Am trimis mailuri.
Azi o să mă duc la un interviu.
Am pus poze pe facebook din timpul filmărilor proiectului "Testament".
:)
Suntem la câteva opere cinematografice depărtare de Rai.
luni, 20 septembrie 2010
sâmbătă, 18 septembrie 2010
Anti-voinţa
Au pus interviul pe Tv6.ro; încă nu pot avea o impresie despre interviu deoarece n-am putut să-l văd pe tot: se întrerupea din 2 în două secunde. Sper că nu toţi l-au văzut aşa. Oricum, ar fi bine să mai dea odată emisiunea sau să o putem vedea când dorim.
Şedinţa cu actorii; nu stăm deloc bine şi peste toate mai e şi dorinţa mea de a filma cu Red One. Doamne ajută ca lucrurile să se aranjeze cumva. Există un buget minim pe care-l putem folosi, numai să-l avem şi pe acesta. Şi ei (actorii) au fost puşi într-o astfel de situaţie (de a strânge fonduri) ca şi mine şi soluţiile nu vin uşor. Niciodată. Sunt dispus să "aştept" în privinţa banilor însă, în schimb, aş putea să obţin o sponsorizare în materiale în sensul în care cineva să spună că achita preţul camerei de închiriat, altcineva locaţia şi cineva bautirile/mâncarea. Ar fi o situaţie perfectă pentru că aş crea în primul rând condiţii la filmare. Nu vreau să răsfăţ echipa, nu asta e ţelul meu. Vreau să primească ceea ce merită pentru efortul pe care-l depune fiecare. Ca să obţin sponsorizările băutura/mâncare trebuie să fiu sigur că filmez şi ca să fiu sigur că filmez trebuie să am asigurata aparatura şi locaţia; bunăvoinţa există, spaţiu de repetiţii există. Ei pot veni la filmări şi fără să fie plătiţi; vreau să pot să le asigur şi asta; din respect pentru munca lor.
În drum spre Noaptea Albă a Filmului Românesc, m-am întâlnit cu un foarte bun prieten, ( pe care-l văd la fel de ambiţios ca şi mine într-ale filmakingului [ a venit în iunie să dea proba pentru Mihai insă a fost foarte puţin sub Adi]), un tip extrem de open minded şi înţelept; am vorbit despre ideea de "enervare". De ce există momente în viaţa unui om când nervii încep să preia controlul? Ce se întâmplă în atunci? Sincer, am trecut şi eu prin astfel de momente; eram atunci producătorul unui scurtmetraj ("Am fost odată eu"). Foarte iritat, reacţionăm negativ la fiecare schimbare neanunţată, ba chiar ajungeam să mă răstesc la persoanele cărora le ceream o colaborare; ridicăm tonul fără să-mi dau seama. Era o furie pe care n-o puteam controla, la acea vârstă de 19 ani. Ştiam că nu era bine ce se intâmpla şi totuşi lăsam lucrurile să meargă de la sine. Mă gândeam să părăsesc proiectul. Nu mă consideram capabil şi chiar aşa era; nu eram capabil să produc un film în măsura în care reacţionam ca în felul acela, cand lucrurile scăpau de sub control. Ştiam că ceea ce făceam şi cum reacţionam nu era deloc bine, conştiinţa mă chinuia foarte mult şi mă mustra; dar nu puteam să mă abţin. Vroiam să se termine mai repede chinul însă nu putem; le promisesem că-i ajut. Vroiam să mă gonească dar nici ei nu făceau nimic in privinţa asta. Cei drept reuşeam să rezolv majoritatea tascurilor; obţineam (pe gratis) secţie de poliţie, spital, cimitir - în toate acestea s-a putut filma. Dar eu eram nefericit. Eram nervos şi mereu iritat. De ce au existat momente ca acelea? Nu eram deloc pregătit pentru o pozitie ca aceea (de producator) însă tot ce s-a întâmplat atunci se numeşte acum experienţă. Viaţa m-a pus in pozitia aceea. Interiorul