după casa în care să filmăm iar rezultatele au fost pe măsură :). Apoi lucrul pe scenariu cu Adi (şi cu ceilalţi actori); am luat fiecare propoziţie, fiecare cuvânt şi l-am întors pe toate feţele şi interpretările. Castingul. La castingul pentru Mihai au venit 4 băieţi. Cel mai uşor a fost cu Gheorghe. Pentru Ion am văzut tot patru tipi. Însă Vladimir mi-a dat cea mai mare bătaie de cap :). Zecile de întâlniri pentru a forma echipa. Cu cei care n-au intrat în proiect am rămas prieten; unii dintre ei. Multele filme de război şi cărţile despre ww2 împrumutate de la biblioteca Ion Creangă, cea care mi-a oferit şi spaţiul de lucru ( un mic birou în care să-mi desfăşor activitatea de cercetare pentru proiect). Şi multe altele şi ce o sa mai vină; insă totul e o imensă plăcere, iar energia vine cu fiece pas pe care-l fac şi care mă aduce mai aproape de finalizarea proiectului.
Am în plan să prindem TIFF-ul. TIFF-ul este festivalul la care am visat încă de la început. Let's go Digital, programul lor pentru tinere, suna incredibil de bine şi reprezenta sursa unei imense energii. TIFF-ul a fost primul motiv zdravăn pentru care am vrut să scriu un scenariu; vroiam cu orice preţ să ajung acolo. Vroiam să mă aflu în acel loc minunat, un paradis al filmului. Însă, nu am putut ajunge la TIFF nici până în ziua de azi. Şi încă îmi doresc la fel de mult.
Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai.
luni, 20 septembrie 2010
Red One
Mailuri şi iar mailuri.
Azi s-a întâmplat esenţialul. După mult timp de când am început proiectul am resimţit că îmi fuge pământul de sub picioare de bucurie; O să filmăm cu Red One. Este oficial. Aparatura de filmare este asigurată de Temple Film, prin domnul Dan Badea, asta înseamnă că Temple Film devine producătorul principal. Dar, există şi un dar; Red One-ul este o "maşinărie" extrem de sensibilă. Încă are mici probleme ( şi când spun "mici" şi vorbesc de producţia unui film atunci e vorba de... ) şi din acest motiv, trebuie să vină însoţită de o echipă de trei (-patru) oameni ( eu îi zic Echipa Roşie [The Red Team]). Echipa Roşie intervine imediat în momentul în care sensibilitatea echipamentului Red îşi spune cuvântul iar Echipa, în mod foarte eficient, rezolvă problema. În luna august, împreună cu Adi şi DP-ul, am mers să facem proba camerei; m-am simţit foarte bine în preajma ei. Au decurs toate foarte bine. Adi a fost natural, comunicarea dintre mine şi DP s-a realizat în condiţii foarte bune, DP-ul s-a înţeles de minune cu băiatul de a mânuit camera. La proba a fost necesar un singur băiat însă la filmări e necesară întreaga Echipă Red; oamenii aceştia nu vin fără să fie plătiţi. În aceste condiţii, suntem nevoiţi să găsim banii necesari pentru a plăti echipa Red. Astfel, bugetul s-a redus extrem de mult şi acum, o sumă imposibil de găsit a devenit bugetul foarte uşor de acceptat. Trebuie să găsim bani pentru Echipa Red, Echipă mare, actori, locaţie şi să găsim sponsori care să ne ajute cu apă şi mâncare la filmări; nu renunţ la condiţiile omeneşti ce trebuiesc asigurate.
Doamne Ajută!
Time passes
Am trimis mailuri.
Azi o să mă duc la un interviu.
Am pus poze pe facebook din timpul filmărilor proiectului "Testament".
:)
Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai.
Azi o să mă duc la un interviu.
Am pus poze pe facebook din timpul filmărilor proiectului "Testament".
:)
Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai.
sâmbătă, 18 septembrie 2010
Anti-voinţa
Au pus interviul pe Tv6.ro; încă nu pot avea o impresie despre interviu deoarece n-am putut să-l văd pe tot: se întrerupea din 2 în două secunde. Sper că nu toţi l-au văzut aşa. Oricum, ar fi bine să mai dea odată emisiunea sau să o putem vedea când dorim.
Şedinţa cu actorii; nu stăm deloc bine şi peste toate mai e şi dorinţa mea de a filma cu Red One. Doamne ajută ca lucrurile să se aranjeze cumva. Există un buget minim pe care-l putem folosi, numai să-l avem şi pe acesta. Şi ei (actorii) au fost puşi într-o astfel de situaţie (de a strânge fonduri) ca şi mine şi soluţiile nu vin uşor. Niciodată. Sunt dispus să "aştept" în privinţa banilor însă, în schimb, aş putea să obţin o sponsorizare în materiale în sensul în care cineva să spună că achita preţul camerei de închiriat, altcineva locaţia şi cineva bautirile/mâncarea. Ar fi o situaţie perfectă pentru că aş crea în primul rând condiţii la filmare. Nu vreau să răsfăţ echipa, nu asta e ţelul meu. Vreau să primească ceea ce merită pentru efortul pe care-l depune fiecare. Ca să obţin sponsorizările băutura/mâncare trebuie să fiu sigur că filmez şi ca să fiu sigur că filmez trebuie să am asigurata aparatura şi locaţia; bunăvoinţa există, spaţiu de repetiţii există. Ei pot veni la filmări şi fără să fie plătiţi; vreau să pot să le asigur şi asta; din respect pentru munca lor.
