Consider că un scenariu de film ( sau operă de artă în general [ mai ales când vine vorba de echipă]) este un dar divin. Un dar pe care toţi cei implicaţi îl primesc. Nu este darul celui ce-l scrie. Este darul tuturor celor ce dau puţin din ce au pentru că totul să iasă bine. Pe ideea asta, am clădit echipa scurtmetrajului. Toţi sunt tineri ambiţioşi ce doresc să se afirme. Iar eu nu sunt un coordonator, nu sunt omul ce vorbeşte despre ceea ce are fiecare de făcut dar sunt acel cineva care transforma ideile într-un tot unitar; sunt acel cineva ce simte laolaltă cu ceilalţi un puls care trebuie să dea viaţă şi care parcurge acelaşi drum spre realizare, spre rezultatul final. Îmi doresc de la acest film să atingă acea coardă sensibilă ce nu multe filme romaneşti au atins-o, (şi nu pentru că e ceva ce nu mulţi au făcut)dar pentru că inima mea îmi spune că în această direcţie trebuie să merg; acea fereastră ( imagine) clara ce priveşte o întâmplare, o întâmplare ce dezvăluie o poveste interesantă şi captivantă, construită din elemente plăcute sufletului, ce are puterea să te facă să râzi sau să te identifici cu drama personajului, o dramă ce nu se întâlneşte în viaţa de zi cu zi dar pe care o poţi înţelege. Acel film pentru care vii la cinema pentru că vrei să te distrezi, să simţi că ai intrat într-o altă lume, o lume cu totul nouă şi în acelaşi timp să rămâi cu picioarele pe pământ. Povestea să prindă viaţă în inimile privitorilor. Astfel, poarta devine mintea iar ochii si urechile devin cheile.
De dimineaţă am fost cu directorul de imagine la Academia Romana ca să vedem casa ce se afla în curtea academiei. Am văzut azi şi restul casei (data trecută nu erau de găsit cheile de la lacăte) şi singura încăpere ce (aproape că) a îndeplinit condiţiile pentru proiectul nostru a fost cea din demisol. După o analiză amănunţită făcută încăperii, am început să discut cu Adi despre modificările ce trebuiesc făcute; si sunt foarte multe modificări; în primul rând trebuie curăţat un perete de mucegai, apoi pus parchet, apoi montat un perete fals, înlocuit geamurile sparte, mobila ce trebuie adusă; dar sunt prea multe modificări de făcut. Ca să nu mai menţionez ţânţarii ce ne-au asaltat. Mai caut şi-n altă parte. Nu vreau să aduc echipa într-un loc atât de ostil.
Mergând pe Dacia înspre Romană, am dat peste Aşezământul I.C. Brătianu ce apartine Muzeului Literaturii Române, care arăta foarte bine. Directorul muzeului s-a arătat binevoitor şi deschis subiectului doar că, la rândul său, aprobarea trebuie s-o primească de sus. Am lăsat un dosar de prezentare şi voi reveni luni.
Apoi m-am dus la bibliotecă ca să îmi iau cărţile din camera de lucru; rafturile bibliotecii erau aproape goale şi cutiile, pline ochi de cărţi, formau grămezi-grămezi peste tot.
Pe seară am făcut o plimbare prin parc împreună cu sora mea (chiar aveam nevoie să mai ieşim şi noi că n-am prea mai ieşit de ceva vreme ) în căutarea câinelui de care am nevoie pentru filmări. Foarte mulţi câini extrem de drăgălaşi şi am observat că majoritatea oamenilor preferă câinii de talie mică sau foarte mică; ne-am împrietenit, după lungi căutări, cu Carla, un minunat labrador şi cu Linda, hascki cu un ochi de culoare maro şi unul albastru deschis; minunaţi. Stăpânii s-au arătat extrem de încântaţi de propunere aşa că am şi bătut laba. O să programez şi castingul foarte curând. Vreau totuşi să mai găsesc vreo 2 -3 căţei ca să mă asigur că fac cea mai bună alegere deoarece, într-adevăr, rolul pentru câine a fost conceput astfel încât să nu fiu nevoit să aduc un câine special dresat pentru filmări, dar câinele tot trebuie să aibă un anumit comportament când sunt multe persoane în jurul său şi cel mai important... să fie cuminţel, ca să stea la cadru. :)