meu proiecta în exterior tot ceea ce eu nu ştiam ca exteriorul să proiecteze spre interior toate acele lecţii pe care trebuia să le învăţ. Pe de alta parte, dacă eram la fel de binedispus ca ceilalţi... conştiinţa mea nu mai lucra iar eu nu mai învăţam nimic din acele întâmplări. Ceea ce e de înţeles aici ca atunci când ne enervam înseamnă că sunt lecţii de învăţat. Clopoţelul sună a lecţie de învăţat şi în momentul ăla liniştea şi pacea trebuie să pună stăpânire pe noi. Dacă nu ştim că e vorba de o lecţie ce trebuie învăţată, continuăm să ne enervăm şi ... probabil vom învăţa lecţia mai târziu sau, în cazurile cele mai extreme... niciodată. Se pune întrebarea; dacă ne enervăm aiurea, adică, dacă nu e vorba de o lecţie de învăţat? În momentul în care ne enervăm/supărăm, e ceva ce subconştientul face deoarece sigur e o lecţie de învăţat iar dacă nu ne enervăm... lucrurile stau bine. Da, sunt momente în care ne enervăm degeaba dar daca stam strâmb şi gândim corect, nu-i tot o lectie de învătat şi aceea? Când ne enervăm nu trebuie decât să tragem aer în piept, să privim spre noi şi să încercăm să prindem lecţia. Şi deci, momentele de atunci m-au pregătit foarte bine pentru momentele de acum, pentru acest proiect; sunt foarte multe situaţii ciudate; de exemplu, un tip ( din echipă) întârzie de câteva zile (bune) cu un tasc care ar fi fost gata în maxim doua - trei zile. Mă amâna mereu cu câte o explicaţie foarte corectă: nu mă supărat niciuna din întârzierile sale şi nici n-are s-o facă. Nu m-a enervat niciuna din acţiunile sale. Deci, sunt trecut prin astfel de situaţii deja şi n-au nicio relevantă. Pur şi simplu se întâmplă. Când viaţa îţi dă lecţii... observă-le şi nu le întoarce spatele pentru că e posibil ca la 30 de ani să primeşti lecţii pe care le-ai fi primit la 20 iar progresul spiritual poate rezulta de aici spre un om capabil să stea în faţa televizorului cu ţigarea într-o mână şi berea în cealaltă fără nicio ... remuşcare. Dacă îţi este prea greu şi eşti prea prins spune-mi asta dar nu-mi mai tot spune " vineri sigur e gata", " în seara asta sigur...","..dar mâine sigur e gata", evită acest "sigur e gata", această siguranţă a ta că lucrurile vor sta cum vrei tu. Există o forţă mai mare decât voinţa; anti-vointa. Nimeni nu-i poate sta în cale.
vineri, 17 septembrie 2010
miercuri, 15 septembrie 2010
Cel mai mare progres
Azi, după foarte mult timp, am reintrat în "the church of my childhood" şi am retrăit minunatele şi plăcutele momente alături de Dumnezeu. Există un singur mare motiv pentru care îmi place biserica; dacă eşti alături de Dumnezeu acesta face doar ceea ce consideră El că este bine pentru tine. Şi crede-mă... bine chiar înseamnă bine! Dar trebuie să fii alături de El ca să înţelegi de ce face ceea ce face. Te apără de oricine şi orice (rău) dar face întotdeauna ceea ce e bine pentru tine. Cu alte cuvinte... ce ţi se întâmplă "rău" ( dptdv) este orişicum bine pentru că Dumnezeu ştie ce e cel mai bine pentru tine. Dumnezeu e cel mai bun părinte pe care-l poţi avea. Oamenii privesc oamenii şi-L judeca pe Dumnezeu; total greşit! El a dat liberate. Pe de alta parte, există acei atei care aruncă o privire asupra unei persoane credincioase şi imediat îi găsesc un defect, chiar şi cel mai mic iar credinciosul este vrednic de dispreţ. Nimeni nu este fără de