În drum spre Noaptea Albă a Filmului Românesc, m-am întâlnit cu un foarte bun prieten, ( pe care-l văd la fel de ambiţios ca şi mine într-ale filmakingului [ a venit în iunie să dea proba pentru Mihai insă a fost foarte puţin sub Adi]), un tip extrem de open minded şi înţelept; am vorbit despre ideea de "enervare". De ce există momente în viaţa unui om când nervii încep să preia controlul? Ce se întâmplă în atunci? Sincer, am trecut şi eu prin astfel de momente; eram atunci producătorul unui scurtmetraj ("Am fost odată eu"). Foarte iritat, reacţionăm negativ la fiecare schimbare neanunţată, ba chiar ajungeam să mă răstesc la persoanele cărora le ceream o colaborare; ridicăm tonul fără să-mi dau seama. Era o furie pe care n-o puteam controla, la acea vârstă de 19 ani. Ştiam că nu era bine ce se intâmpla şi totuşi lăsam lucrurile să meargă de la sine. Mă gândeam să părăsesc proiectul. Nu mă consideram capabil şi chiar aşa era; nu eram capabil să produc un film în măsura în care reacţionam ca în felul acela, cand lucrurile scăpau de sub control. Ştiam că ceea ce făceam şi cum reacţionam nu era deloc bine, conştiinţa mă chinuia foarte mult şi mă mustra; dar nu puteam să mă abţin. Vroiam să se termine mai repede chinul însă nu putem; le promisesem că-i ajut. Vroiam să mă gonească dar nici ei nu făceau nimic in privinţa asta. Cei drept reuşeam să rezolv majoritatea tascurilor; obţineam (pe gratis) secţie de poliţie, spital, cimitir - în toate acestea s-a putut filma. Dar eu eram nefericit. Eram nervos şi mereu iritat. De ce au existat momente ca acelea? Nu eram deloc pregătit pentru o pozitie ca aceea (de producator) însă tot ce s-a întâmplat atunci se numeşte acum experienţă. Viaţa m-a pus in pozitia aceea. Interiorul meu proiecta în exterior tot ceea ce eu nu ştiam ca exteriorul să proiecteze spre interior toate acele lecţii pe care trebuia să le învăţ. Pe de alta parte, dacă eram la fel de binedispus ca ceilalţi... conştiinţa mea nu mai lucra iar eu nu mai învăţam nimic din acele întâmplări. Ceea ce e de înţeles aici ca atunci când ne enervam înseamnă că sunt lecţii de învăţat. Clopoţelul sună a lecţie de învăţat şi în momentul ăla liniştea şi pacea trebuie să pună stăpânire pe noi. Dacă nu ştim că e vorba de o lecţie ce trebuie învăţată, continuăm să ne enervăm şi ... probabil vom învăţa lecţia mai târziu sau, în cazurile cele mai extreme... niciodată. Se pune întrebarea; dacă ne enervăm aiurea, adică, dacă nu e vorba de o lecţie de învăţat? În momentul în care ne enervăm/supărăm, e ceva ce subconştientul face deoarece sigur e o lecţie de învăţat iar dacă nu ne enervăm... lucrurile stau bine. Da, sunt momente în care ne enervăm degeaba dar daca stam strâmb şi gândim corect, nu-i tot o lectie de învătat şi aceea? Când ne enervăm nu trebuie decât să tragem aer în piept, să privim spre noi şi să încercăm să prindem lecţia. Şi deci, momentele de atunci m-au pregătit foarte bine pentru momentele de acum, pentru acest proiect; sunt foarte multe situaţii ciudate; de exemplu, un tip ( din echipă) întârzie de câteva zile (bune) cu un tasc care ar fi fost gata în maxim doua - trei zile. Mă amâna mereu cu câte o explicaţie foarte corectă: nu mă supărat niciuna din întârzierile sale şi nici n-are s-o facă. Nu m-a enervat niciuna din acţiunile sale. Deci, sunt trecut prin astfel de situaţii deja şi n-au nicio relevantă. Pur şi simplu se întâmplă. Când viaţa îţi dă lecţii... observă-le şi nu le întoarce spatele pentru că e posibil ca la 30 de ani să primeşti lecţii pe care le-ai fi primit la 20 iar progresul spiritual poate rezulta de aici spre un om capabil să stea în faţa televizorului cu ţigarea într-o mână şi berea în cealaltă fără nicio ... remuşcare. Dacă îţi este prea greu şi eşti prea prins spune-mi asta dar nu-mi mai tot spune " vineri sigur e gata", " în seara asta sigur...","..dar mâine sigur e gata", evită acest "sigur e gata", această siguranţă a ta că lucrurile vor sta cum vrei tu. Există o forţă mai mare decât voinţa; anti-vointa. Nimeni nu-i poate sta în cale.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