defect. Poţi să priveşti corect o persoană şi să-ţi dai seama de caracterul ei extrem de bine format? De foarte multe ori mai bine format decât al tău? Ai putea să faci asta? E mai simplu să găseşti un mic defect de care să te agăţi ca să te arunci automat în ideea că tu eşti mai bun/corect? Cred că e mai bine să nu spui/faci nimic în direcţia asta. Apoi... există şi persoane credincioase cu foarte multe defecte pentru că iar, e vorba de oameni; dar aceşti oameni merg la biserică pentru că ştiu ce este greşit la ei şi vor să repare, să fie aproape de El pentru că prin El pot să facă asta. Pentru faptul că există acea forţă interioară pentru a schimba ceea ce e greşit - pentru a creşte spiritual - merita tot respectul. Dacă un om trebuie să crească în ceva atunci acel ceva trebuie să fie caracterul său, înţelepciunea. Înţelepciunea e singurul şi cel mai mare progres al individului. Dumnezeu prin biblie, îţi oferă progresul, îţi oferă înţelepciunea. Chiar şi savanţii spun că există Dumnezeu de fiecare dată când fac o descoperire. De ce îi citim şi îi acceptăm doar pe aceia care spun că El nu există? Dar încă odată, Dumnezeu a dat libertate şi el ştie cel mi bine de ce se întâmplă ceea ce se întâmplă şi noi ştim că totul este spre binele nostru.
Am trimis mailuri si... am programat o sedinta cu actorii pentru vineri la ora 18.00.
După masă am fost la ambasada Rusei. Acolo m-am prezentat unui nene portar care a fost foarte amabil şi m-a poftit într-o cămăruţă unde am dat peste două persoane (un domn şi o doamnă) care vorbeau în limba rusă. Au terminat repede ce aveau de terminat iar doamna m-a şi abordat :). I-am spus ce doresc şi m-a întrerupt repede invitându-mă să vorbesc în faţa unei oglinzi (din acelea cum îs în filmele poliţist în care doar cei din spatele oglinzii pot să vadă prin ea) şi m-a rugat să vorbesc la microfonul foarte fragil ce stătea agăţat să cadă; am dat bună ziua. Din boxa, în care trebuia să aud persoană ce n-o vedeam, se auzeau doar pârâituri şi bâzâituri. Doamna îmi tot spunea să vorbesc dar eu vroiam să aud măcar un bună ziua înapoi ca să fac un portret persoanei cu care stăteam de vorbă şi nu o vedeam. Dar doamna tot insista iar eu ştiam că persoana aceea mă aude dar eu vroiam să fac portretul aşa că am insistat şi eu şi i-am spus că nu se aude nimic. Atunci, doamna a pus mâna pe boxă şi mai firavă decât microfonul şi a răsucit-o încolo şi-ncoace până a reparat-o. Am dat iar bună ziua şi de data asta mi-a răspuns o voce groasă, masculină, dar cumsecade. I-am spus ce doream şi m-a rugat să aştept până soseşte cineva. Am citit din cartea pe care o aveam la mine( Scurta istorie a timpului - S.W. Hawking)timp de 20 de minute. Soseşte în cele din urmă un băiat simpatic, blondin, cu ochii albaştrii ( :-")gata să mă ajute. Ce mi-a plăcut cel mai mult la tip este că, deşi ştia romana la un nivel mediu, chiar se străduia să vorbească cum trebuie. Dacă nu-i ieşea un cuvânt, reformula şi se gândea şi iar se gândea şi apoi îmi răspundea (aproximativ) cum trebuie; Tot respectul!! Şi m-a ajutat; mi-a dat o adresă de email şi un nume.
Doamne Ajută!!
marți, 14 septembrie 2010
Next level!
Okay Guys. Trecem la următorul nivel. Aplicăm strategia "Legea numerelor mari" (lecţie de marketing învăţată de la un foarte bun prieten). Asta înseamnă că trimitem şi mai multe mailuri.
Următorul nivel însemna un plan de foundraising dezvoltat de mine. O sa vorbesc despre tot aici, la timpul potrivit.
Cursa asta începe să devină foarte interesantă!
luni, 13 septembrie 2010
Îmbrăţişare
Ceea ce simt mereu e mulţumire, iubire şi dăruire pentru ceea ce fac şi pentru cei din jurul meu; Una din cele mai frumoase trăiri de pe acest pământ este aceea de a dărui prietenia cu toată inima ta. A dărui un zâmbet pentru fiecare moment petrecut lângă prietenie. Este adevărat că lucrurile nu stau atât de "iubitoare" printre tinerii din ziua de azi; mulţi dintre ei se îngrijesc de dorinţa de a fi cel-mai-cel când vine vorba de statusul pe care-l poartă grupul si acesta pleacă de la haine, gadgeturi, băutura preferată... ţigările fumate. Însă două persoane ale unui grup, retrase de grup, pot să ofere mai mult din ceea ce poate inima lor să ofere. Exista acea influenţa a grupului care poate să schimbe mult personalitatea unui ins iar acesta ajunge sa poarte o masca (forţat de întreaga atmosferă a grupului) în societate. Dar aceste două persoane pot să ofere mai mult compasiune, mai multă dăruire. {Dacă ar proiecta în grup libertatea de exprimare a trăirilor, a sentimentelor reale, ce fel de reacţii s-ar obţine. Ce fel de glume poznaşe le-ar veni în cap acelora de nu ştiu ce înseamnă a-şi exprima feelingurile? Ce jocuri tâmpe s-ar inventa imediat pe moment? Ceea ce scriu acum cam vine în contrast cu credinţele mele cu privire la societate (lume) şi asta pentru că ştiu că se întâmplă ceea ce trebuie să se întâmple şi totul se întâmplă cu un motiv iar atitudinea mea nu este de niciun fel critică. Nu judec pe nimeni şi n-am s-o fac (sper) niciodată. A judeca (critică) este punctul cel mai jos pe care un individ îl poate atinge( din punct de vedere moral [asta nu înseamnă că nu pot accepta critica constructivă, aceea e de altă factură, e de nivel profesional]) şi mă refer la faptul că un ins, atunci când critică, evidenţiază de fapt exact ceea ce este el şi nu ştie că este. E modul ales de interiorul său pentru a-i arăta cine este şi ce este.} Ceea ce ele pot oferi una pentru cealaltă, o prietenie pură, o prietenie adevărată. În momentul în care un astfel de schimb are lor, este clar vorba de mai mult decât o prietenie, este vorba de două destine ce se întâlnesc pentru a sublinia una pentru cealaltă care anume sunt cele mai adânci trăsături (pozitive ) ce trebuie să iasă la suprafaţă. (Nu pot să nu mă întreb aici dacă o astfel de situaţie se poate aplica unui grup iar armonia ce are log între două persoane, să dăinuiască şi în el; da, se întâmplă asta dar are loc mai des în cazul grupurilor feminine [ asta nu înseamnă că într-un orice alt grup aceste scoateri la suprafaţă ale trăsăturilor nu au loc, dar nu în acelaşi mod în care se realizează într-o situaţie armonioasă]) Sunt (acele) lecţii de viaţă pe care fiecare dintre noi trebuie să le cunoască, să le descopere ca aceste lecţii să le lumineze calea prin viaţa spre alte şi alte lecţii. Dar nimic nu durează la nesfârşit şi în clipa următoare, acea persoană ce a putut să stropească viaţa cu armonie ... nu mai este. Acea persoană pe care o credeai cea mai cea dintre persoanele pe care le ştiai, a plecat, nici nu si-a luat la revedere. Astfel de situaţii se întâlnesc cel mai des în rândul adolescenţilor. Însă nimeni, absolut nimeni, nici măcar cei care au trecut prin astfel de situaţii, nu le explică faptul că sunt persoane în viaţa noastră care vin şi pleacă. Da, prietenii vin şi pleacă. Sunt doar aceia cu adevărat importanţi pe care Dumnezeu ni-i ţine aproape. Au loc cele mai ciudate despărţiri, cele mai dramatice, persoane care-ţi vorbeau cu atât de multă dragoste hotărăsc să iasă pur şi simplu din viaţa ta. Si-ti spui că nu ai să faci un lucru ca acesta nicioadata şi apoi te trezeşti făcându-l; dovada cea mai clară a faptului că interiorul este mânat de o forţă care ştie întotdeauna cum să schimbe lucrurile în bine, pentru toţi. Sunt doar lecţii de învăţat. Ceea ce e cel mai frumos la aceste despărţiri e chiar faptul că atunci când vă veţi întâlni peste muullt timp, undeva, oriunde, veţi putea să vă priviţi zâmbind, amintindu-vă pentru câteva clipe de minunatele momente petrecute împreună. Poate că vă veţi şi îmbrăţişa. Eu abia aştept s-o fac!
(Pentru Miri, "Ceea ce simt mereu e mulţumire, iubire şi dăruire pentru ceea ce fac şi pentru cei din jurul meu.")
duminică, 12 septembrie 2010
Decizie
Am luat hotărârea de a opri activităţile cu privire la proiect cu excepţia uneia; găsitul fondurilor. Proiectul este complicat şi greu iar lipsa unui ajutor financiar ar complica şi mai mult lucrurile; în primul rând ar răpi calitatea ce îi este necesară pentru a merge la festivaluri. Până în acest moment sunt destul de multe realizari pentru un proiect fără buget; cu mai bine de o lună de repetiţii şi discuţii cu Adi (Mihai) pe scenariu iar cu ceilalţi ( pentru că au mai multă experienţă şi au roluri mai mici) am discutat mai puţin. Exista parteneriatul cu Muzeul Militar ce ne asigura uniformele şi accesoriile uniforme iar sunetul profesionist este asigurat de Keep Movieng. Asta nu înseamnă că am putea trece direct la filmări. În primul rând trebuie închiriată aparatura de filmare care e destul de scumpă ( la urma urmei Red-ul este cea mai avansată tehnologie). Găsirea fondurilor im va putea perimite să intru în foarte necesară luna de repetiţii de dinaintea filmărilor (ce contureaza atmosfera filmului), timp în care machiajul, scenografia şi costumele ar intra şi ei în activităţi. Voi putea demara lucrul la decupaj împreună cu DP-ul iar sunetistul îşi va pregăti materialele necesare (pentru sound design). Însă în acest moment nu mă pot ocupa de nimic din toate acestea şi este un lucru cert faptul că proiectul cere energie. Vreau să pot spune mâine " de luni intrăm în acţiune" dar deja nu mai ţine de mine o astfel de realizare. Echipa a fost mai mult ca binevoitoare şi sunt extrem de bucuros că lucrez cu oameni atât de dedicaţi. E vorba de muncă fiecăruia; toţi dau ce au ei mai bun şi văzând asta, nu pot să nu las capul în jos de ruşine. Ar fi păcat să nu le pot oferi condiţii normale de filmare şi o sumă de bani (nesemnificativă, în limitele bunului simţ). Sunt oameni extraordinari care merită tot ce li se poate oferi mai bun. Am stat de vorbă cu fiecare şi toţi deţin acea armonie interioară necesară, potrivită pentru realizarea unui film. O să dedic în continuare proiectului tot timpul pe care îl voi putea oferi dar până primesc un răspuns pozitiv trebuie să şi lucrez. Apoi, când totul are să fie cum trebuie voi putea părăsi jobul pentru a mă ocupa de proiect. Nu vrea să spun chestii copilăreşti însă trebuie să ofer toate şansele proiectului aşa că dacă nu voi primi suportul financiar necesar, sper că din salariul câştigat să pot pune şi proiectul pe picioare. Cel mai potrivit ar fi să primim ajutorul financiar necesar.
O să stabilesc o sedintă pentru săptămâna viitoare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
